Zi de sărbătoare în satul Lipnic, raionul Ocniţa



La 30 octombrie, în Duminica a 21-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Lipnic, raionul Ocniţa (preot paroh protoiereu mitrofor Victor Rusu)
Vizita în parohia din nordul republicii a fost prilejuită de necesitatea sfinţirii sfântului locaş după ce s-a încheiat reparaţia interioară şi exterioară.
Cu binecuvântarea Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei, părintele Sergiu Măriţoi, protopop de Donduşeni şi Edineţ a rostit un cuvânt de învăţătură. Sfinţia sa s-a oprit la cuvintele Sfântului Apostolul şi Evanghelist Ioan despre „proorocii mincinoşi”, menţionând că „aceştia fac uz de toate mijlocele doar pentru a-i atrage pe ortodocşi la rătăcirile lor”. „Sectarii se străduie prin diferite vicleşuguri să ademenească pe ortodocşi în plasa lor. Şi cine nimeresc în ea? Acei ortodocşi care, cu părere de rău, au o frecvenţă redusă la biserică. Creştinul dacă vine rar la biserică, legătura lui cu cele sfinte slăbeşte şi atunci sectele au succes. Pe creştinul care are un mod corect de viaţă religioasă: se roagă dimineaţa şi seara, vine duminica şi în sărbători la biserică, posteşte, se împărtăşeşte în cele patru posturi, ascultă poveţele preotului, sectarii nu-l pot rupe din turma dreptslăvitoare, din Biserica lui Hristos. Viaţă creştină după învăţătura evanghelică ne poate asigura o pavăză de nădejde în faţa diferitor grupări sectare, ne ajută să rezistăm în faţa momelelor falşilor propovăduitori ai Sfintei Scripturi”, a afirmat părintele protopop.
În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru s-a referit la Parabola Semănătorului. După ce explicat cele patru stări în care pot nimeri seminţele: lângă drum, pe piatră, între spini şi pământ bun, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a spus: „Să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca inima noastră să fie pământ bun care să rodească fapte bune şi dragoste faţă de semeni. Dacă avem rugăciune, smerenie şi milostenie, spinii patimilor nu prind rădăcini în inima noastră, şi inima devine ogor care dă roadă mănoasă. Să avem inimile curate şi să rodească, întru răbdare, roada aşteptată de la noi de Dumnezeu. Iar roadele care sunt aşteptate de la noi sunt: facerea de bine, bunătatea, iubirea, blândeţea, înfrânarea, curăţia, îndelunga-răbdare, pacea şi toate lucrurile plăcute lui Dumnezeu. Aşa să ne ajute Dumnezeu ca să moştenim împărăţia Lui”, a îndemnat în încheierea cuvântului Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.
După înconjurarea tradiţională a sfântului locaş şi stropirea lor cu agheazmă, soborul de preoţi ai Mitropoliei Basarabiei în frunte cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a oficiat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate peste comunitatea creştină din Lipnic, Ocniţa.
Înaltpreasfinţitul Petru a mulţumit părintelui Victor pentru grija pe care o poartă sfântului locaş, menţionând „calităţile de bun gospodar, iubitor de biserică şi misionar neobosit” ale părintelui. „Părintele Victor este unul din slujitorii cei mai de nădejde ai Mitropoliei Basarabiei. Este în cadrul Mitropoliei Basarabiei de la începuturi, şi niciodată nu s-a clătinat în decizia sa. A dat dovadă de statornicie în momentele de încercare pentru structura eclesiastică românească din acest spaţiu. Când cei care nu doresc binele Mitropoliei Basarabiei au uneltit dezbinări, dorind să o destabilizeze, semănând confuzie, neadevăr şi neînţelegere, părintele Victor a respins provocările, îndemnând pe toţi la cumpătare, calm şi ascultare. Dacă forţele respective au fost înfrânte este şi graţie acestui ostaş fidel al Mitropolie pe nume părintele Victor Rusu de la Lipnic, Ocniţa. Toată recunoştinţa pentru activitatea sfinţiei sale. Trebuie să amintesc că părintele mai mulţi ani a fost şi protopop, aici, pe raioanele din partea de nord a republicii, sarcină de care s-a achitat cu succes. Pentru această slujire exemplară a Mitropolie Basarabiei, astăzi, îi înmânăm cu multă plăcere şi căldură sufletească ordinul „Sfântul Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă”. Este distincţia Mitropoliei Basarabiei pe care părintele Victor a meritat-o cu prisosinţă. Vrednic este! Felicitări, părinte, pentru tot ce ai făcut şi faci pentru Mitropolia Basarabiei. Să trăieşti mulţi şi fericiţi ani”, a mai spus Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.
La rândul său părintele Victor a mulţumit Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei pentru distincţie, pentru vizită şi arhierească binecuvântare acordată comunităţii din Lipnic, subliniind că tot ce face pentru Biserica Neamului o face din convingere. Părintele a mulţumit, de asemenea, tuturor celor care au contribuit la reparaţia bisericii, şi a adus mulţumiri Bunului Dumnezeu pentru ajutorul primit la înnoirea bisericii.
Conform unei frumoase tradiţii părintele paroh a oferit o agapă frăţească tuturor creştinilor prezenţi la sfânta slujbă.
La masă, Doamna primar Valentina Lupulciuc a adus mulţumiri Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru pentru vizită şi sfinţirea bisericii, părintelui Victor şi părintelui Ion pentru slujire cu dragoste a sătenilor şi a vorbit despre statornicia credinţei lipnicenilor. Între altele, doamna primar, a spus: „Lipnicul a fost unul din acele sate care pe orice vremuri de grea încercare şi-a păstrat credinţa. Biserica noastră n-a fost închisă niciodată. N-a fost transformată în grajd, în muzeu, în sală de sport sau de dans, cum s-a întâmplat cu alte sfinte lăcaşe. Lipnicenii, împreună cu vrednicul de pomenire părinte Nicolae Brăguţă, care a slujit în satul nostru din 1961 până în 1988, şi-au păstrat biserica, nepermiţând să fie închisă. Biserica tot timpul a fost un loc sfânt în localitatea noastră. Astăzi flacăra credinţei este menţinută de părintele Victor şi feciorul său, părintele Ion. Dumnezeu să le dea sănătate”. Doamna primar a îndemnat la iertare, la bunătate şi cumsecădenie, calităţi care înnobilează orice persoană. Cuvinte de mulţumire înaltului oaspete de la Chişinău şi părintelui Victor pentru osteneala de păstor duhovnicesc au adresat dna Olga Vlad şi dl Petru Golea.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

MITROPOLITUL ARDEALULUI ANDREI ŞAGUNA


                                                                      
                                                                            a. Viaţa
Mitropolitul Andrei Şaguna a fost cel mai mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în decursul secolului XIX.
Acest ierarh s-a născut la Mişcolţ, la 20 decembrie, 1808, din părinţi macedo-români, anume Naum şi Anastasia. După ce termină şcoala greco- valahă din oraşul natal, urmează gimnaziul, apoi dreptul şi filosofia la Budapesta şi în cele din urmă studiază teologia ortodoxă în oraşul Vârşeţ din Banatul sârbesc.
În anul 1833 este tuns în monahism la Mitropolia din Carloviţ, cu numele de Andrei, fiind hirotonit apoi diacon şi preot. Astfel, din tinereţe îşi închină viaţa lui Hristos. În anul 1842 ajunge profesor la Seminarul Teologic din Vârşeţ, apoi devine egumen la mănăstirile sârbeşti Hopovo şi Covil. În anul 1846 este numit vicar general al Episcopiei Sibiului, iar în aprilie, 1848, este ales şi hirotonit episcop al Ardealului. După 16 ani de rodnică activitate bisericească, culturală şi naţională, în anul 1864, episcopul Andrei Şaguna ajunge mitropolit al Ardealului şi părinte duhovnicesc al tuturor românilor de peste Carpaţi, pe care îi păstoreşte încă nouă ani de zile.
În anul 1873 îşi dă sufletul în mâinile Domnului şi este îngropat lângă biserica din comuna Răşinari-Sibiu.

                                               b. Fapte şi cuvinte de învăţătură
Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Şaguna şi-a început activitatea de păstor, îndemnând preoţii să aibă viaţă morală şi să păstorească bine turma lui Hristos. Iată primele sale sfaturi adresate preoţilor din Transilvania:
- Fiecare preot să umble în reverendă, nu numai când are a săvârşi vreo slujbă, ci şi când va veni la cetate sau va merge la mai-marii lui;
- Nici un preot să nu îndrăznească a-şi rade barba, iar părul să şi-l pieptene înapoi;
- De la cercetarea jocurilor şi a cârciumilor şi de la orice vorbe vătămătoare cinului preoţesc să se contenească;
- Negustorie a face sau a umbla în persoană după alte câştiguri să înceteze de tot;
- Pentru ca fiecare preot după cuviinţă să-şi poată împlini datoriile sale, tot insul să se îndeletnicească în citirea Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi. Să citească şi să înveţe catehismul pe de rost şi, câştigându-şi folositoare cunoştinţe, să fie în stare a cuvânta din timp către popor cu spor şi cu folos şi a-i putea arăta calea către fapte bune, spre care sfârşit se cuvine să aibă o viaţă neprihănită, purtare bună întru toate şi în tot locul, ca o trâmbiţă bine răsunătoare, să deştepte pe toţi spre cucernicia cea adevărat creştină şi spre frica lui Dumnezeu.
În Epistolia de învăţătură către parohialnica preoţime iarăşi învăţa, zicând:
- Să se silească fiecare preot a povăţui poporul să părăsească deprinderile rele, să nu facă nuntă în post, să se lase de căsătoriile între rudenii şi să se ferească de cheltuielile zadarnice, de risipa de mâncare şi băutură ce au obiceiul a face cu prilejul nunţilor.
Apoi zicea şi acestea:
- Să nu lipsească preotul a învăţa, nu numai tinerimea şcolară, ci şi pe cea ce nu are putinţă a umbla la şcoală, credinţa, frica lui Dumnezeu şi începutul înţelepciunii. Prin toate purtările sale, preotul să dea pilde bune poporului. Să-şi chivernisească bine nu numai casa proprie, ci şi toate ce ţin de biserică. Iar de cercetarea cârciumilor, de jocuri şi glume să se ferească, precum cer canoanele Sfinţilor Părinţi.
La urmă adăugă şi aceste sfaturi:
- Preoţii să poarte îmbrăcăminte preoţească, că din cele de afară se chibzuieşte şi aşezarea cea dinlăuntru a inimii. Să fie cu blândeţe şi cuget curat în adunările şi sfătuirile bisericeşti, să nu rostească decât vorbe frumoase şi împăciuitoare; să se poarte cu toată cuviinţa faţă de „stăpânirile şi domniile" cărora le datorez cinstire şi ascultare. Faţă de poporani să fie cu dragoste, îndelungă răbdare şi smerenie. Pentru slujbe să nu ia decât simbria legiuită, la câştig urât să nu râvnească, iar la cei săraci să slujească gratuit, că pentru această osteneală mare plată vor avea în ceruri.
În ziua hirotoniei sale în arhiereu, episcopul Andrei Şaguna a rostit aceste cuvinte:
- Cea mai mare parte a vieţii mele pururea în osteneală mi-a fost şi îmi va fi. Dar şi cea mai mare bucurie mi-a fost şi îmi va fi şi în viitor a învinge toate piedicile. Cred cu tărie că, fiind umbrit de puternicul scut al lui Dumnezeu, voi putea îndeplini scopul vieţii mele întregi, ca pe românii ardeleni din adâncul lor somn să-i deştept şi cu voia să-i trag către tot ce este adevărat, sfânt şi bun.
Episcopul Andrei Şaguna s-a dovedit de la început a fi un adevărat părinte al românilor din Transilvania, un apărător înflăcărat al Ortodoxiei dreptmăritoare, dar, în acelaşi timp, şi un apostol luminat de Duhul Sfânt, care punea mai presus de toate dragostea în Hristos şi unirea naţională decât ura, vrajba şi dezbinarea confesională. Cu înţelepciunea şi cu sufletul lui paşnic, el a contribuit cel mai mult la marea adunare de unitate românească din mai, 1848, de pe Câmpia Libertăţii.
Fiind oricând gata de jertfă pentru cauza Bisericii şi a înfrăţirii tuturor românilor din Transilvania, marele ierarh a zăbovit 7 luni de zile la Viena, stăruind zi de zi pentru independenţa naţională şi religioasă a Transilvaniei şi nu s-a întors până nu s-au uşurat suferinţele poporului nedreptăţit.
După încetarea revoluţiei din anii 1848-1849, episcopul Andrei Şaguna a început, cu grele sacrificii, opera de restaurare, înfrumuseţare şi zidire din nou a zeci de biserici ortodoxe, în locul celor jefuite şi distruse prin satele şi oraşele ardelene. În câţiva ani, toate bisericile din eparhie erau înnoite, împodobite şi cu cărţi de cult, cu icoane, cu veşminte şi cu slujbe alese.
La acestea au contribuit, alături de credincioşii ardeleni, şi cei din Moldova şi Ţara Românească, cu care se simţeau dintotdeauna fraţi. Un ajutor deosebit a dat şi Mănăstirea Neamţ, care trimitea cu carele cărţi de slujbă şi alte daruri la Episcopia Ortodoxă din Sibiu.
Pentru apărarea Ortodoxiei şi întărirea vieţii duhovniceşti şi culturale în Transilvania, episcopul Andrei Şaguna a înfiinţat, în anul 1850, o vestită tipografie eparhială la Sibiu, care a fost ca o binecuvântare dumnezeiască pentru toţi. Despre ea vorbea marele ierarh mai târziu:
- Această tipografie, care până la moartea mea o am grijit şi o am administrat, numai Dumnezeu ştie cu câte greutăţi o am apărat şi susţinut faţă de duşmanii Bisericii şi ai naţiunii noastre române. Că ce era să fac în împrejurările acestea? Să şed la râul Babilonului şi să plâng? Nu! Ci să mă socotesc despre modul cum s-ar putea lăţi în preoţime şi poporul nostru cunoştinţele sistematice şi temeinice despre Biserică şi despre alte lucruri bisericeşti.
Sub îngrijirea episcopului Andrei s-au tipărit, în decurs de 11 ani, 35 de cărţi bisericeşti, dintre care se pot aminti:
Elementele dreptului canonic (1854); Kiriacodromionul (1855); Istoria Bisericii Ortodoxe răsăritene universale (1860), în două volume; Ceaslovul, Octoihul, Psaltirea, Penticostarul şi Triodul. Apoi cele douăsprezece Mineie (1853-1856), „după originalul îndreptat al Preasfinţitului episcop al Argeşului, Kir Iosif"; Biblia ilustrată (1856-1858), „după originalul celor 72 de tălmăcitori din Alexandria" şi altele.
Numai la un an de la înfiinţarea tipografiei, se tipăriseră la Sibiu 5.000 de Catehisme, 5.000 de Abecedare, 700 de Ceasloave, 3.000 Istorii Biblice, 3.000 de cărţi despre Datoriile supuşilor şi 1.500 Apostoli.
În prefaţa Bibliei ilustrate (1858) scrie episcopul Andrei Şaguna:
- Cele două traduceri ale Bibliei (1648 şi 1688) sunt uşile prin care s-a învrednicit şi poporul românesc a intra în câmpul cel ceresc al dumnezeieştilor învăţături, care, în mijlocul vijeliilor şi valurilor lumii, rămân neclătite şi adevărate din veac în veac. Ele sunt izvoarele care au izvorât întâia dată apa vieţii veşnice pentru neamul acesta, în toate părţile prin care este răspândit.
Deşteptarea poporului românesc din barbaria veacurilor, împrietenirea lui mai departe cu legea lui Dumnezeu, păşirea lui către lumina cea blândă a civilizaţiei şi a culturii, înfrăţirea neamului nostru românesc, pe care mâna proniei 1-a semănat prin atâtea ţări deosebite şi printre atâtea neamuri străine, rămânerea în viaţă a limbii sale naţionale - toate aceste binecuvântări neasemănate avem a le mulţumi acestor ediţii vechi ale Sfintei Scripturi, acestor monumente nepieritoare ale limbii, moralităţii şi peste tot ale vieţii noastre naţionale şi bisericeşti.
Apoi adaugă şi aceste cuvinte:
- Mare, într-adevăr, şi adâncă trebuie să fie mulţumită noastră către pomeniţii bărbaţi mari ai poporului, care în vremi atât de grele şi cu mijloace şi puteri aşa smerite, au făcut lucruri atât de măreţe. Înaltă trebuie să fi fost cugetarea, adâncă mintea, fierbinte credinţa, adevărată iubirea lor către Dumnezeu şi naţiune, când au dăruit ei naţiei lor un astfel de odor! Sănătoasă şi coaptă a fost şi conştiinţa ce au avut-o ei despre lipsa poporului românesc de această sfântă carte. Pentru aceea au şi îmbrăcat traducerea lor în veşmântul limbii aceleia, care să fie înţeleasă de toţi românii de pretutindeni.
Limba acestei cărţi nu e făcută, ci luată chiar din gura poporului. Şi aşa traducătorul nu e decât un răsunet, nu numai al limbii, ci şi al simţirii şi, peste tot, al chipului cugetării poporului.
Cu tot dreptul dar se pot numi aceste ediţii, cea dintâi Biblie - nu a românilor din Ardeal, ori din Ţara Românească, ori de aiurea - ci cea dintâi Biblie a poporului românesc întreg, cel dintâi glas obştesc cu care se roagă acest popor Părintelui din Ceruri. Nici unul din traducătorii de mai târziu nu poate fi părtaş laudei ce se cuvine acelora care au altoit întâia dată cuvântul Sfintei Scripturi în pom românesc!
Iar în Istoria bisericească, volumul II, p. 122-124, zice:
- Pe cât aristocraţia română din Transilvania n-a avut nici o predilecţie către Biserica şi naţia sa şi era redusă de o idee deşartă, pe atâta, să zicem, preoţimea şi creştinii şi în fruntea lor arhiereii au arătat o tărie exemplară în mijlocul nenumăratelor prigoniri şi au rămas neclătiţi în religie şi în naţionalitate.
Tăria aceasta sufletească a fost un produs viu al acelei convingeri morale, că dacă se vor lăsa de una, numaidecât se vor lipsi şi de cealaltă. Şi fiindcă românul nu-şi poate închipui religia fără naţia şi naţionalitatea sa, pentru aceea, ca să asigure existenţa sa naţională, a rămas în acea religie în care s-a pomenit ca român şi despre care e convins că este scutul cel mai puternic de a-i apăra naţionalitatea lui de orice vijelii.
În tipografia diecezană din Sibiu, mitropolitul Andrei tipărea şi cărţi de şcoală: abecedare, catehisme, bucoavne, cărţi de muzică, de aritmetică, de gramatică, de istorie şi geografie, pentru şcolile săteşti - parohiale, pentru gimnazii şi mai ales, pentru Seminarul Teologic din Sibiu. Se mai tipăreau: Telegraful român, din 1852, Calendarul diecezan, Anuarul Gimnaziului din Braşov, precum şi numeroase broşuri şi lucrări bisericeşti şi folositoare de suflet.
Astfel înţelegea marele ierarh să slujească Biserica lui Hristos şi poporul pe care îl păstorea, contribuind după putere la apărarea Ortodoxiei, la luminarea, la unitatea şi la mântuirea lui.
Mitropolitul Andrei Şaguna rămâne în istoria neamului ctitorul cel mai mare al şcolii şi culturii ardelene.
Odată cu organizarea tipografiei, în anul 1850 a înfiinţat în Sibiu un institut teologic şi pedagogic cu durata de unu până la trei ani, pentru forma- rea de preoţi buni, luminaţi şi devotaţi Evangheliei lui Hristos, acordând celor săraci şi iubitori de învăţătură ajutoare, burse şi cărţi gratuite. Pentru lumina- rea copiilor din eparhia sa, a înfiinţat, pe lângă fiecare parohie, sute de şcoli primare-confesionale, cu predarea în limba română. În ele se învăţau, atât cunoştinţele religioase, cât şi cele de cultură generală. Şcolile erau organizate şi întreţinute de Biserică. Preoţii parohiei erau directori, iar protopopii, inspectori şcolari. Profesorii erau pregătiţi, fie în Institutul Pedagogic din Sibiu, fie la Gimnaziul din Braşov, ambele înfiinţate şi întreţinute de Episcopia Ortodoxă din Sibiu.
În anul 1873 existau în Transilvania peste 800 de şcoli primare con fesionale, din care mai mult de jumătate erau înfiinţate de marele mitropolit.
Prin aceste trei mijloace - prin preoţi vrednici şi biserici, prin şcoli confesionale şi prin cărţi tipărite în grai românesc - mitropolitul Andrei Şaguna a întărit peste Carpaţi unitatea credinţei ortodoxe, unitatea etnică naţională şi unitatea de gândire şi acţiune, împotriva atâtor influenţe străine.
Acest neobosit ierarh şi slujitor al Bisericii lui Hristos a realizat în eparhia sa şi alte înfăptuiri vrednice de amintit. El ţinea mult la demnitatea şi viaţa morală a preoţilor. De aceea, mereu le dădea sfaturi de bună compor- tare, le adresa frumoase pastorale, le dona cărţi de slujbă şi ajutoare pentru biserică, le făcea vizite canonice, umblând din sat în sat, mângâind şi sfătuind pe toţi ca un bun părinte al tuturor.
Odată scria mitropolitul Andrei Şaguna către preoţii din eparhia sa: „Pre cât simt şi cunosc mărimea şi greutatea chemării mele arhiereşti, pre atât mă străduiesc să fac faţă chemării mele. Însă numai pentru una mă doare inima, şi adică pentru aceea, că nu mă iartă împrejurările şi puterile mele ca să fac atâta cât aş dori să fac pentru clerul şi poporul nostru. Nădăjduiesc însă că ostenelile mele, mici şi neînsemnate ca şi sămânţa muştarului, vor spori cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă le vom îngriji cu suflet curat".
Alteori, iarăşi zicea:
- De două ori dacă m-aş naşte, tot preot şi slujitor al Bisericii lui Hristos m-aş face!
Mitropolitul Andrei „purta mare grijă pentru bunul mers al tuturor şcolilor săteşti înfiinţate de el şi mai ales pentru Institutul Teologic din Sibiu, pe care adeseori îl cerceta". Trăia în deplină armonie cu celelalte culte din Transilvania şi întreţinea o vastă corespondenţă cu numeroşi episcopi, stareţi, protopopi, deputaţi, oameni de cultură, miniştri şi chiar cu împăratul de la Viena. Căci toţi îl respectau şi erau cuceriţi de chipul şi înţelepciunea lui.
O altă mare realizare a mitropolitului Andrei Şaguna a fost reînfiinţarea vechii Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, desfiinţată în anul 1701. La 24 decembrie, 1864, episcopia din Sibiu este ridicată la rang de Mitropolie, cu autonomie proprie, desprinzându-se de Mitropolia sârbă din Carlovitz.
Pentru buna organizare a Bisericii Ortodoxe din Transilvania, marele mitropolit a dat, în anul 1868, un renumit Statut Organic, care avea la bază deplina colaborare sinodală între clerici şi mireni. Astfel s-a dovedit a fi unul din cei mai mari legiuitori bisericeşti.
Aşa a trăit şi aşa s-a jertfit acest mare ierarh al Bisericii lui Hristos. Rolul său a fost, pe drept cuvânt, providenţial şi avea un suflet devotat de adevărat păstor, plin de înţelepciune şi curaj.
La 28 iunie, 1873, mitropolitul Andrei Şaguna s-a strămutat la cele veşnice şi a fost înmormântat ca un simplu călugăr în curtea bisericii din Răşinari-Sibiu.                                                                                                                                       

Manastirea Sucevita

Manastirea Sucevita, cu hramul Invierea Domnului, a fost construita in ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, cu cheltuiala familiei de boieri Movila. Traditia aseaza pe valea raului Sucevita, intre dealuri, o biserica din lemn si o schivnicie de pe la inceputul veacului al XVI-lea.
Manastirea Sucevita - veche vatra sihastreasca
Primii sihastri de pe valea paraului Sucevita au fost ucenici ai Sfantului Daniil Sihastrul. Acesti sihastri se nevoiau sub Muntele Obcina Mare, unde mai tarziu si-au facut o mica biserica de lemn cu hramul "Schimbarea la Fata". Locul se numeste pana astazi "La Pustnici".
Manastirea Sucevita
La inceputul secolului al XVI-lea intalnim aici pe Calistrat Sihastrul, un alt ucenic alSfantului Daniil de la Voronet. Acest mare isihast a adunat in jurul sau mai multi ucenici si a innoit prima sihastrie, cunoscuta in traditie sub numele de "Sihastria lui Calistrat", transformata spre sfarsitul secolului al XVI-lea in actuala Manastire Sucevita.
Manastirea Sucevita
Cei mai renumiti sihastri, dupa Cuviosul Calistrat, au fost Pangratie arhimandritul (+1615) si Cuviosul Isachie (secolul al XVIII-lea). Primul s-a nevoit cu cativa ucenici pe o culme, numita pana azi "Dealul lui Pangratie", iar al doilea a sihastrit pe dealul Furcoiului. Dupa desfiintarea manastirii (in anul 1786), viata de sihastrie a inceput sa se stinga.
Manastirea Sucevita
Manastirea Sucevita - marturia evlaviei lui Ieremia Movila
Legenda spune ca, mai tarziu, dupa secolul al XVI-lea, pentru rascumpararea a cine stie caror pacate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesara actualei constructii. Documentar, Manastirea Sucevita este atestata la anul 1586, ca rezultat al initiativei mitropolitului Gheorghe Movila.
Manastirea Sucevita
Dupa venirea pe tronul Moldovei, in anul 1595, Ieremia Movila adauga bisericii doua pridvorase, amplasate la intrare, zidurile si turnurile de incinta, care confera manastirii infatisare de cetate medievala, o casa domneasca, ale carei ruine se mai vad si astazi pe latura de nord, precum si chilii pentru calugari.
Manastirea Sucevita
Tot in timpul domniei lui Ieremia Movila se picteaza biserica in interior si exterior. Pictura, realizata in fresca, a fost executata de doi pictori moldoveni, Ioan Zugravul si fratele sau Sofronie, si se pastreaza in forma originala. Aceasta are o valoare artistica, culturala, istorica si duhovniceasca incontestabile in intreaga lume.
Manastirea Sucevita
In camera mormintelor isi dorm somnul de veci fratii voievozi Ieremia  si Simion Movila ale caror lespezi funerare din marmura de Ruschita sunt, in traditia inaugurata de Stefan cel Mare, valoroase obiecte de arta medievala romaneasca.
Monumentul este in realitate ctitorie comuna a familiilor Movilestilor - mari boieri, carturari si chiar domnitori ai Moldovei si Tarii Romanesti intre secolele XVI-XVII.
Manastirea Sucevita
Tabloul votiv infatisand familia lui Ieremia Movila, se desfasoara in partea stanga a usii naosului, in partea opusa aflandu-se al doilea tablou votiv reprezentand pe mitropolitul Gheorghe Movila, initiatorul construirii bisericii, si pe tatal fratilor Movila, Ioan Movila (fost logofat, calugarit la batranete cu numele de Ioanichie).
Manastirea Sucevita - arhitectura unei bijuterii moldave
Construita in stilul arhitecturii moldovenesti - imbinare de elemente de arta bizantina si gotica, la care se adauga elemente de arhitectura ale vechilor biserici de lemn din Moldova - Manastirea Sucevita, de mari proportii, pastreaza planul trilobat si stilul statornicit in epoca lui Stefan cel Mare, cu pridvorul inchis.
Manastirea Sucevita
Nota aparte fac celelalte doua mici pridvoare deschise - stalpi legati prin arcuri in acolada - plasati mai tarziu pe laturile de sud si de nord. Prin excelenta "muntenesti", pridvoarele constituie un evident ecou al arhitecturii din Tara Romaneasca. Se mentin firidele absidelor, chenarele gotice din piatra si ocnitele numai la turla, inclusiv pe baza ei stelata.
Manastirea Sucevita
Incinta manastirii este un patrulater cu laturile de 100 si 104 metri, inconjurat de ziduri inalte de 6 metri si groase de 3 metri, prevazute cu contraforturi, metereze, drum de straja, patru turnuri de colt si unul cu paraclis peste gangul intrarii - stema Moldovei.
Manastirea Sucevita
In incinta manastirii se mai afla incaperi ale vechii case domnesti si beciuri unde ar fi fost ascunsa o fabuloasa avere, conform marturiei lui Ion Neculce.
Manastirea Sucevita - pictura in fresca recunoscuta mondial
Manastirea Sucevita, ultima biserica moldava zugravita in exterior, este un "testament al artei vechi moldovenesti". Traditia si inovatia se impletesc original si pitoresc intr-o desfasurare multicroma dominata de un verde crud, plin de viata.
Manastirea Sucevita
Programul iconografic al picturii interioare si exterioare respecta traditia constituita in epoca lui Petru Rares (prima jumatate a sec. al XVI-lea), dar introduce teme noi, cu caracter teologico-dogmatic, cum este scena din conca naosului reprezentand imnul liturgic "Unul nascut.." si alte reprezentari ale Sfintei Treimi.
Manastirea Sucevita
O trasatura caracteristica a picturii de la Sucevita este inclinatia spre naratiune, configurand cicluri complete din vietile unor sfinti (Sfantul Pahomie, Sfantul Ioan cel Nou de la SuceavaSfantul Ierarh NicolaeSfantul Mucenic Gheorghe, Viata lui Moise etc), prezentate cu scop educativ.
Manastirea Sucevita
Stiinta si maiestria pictorilor se descifreaza mai ales in abordarea perspectivelor studiate, a popularii fundalurilor cu peisaje sau arhitecturi specifice spatiului artistic post-bizantin din aceasta zona a Europei.
Manastirea Sucevita
Pictura murala de la Manastirea Sucevita, considerata de cercetatorul de arta francez Paul Henry drept "testamentul artei moldovenesti", incheie epoca de mari creatii care a fost secolul al XVI-lea, ale carei monumente cu pictura exterioara de la Humor, Moldovita, Arbore si Voronet constituie capodopere ale artei universale.
Manastirea Sucevita
Manastirea Sucevita - pictura interioara "intre traditie si inovatie"
Pictura interioara este repartizata pe toata suprafata disponibila conform schemelor traditionale, imbogatita insa prin subiecte mai putin obisnuite in Moldova, dar familiare pentru Muntenia - spre exemplu: reprezentarea Cortului Marturiei, in altar. Iconostasul Manastirii Sucevita este sculptat in lemn de tisa, in stil baroc-rococo si dateaza din anul 1801.
Manastirea Sucevita
Pridvorul intampina, ca de obicei, cu Judecata de Apoi si o foarte pamanteana relatare istorica: Intampinarea moastelor Sfantului Ioan cel Nou la curtea lui Alexandru cel Bun.
Manastirea Sucevita
Naosul cuprinde un mozaic miniatural de intamplari din Viata lui Iisus, trei imagini ale Genezei unde natura si peisajul ies in prim plan - sunt tratate cu generozitate si semnificativ, zugravii plasand fara sfiala in ambianta persano-mediteraneeana maci, garofite si vita de vie - si "tabloul votiv", care este si el bogat in personaje.
Manastirea Sucevita
Unica in pictura noastra este iconografia ocnitei - Viata lui Moise - tot miniaturizata, unde apar si catei, purcei, ba chiar evrei cu caciuli tuguiate, elemente laice de sorginte locala, in timp ce Maica Domnului - pe bolta - are flori in nimb si este incorporata unui peisaj montan.
Manastirea Sucevita
Alte sute de scene descriu, in pronaos, Viata Sfantului Gheorghe, Calendarul, Sinoadele, imagini din Viata Sfantului Nicolae ce se desfasoara in ambianta marina.
Manastirea Sucevita
Manastirea Sucevita - pictura exterioara.. "testament al vechii arte moldovenesti"
Sucevita, ultima biserica din Bucovina zugravita pe fatade (in anul 1596), monumentul cu cel mai mare numar de imagini religioase din tara, este un "testament al artei vechi moldovenesti" (Paul Henry). Traditia si inovatia se impletesc original si pitoresc intr-o desfasurare multicroma dominata de verdele cu "intensitatea smaraldului si vigoarea ierbii proaspete dupa ploaie".
Manastirea Sucevita
Zugravii, fratii moldoveni Sofronie si Ion, s-au dovedit buni cunoscatori ai randuielilor iconografice, dar si ai arhitecturii italiene (Imnul acatist - la sud) sau rusesti (Pocrovul - intre ferestrele gotice).
Manastirea Sucevita
Pictura exterioara a Manastirii Sucevita este cea mai bine pastrata din grupul bisericilor moldovenesti cu pictura exterioara, fiind totodata se singura care-si pastreaza latura de nord, unde este reprezentata scena "Scara virtutilor", cea mai impresionanta scena, prin amploarea si contrastul dintre ordinea ingerilor si haosul iadului.
Manastirea Sucevita
Din tematica picturii mai amintim: Rugaciunea tuturor sfintilor, Arborele lui Iesei, cicluri complete din viata unor sfinti: Sfantul Ioan cel Nou, Sfantul Ierarh Nicolae,Sfantul Mucenic Gheorghe, friza profetilor si filosofilor antichitatii, intre care regasim pe David si Solomon, Homer, Sofocle si Aristotel.
Manastirea Sucevita
Fatada sudica este decorata cu "Arborele lui Iesei", avand la baza filosofii antici, "Acatistul Maicii Domnului", "Rugul in flacari" si "Acoperamantul Maicii Domnului". Scenele si personajele din Arborele lui Iesei apar cel putin la fel de importante ca peisajul (element de prim plan la Moldovita ori Voronet).
Manastirea Sucevita
Pe peretii celor trei abside, in sapte registre pe orizontala, este redata "Rugaciunea tuturor sfintilor", "Cinul", tema unica in lumea crestin-ortodoxa, creatie a scolii de pictura din Moldova. Aceasta reprezentare iconografica se impune prin puterea de sugestie si colorit.
Manastirea Sucevita
Revelatoare si definitorie pentru Sucevita ramane insa Scara Sfantului Ioan Climax (la nord), cea mai vasta interpretare iconografica romaneasca a credintei intr-o prima judecata imediat dupa moarte si una din cele mai valoroase compozitii ale picturii medievale romanesti. Aici, Vamile vazduhului nu mai dau nici o sansa pacatosilor. Este redata lupta dintre bine si rau, incercarea omului de a pasi spre perfectiune pentru a-si redobandi chipul pierdut prin caderea in pacat.
Manastirea Sucevita
Peretele de vest nu are pictura - se spune ca zugravul, care lucra in paralel la Manastirea Sucevita a Movilestilor si la Manastirea Teodoreni din Burdujeni, a cazut de pe schela Manastirii Sucevitei si a murit.
Manastirea Sucevita
La Manastirea Sucevita s-au facut intre anii 1958-1969 importanta lucrari de restaurare.
Manastirea Sucevita - muzeul manastirii
In complexul cultural-artistic de la Manastirea Sucevita, vizitatorul dornic de a cunoaste arta medievala a secolului al XV-lea si al XVI-lea gaseste, reunite,arhitectura religioasa, de aparare si civila, monastica, pictura, sculptura in lemn si piatra, broderii, manuscrise miniate si argintarie.
 Manastirea Sucevita          Manastirea Sucevita
Muzeul manastirii este in posesia uneia dintre cele mai bogate si mai pretioase colectii de arta medievala din Moldova: acoperamintele de morminte ale domnitorilor Ieremia (datand din 1606) si Simion Movila (1609), capodopere ale broderiei, totodata printre cele mai reusite portrete laice din epoca: epitaful cu 10.000 de margaritare (1597), caseta de argint cu parul doamnei Elisabeta, sotia lui Ieremia Movila.
Manastirea Sucevita
Printre exponatele pastrate cu grija si evlavie in muzeul Manastirii Sucevita se remarca broderiile de valoare exceptionala, datand din secolele al XV-XVI-lea, din vremea lui Stefan cel Mare si Ieremia Movila, lucrate cu fir de aur, argint, matase si perle.
Manastirea Sucevita
Cele mai importante piese sunt portretele lui Ieremia si Simion Movila, un epitaf cu perle, tetraevangheliarele ferecate in argint aurit, un chivot donat de Mitropolitul Gheorghe Movila. Remarcabile sunt si pietrele tombale din gropnita ale celor doi Movilesti, cu unele influente muntenesti in decoratia cioplita.
Manastirea Sucevita
Datorita valorii sale si a rolului educativ, religios si cultural, Manastirea Sucevita, perla a ortodoxiei romanesti, face parte din patrimoniul universal.
Manastirea Sucevita - localizare si date de contact
Manastirea Sucevita se afla in Comuna Sucevita, judetul Suceava.
Manastirea Sucevita
Accesul la manastire se face de pe Drumul National 17A dinspre Radauti, spre Sud-Vest pana la localitatea Marginea (aflata la o distanta de 11 kilometri), iar de aici se ajunge imediat la Sucevita (dupa alti 5 kilometri).
Manastirea Sucevita