Sihastru evacuat de autorităţi de pe Masivul Postăvarul

În întunericul paraclisului, icoanele de pe pereţi par vii. Părintele slujeşte în altar, tot el iese apoi la strană şi citeşte din cele sfinte, în timp ce mireasma de tămâie şi smirnă arsă se ridică uşor, în aer, ca un abur ceresc. Aşa face în fiecare zori de zi, seara şi apoi, târziu în noapte până pe la 3:00-4:00 dimineaţa. Singur. Stă în genunchi, se roagă şi aduce slava lui Dumnezeu. Pentru El a renunţat la tot. La mama. La tata. La tot ce-l lega de ce-i pământesc. Şi-a mers în pustie. Ne întâmpină în uşa bisericuţei întunecoase şi-şi mângâie barba bogată şi căruntă. E bucuros de oaspeţi. Numai câţiva tineri care-i cer sfaturi ce-i mai calcă pragul din când în când. Ca să ajungi la călugăr, trebuie să străbaţi drum de temerar, pe masivul Postăvarul. Prin pădure, pe drum forestier. Acolo unde vântul bate de parcă ar vrea să spulbere tot ce-i nelalocul lui. Doar în vale, unde călugărul Onufrie a poposit în urmă cu 19 ani, cu o bocceluţă cu cărţi la spinare, vântul se îndulceşte în adieri cu miros de brad. Totul tace. Doar cei trei câini vestesc paşii noştri. Pe unul dintre ei, mai gălăgios, l-a luat părintele şi l-a dus departe, în oraş, de teamă să nu se supere schiorii, că-i sperie. A doua zi, dimineaţa, când părintele a ieşit din chilie, a văzut cum câinele îl aştepta liniştit la uşă, gudurându-se pe lângă el. Călugărul ne binecuvintează. Are mâinile aspre. Dar privirea senină. Singur şi-a construit chilia în care locuieşte, şi-a făcut loc special pentru toacă şi clopotniţă, iar pentru cei care vor să-i lase acatiste şi pomelnice şi-a înjghebat ca o cutie poştală. Are 7 găini, porumbei, un peşte în micul heleşteu creat tot de el. Până nu demult, avea şi un măgar primit cadou de la oamenii buni. Într-o zi a dispărut, pur şi simplu. Furat de cine ştie cine. Atunci, călugărul Onufrie a hotărât că nu mai are rost să ţină micuţa căruţă pe care o avea. "Am dat-o unei familii, la ce bun să o mai ţin?", spune el simplu, şi zâmbeşte. Pe prispa de lemn, pustnicul a aşezat un trunchi de copac cioplit în care a sădit flori. Tot el a sculptat zile la rândul troiţa pe care a aşezat-o la intrare în "împărăţia" lui. De la 22 de ani a intrat în mănăstirea Cernica, după ce un an a pribegit prin ţară. Mai târziu, după 20 de ani de ascultare şi de rugăciune, călugărul s-a hotărât să facă ce-i spunea de multă vreme inima. Ştia de la părintele Cleopa, sfătuitorul său, că abia după 20 de ani de stat în mănăstire eşti pregătit pentru a părăsi lumea şi a te refugia în pustietate. "Am fost la duhovnicul meu, Sofian Boghin, şi am făcut legământ pentru a deveni pustnic. Duhovnicul, stareţul mănăstirii Antim, mi-a spus că dacă nu mai pot, să vin la el să mă dezlege şi mă întorc în mănăstire. Între timp, a murit. Şi eu am rămas pe veci legat de pustie. Nu mai are cine să te dezlege, dacă duhovnicul îţi moare. Trebuie să merg înainte şi să îmi continui drumul pe care Dumnezeu mi l-a hărăzit, pustietatea", spune blând călugărul.

Nu asta-i însă crucea pe care trebuie să o ducă. De ceva timp încoace, la uşa chiliei sale bat autorităţile. Nu în căutarea Celui de Sus şi nici a pocăinţei. "Vor să plec de aici, să dărâme paraclisul, că aş sta în calea pârtiei de schi". Părintele vorbeşte şi privirea sa încearcă parcă să cuprindă izvorul care susură leneş, dar care-i dă apa de care are nevoie, găinile lăsate libere ziua, pisica ce toarce alene, nestingherită, în preajma câinilor, cele câteva rânduri de lemne aşezate cuminţi, în aşteptarea gerului. Toată agoniseala lui de 19 ani. "Am mers în oraş, la primărie, am depus o hârtie prin care ceream să mă lase măcar până în primăvară să stau. Primarul a trimis foaia mai departe la Regia Autonomă a Pădurilor Kronstadt şi s-a spălat pe mâini. Am ajuns şi acolo. O avocată, foarte credincioasă, care vine la biserică, a mers cu mine. L-a luat pe director pe toate părţile, l-a întrebat de ce tocmai acum, când putea să facă lucrul ăsta în primii ani, să îmi dea amendă, să mă evacueze, nu după 19 ani. Nu s-a putut discuta cu el. Dar nu mă dau bătut. Eu mă rog la Dumnezeu. Nu-i cer decât sănătate pentru toată lumea, luminarea minţii, iertarea de păcate, şi pentru mine, putere să îndur şi să fac voia Lui. Căci, să ştiţi de la mine, El ştie ce-i trebuie fiecăruia, nici nu trebuie să glăsuim noi ce vrem".

"Am avut o discuţie cu el, i-am pus în vedere că nu mai poate sta acolo, pentru că se extinde domeniul schiabil. E drept, doar verbal. A venit şi cu un avocat. Poate să vină cu oricine, nu are dreptul să stea acolo. A trebuit să acţionez legal şi am depus o plângere penală la Poliţie împotriva lui. I-am spus că îl ajutăm să se mute în altă parte, că îi cărăm lucrurile, locuinţă nu pot să-i dau, unde să vină, poate la mine acasă?", spune cu ironie directorul Ocolului Silvic, Dan Olteanu. "Sunt curios dacă are vreun sprijin din partea bisericii, că eu nu ştiu ce este, dacă are studii în teologie, de ce stă acolo. Am înţeles că a fost la o mănăstire, curios lucru însă de ce a plecat de acolo" se întreabă directorul, neştiind că pentru a deveni călugăr şi slujitor al Domnului e nevoie de credinţă, de determinare, de dorinţă şi nu neapărat de studii teologice brevetate cu vreo diplomă. Ne-am convins cu ochii noştri că pârtia de schi e mult prea departe de chilia călugărului şi că încercarea autorităţilor de a-l izgoni poarta pecetea relei-voinţe. Şeful de şantier, Nelu Ţiplea, ne-a certificat că "aşa cum arată proiectul pe care ar trebui să-l încheiem anul viitor, pârtia de schi nou amenajată nici pe departe nu se apropie de zona în care şi-a făcut adăpost călugărul".

Părintele zice că este doar o încercare. "Toate-s de la Dumnezeu. Nu mă tem decât de El.  Dacă va trebui, o iau de la capăt, la 60 de ani ai mei". Acum 19 ani a tăiat cu fierăstrăul fiecare lemn ce avea să clădească locul de rugăciune, a împodobit încăperea cu icoane oferite de credincioşi, doi ani de zile, pân ce au început oamenii să îl cunoască şi să-l ajute, a mâncat leurdă din padure şi ciuperci, măcriş şi urzici. Şi, ca să nu se îmbolnăvească, mânca usturoi şi bea ceaiuri din plantele pe care le culegea şi le usca. "Dumnezeu ne ţine în viaţă. Am încredere. Şi asta e tot ce contează", spune părintele cu convingere. Nici pe oamenii care vor să-l alunge acum nu-i priveşte cu duşmănie. Şi nici cu răutate nu se gândeşte la ei. Pentru el, explicaţia e simplă: "oamenii cad în deznădejde foarte uşor, n-au răbdare şi îşi pierd credinţa repede. De-asta s-a ajuns aici. Dacă am fi un pic mai încrezători…" Aşa le spune şi celor puţini care vin să se roage cu el. Dumnezeu l-a ferit mereu de urşi, de vulpi. S-a împrietenit cu căprioarele, porumbeii, la altitudinea de 1.700 de metri, mai rar îşi fac casă. La părinte au venit şi n-au mai plecat de ani de zile. 15 ani a stat în întuneric beznă, cu lumânări pâlpâind la căpătâi, cu flacăra tremurândă pe filele învechite ale cărţilor lui de suflet. Abia de câţiva ani, nişte bucureşteni ajunşi la el, fără voie, s-au molipsit de modestia şi blândeţea lui şi i-au adus un generator. Iarna, când zăpada e atât de mare că acoperă troiţa făcută de el, îşi înfige ghetele în nişte tălpici din lemn şi străbate nămeţii fără teamă. Din când în când, coboară în oraş să-şi mai cumpere câteva fructe, pâine, lapte şi nişte brânză. Carne nu mai mănâncă de 39 de ani, de când s-a călugărit. În cămăruţa sărăcăcioasă, cu un pat, o masă şi câteva unelte de tâmplărie, părintele se simte cel mai bine. În liniştea pădurii, departe de răutăţi, de invidii, de goana după bani şi avere. Dacă ar fi izgonit, spune el "aş fi unicat. Ar trebui să-i alunge pe toţi pustnicii de prin păduri şi munţi, pe unde se duc cel mai des. Iar să dărâmi o biserică este mare păcat. Cine o face, trebuie să trăiască cu asta pe conştiinţă. Dumnezeu însă nu va permite. El unul ştiu că voi lupta până la capăt". Părintele nu poate să vadă un lucru sfânt şi să-l abandoneze. În urmă cu ceva timp, o tânără a murit pe munte, familia i-a înălţat o cruce în locul în care a pierit. Din cauza lucrărilor pe pârtie, un buldozer a scos din ţâţâni crucea şi a aruncat-o cât acolo, ca pe-un lucru inutil. Fără valoare. Părintele a luat fiecare bucăţică din ea, le-a pus una lângă alta, le-a lipit cu ciment şi a aşezat crucea lângă troiţă. Ştie însă că nu pe mulţi îi interesează vorbele şi învăţămintele lui. În afară de Dumnezeu nu are pe nimeni. Dar El îi e de-ajuns…

Mitropoliţii Andrei Şaguna şi Simion Ştefan au fost proclamaţi sfinţi

Visul ardelenilor de a avea în calendar ca sfinţi pe mitropoliţii Andrei Şaguna şi Simion Ştefan, cei doi ierarhi renumiţi care le-au păstorit cu mult dar înaintaşii de pe pământul transilvan, s-a împlinit la sfârşitul săptămânii trecute. Sâmbătă, 29 octombrie, la Catedrala mitropolitană din Sibiu, 33 de ierarhi au proclamat canonizarea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei, iar a doua zi, Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia a găzduit sărbătoarea proclamării ca sfânt a mitropolitului Simion Ştefan.

Evlavia credincioşilor din Ardeal la ierarhii care au scris istorie pe aceste meleaguri încercate mereu de tot felul de evenimente, ce au zdruncinat fiinţa neamului românesc, a dat roade în acest an, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut sfinţenia mitropoliţilor Andrei Şaguna şi Simion Ştefan, hotărând trecerea lor în canonul sfinţilor. Râurile de cuvinte care au curs de-a lungul anilor în cărţile de istorie şi de spiritualitate despre Sfântul Ierarh Andrei Şaguna s-au concentrat zilele trecute în elogiile aduse marelui ierarh încă din ajunul sărbătorii organizate la Sibiu pentru a proclama public, în faţa credincioşilor, sfinţenia sa.

Sărbătoarea a început de vineri, 28 octombrie, când Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi un sobor de preoţi şi diaconi au oficiat la mausoleul din Răşinari ultimul parastas pentru Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, după cum ne informează Ziarul Lumina. Răşinărenii, bunii credincioşi care au cinstit cum se cuvine iubirea ierarhului faţă de localitatea lor, desăvârşită prin alegerea acesteia ca loc de veci, au venit la slujba religioasă înveşmântaţi cu hainele 'româneşti' atât de dragi Sfântului Andrei Şaguna. Elogii impresionante au venit din partea PS Episcop Andrei Făgărăşanul şi din partea pr. acad. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu.

Racla cu osemintele sale a fost purtată apoi pe străzile principale din Sibiu, cu oprire la Biserica 'Buna Vestire' - Biserica de pe Groapă, lăcaşul de cult care i-a fost catedrală. Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului, împreună cu preoţi şi credincioşi, i-au întâmpinat în faţa Catedralei mitropolitane, biserică ce şi-a dorit-o enorm de mult, pentru care a făcut planuri, dar pe care n-a văzut-o nici măcar începută.

Momentul culminant al serii a fost sosirea Preafericitului Părinte Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a Înalt Preasfinţitului Hrisostom, Mitropolit de Patras, care a condus delegaţia grecească sosită în ţară cu moaştele Sfântului Apostol Andrei, precum şi a altor ierarhi. Marele dar făcut de ierarhii greci la aceste evenimente unice în viaţa şi istoria poporului român a fost aducerea Cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei, care a fost aşezat în Catedrala mitropolitană pentru ca miile de credincioşi să se închine. Primirea oaspeţilor de seamă s-a făcut printr-un Te Deum, urmat de cuvântările de bun-venit şi de binecuvântări ale celor doi patriarhi, ale ierarhilor din Grecia şi a IPS Mitropolit Laurenţiu.

Întreaga Biserică, reprezentată la Sibiu

În ziua de proclamare a canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei, 33 de ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie în catedrala din Sibiu. Celor doi patriarhi amintiţi li s-a adăugat în sobor Înalt Preasfinţitul Georgios, Mitropolit de Accra, Înalt Preasfinţitul Hrisostom, Mitropolit de Patras, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei al Aradului, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Daciei Felix, Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, Preasfinţitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, Preasfinţitul Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei şi Noii Zeelande, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

Catedrala din Sibiu a fost arhiplină, câteva mii de credincioşi venind să participe la eveniment şi să se închine moaştelor Sfântului Apostol Andrei. Au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, reprezentanţi ai Guvernului, parlamentari, autorităţi locale şi judeţene, profesori universitari, preoţi din toată ţara şi studenţi teologi.

Sfinţenia unui cărturar misionar

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat activitatea deosebită a ierarhului canonizat la Sibiu. 'Sfântul Andrei Şaguna ne impresionează prin dragostea sa neţărmurită faţă de Hristos, faţă de sfinţii Lui şi faţă de Biserica Lui. Ne mirăm cât a putut scrie şi cât a putut lucra. A construit sute de şcoli româneşti în Transilvania şi două licee. A întemeiat ziarul 'Telegraful Român', care şi astăzi continuă fără întrerupere, ca mijloc misionar de răspândire a credinţei şi de apărare a unităţii şi demnităţii românilor din Transilvania. A tradus Sfânta Scriptură în patru volume şi a lăudat pe Sfântul Simion Ştefan, pe care îl vom proclama ca sfânt mâine, la Alba Iulia, după ce Sfântul Sinod a aprobat canonizarea, pentru că a tradus Noul Testament în limba greacă. Sfântul Andrei Şaguna ne-a lăsat statutul bisericesc pe care, până astăzi, în mare parte, Biserica noastră îl foloseşte. În mod deosebit, a arătat o neobosită luptă pentru apărarea Ortodoxiei şi a demnităţii ortodocşilor din Transilvania', a mai spus PF Părinte Patriarh Daniel.

În continuare, PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal şi secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a citit Tomosul sinodal, iar corul catedralei a intonat troparul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. Ierarhii s-au închinat la icoana Sfântului, după care a urmat cuvântul Patriarhului Alexandriei. 'După ce voi încheia acest pelerinaj în România şi mă voi întoarce în Africa, voi continua călătoriile mele misionare în 18 ţări şi voi duce cu mine această bucurie pe care am trăit-o în aceste zile', a spus PF Părinte Patriarh Teodor al II-lea. Patriarhul Alexandriei a oferit în dar IPS Mitropolit Laurenţiu o Evanghelie şi un engolpion cu chipul Maicii Domnului.

'O mare binecuvântare'

La rândul său, IPS Mitropolit Hrisostom şi-a exprimat bucuria de a fi în România, aducând Capul Sfântului Apostol Andrei. Mitropolitul de Patras a oferit IPS Laurenţiu al Ardealului un epitrahil şi un omofor arhieresc, iar Catedralei mitropolitane, o cruce de binecuvântare.

În cuvântul său, IPS Laurenţiu şi-a exprimat bucuria trăirii acestui moment binecuvântat. 'Ne bucurăm că smerenia pe care a dovedit-o, până la sfinţenie, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna s-a transformat astăzi într-o mare binecuvântare. Dacă la înmormântarea lui, acum 137 de ani, un singur preot, duhovnicul lui, l-a condus spre locurile veşnice, astăzi, doi patriarhi împreună cu alţi 31 de ierarhi au proclamat canonizarea Sfântului Ierarh Cel Smerit, care ne-a adus atâta bucurie', a spus Mitropolitul Ardealului, care i-a dăruit Patriarhului României o cruce de binecuvântare, o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, trei scrieri în original ale mitropolitului misionar, precum şi un album dedicat Catedralei mitropolitane din Sibiu. De asemenea, Mitropolitul Ardealului i-a dăruit Patriarhului Alexandriei o cruce de binecuvântare şi o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, iar IPS Mitropolit Hrisostom, precum şi tuturor membrilor din delegaţie le-a oferit icoana Sfântului Ierarh Andrei Şaguna.

La final, preşedintele Traian Băsescu a elogiat, printr­un scurt cuvânt, personalitatea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, iar credincioşii s-au închinat icoanei noului sfânt. 'Un eveniment cum numai o dată în viaţă îţi este dat să trăieşti', ne-a descris Maria din Sibiu sărbătoarea, printre exclamări precum 'o bucurie nedescrisă', 'mai avem un sfânt', venite din popor, toate încununate de versul 'Da, Andrei tu n-ai murit!', parte a imnului scris în 1973 în cinstea ierarhului.

Evlavia poporului din cetatea Unirii

O atmosferă ce ne-a amintit de Marea Unire s-a simţit ieri, 30 octombrie, în inima cetăţii Alba Iulia, unde mii de oameni au venit să participe la cel de-al doilea eveniment măreţ din viaţa bisericească transilvană.

Sărbătoarea trecerii în rândul sfinţilor a mitropolitului Simion Ştefan a început de sâmbătă seara, când soborul de ierarhi a poposit la Catedrala Reîntregirii din Cetatea Unirii Românilor. Racla cu moaştele Sf. Apostol Andrei a fost aşezată în incinta catedralei pentru a fi cinstite de credincioşi, iar sosirea ierarhilor a fost marcată printr­o slujbă de Te Deum. Ultimul parastas pentru mitropolitul Simion Ştefan a fost oficiat sâmbătă ziua, în lăcaşul de cult amintit, de un sobor de preoţi.

În ziua proclamării, 29 de ierarhi veniţi şi la Alba Iulia au oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Reîntregirii, la care au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale, invitaţi de seamă, reprezentanţi ai instituţiilor din judeţul Alba şi mii de credincioşi, care au urmărit slujba religioasă la ecranele aşezate în incintă.

În cuvântul de învăţătură, PF Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat principalele învăţături desprinse din Evanghelia duminicii, în care ni se prezintă Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr.

'Evanghelia de astăzi ne arată că săracul Lazăr este răsplătit cu bucurie veşnică pentru starea sfântă a sufletului său. Numai pentru că avea înainte de moartea fizică un suflet bun, el se bucură după moarte de bunătăţile cereşti netrecătoare. Deşi sărac şi bolnav, Lazăr nu s-a supărat pe Dumnezeu, nu s-a răzvrătit, nu a cârtit, nu a zis: 'Doamne, de ce eu sunt atât de sărac, iar bogatul acesta nemilostiv atât de avut? De ce eu sunt atât de bolnav, iar el atât de sănătos? De ce eşti nedrept cu noi?' Ci, în tăcere paşnică şi smerită răbdare, săracul Lazăr şi-a întărit, luminat şi modelat sufletul său în bunătate. Deşi era foarte singur, săracul Lazăr nu s-a plâns de singurătatea sa, ci s-a bucurat de prietenia câinilor, care deveniseră mai solidari sau mai omenoşi cu el decât oamenii indiferenţi şi nemilostivi', a spus Patriarhul României.

Un sfânt evlavios şi credincios

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhii au mers pe o scenă special amenajată, unde a fost oficiată ceremonia de proclamare a canonizării Sfântului Ierarh Simion Ştefan. Tomosul a fost citit de PS Episcop Ciprian Câmpineanul, după care ierarhii au sărutat icoana sfântului. PF Părinte Patriarh Teodor şi-a exprimat bucuria de a participa la un eveniment istoric, într-un loc deosebit pentru istoria poporului român, şi i-a oferit IPS Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei un dicher, un tricher, precum şi un engolpion. Un cuvânt de binecuvântare a rostit şi IPS Mitropolit Hrisostom, arătându-se impresionat de evlavia şi credinţa poporului român la Sfântul Apostol Andrei, virtuţi care contribuie esenţial la zidirea unei măreţe Catedrale a Neamului, lăcaş de cult apreciat apoi de PF Părinte Patriarh Daniel ca soră a Catedralei din Patras, Grecia, unde se află mormântul, crucea şi moaştele Sfântului Apostol Andrei. Cuvântul de mulţumire al IPS Irineu a încheiat sărbătoarea în aplauzele miilor de credincioşi care au umplut curtea bisericii.

'Cărturarul bălgrădean ne îndeamnă prin viaţa şi faptele sale să fim evlavioşi, iubitori de rugăciuni, coerenţi în credinţa noastră ortodoxă şi generoşi în slujba semenilor noştri', a spus IPS Arhiepiscop Irineu.

Sărbătoarea s-a încheiat cu sfinţirea Sălii 'Simion Ştefan' de la sediul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, iar credincioşii au fost binecuvântaţi de ierarhi şi de preoţi. 'Am aşteptat nerăbdători această zi şi pot spune că am trăit momente unice. Nu am crezut că voi vedea pe viu atâţia ierarhi, în special pe Patriarhul Alexandriei şi pe Patriarhul României', ne-a mărturisit un credincios

Proclamarea canonizării Sfântului Simeon Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei

În pridvorul Catedralei Arhiepiscopale Reîntregirea din Alba Iulia a avut loc astăzi, 30 octombrie 2011, în prezenţa Patriarhului Alexandriei, a Patriarhului României, a Mitropolitului de Patras, a membrilor delegaţiilor alexandrină şi greacă, proclamarea canonizării Sfântului Simeon Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei. La eveniment au fost prezenţi, de asemenea, mai mulţi ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Tomosul sinodal a fost citit de către Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal şi secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, apoi s-a intonat troparul Sfântului Simeon Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei.

În continuare Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că bucuria prilejuită de proclamarea canonizării Sfântului Simeon Ştefan este sporită de prezenţa Cinstitului Cap al Sfântului Apostol Andrei, dar şi de prezenţa Preafericitul Părinte Teodoros al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi.

„Dumnezeu ne-a binecuvântat astăzi cu o sărbătoare mare şi sfântă, proclamarea canonizării Sfântului Simeon Ştefan, Mitropolit al Transilvaniei în secolul al XVII-lea. Bucuria noastră este sporită prin prezenţa Cinstitului Cap al Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Începătorul botezului în poporul român şi Ocrotitorul României. A fost adus aici cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei şi prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Mitropolit Hrisostom de Patras din Grecia”, a spus Patriarhul României.

Adresându-se credincioşilor prezenţi la Alba Iulia, Patriarhul Alexandriei, în debutul cuvântului său, a lăudat credinţa poporului român şi a elogiat personalitatea Patriarhului României: „Preafericirea Voastră, privind la acest minunat popor care se află în faţa noastră, Vă fericesc că Dumnezeu V-a rânduit să fiţi arhipăstor al unui popor minunat dreptcredincios. Iubiţii mei fii, aş dori să vă încredinţez de faptul că Dumnezeu v-a binecuvântat să aveţi în frunte un mare Patriarh, un Patriarh teolog, un om bun şi de aceea vă doresc să fiţi fericiţi”. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Teodoros al II-lea a dăruit Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei un dicher şi tricher, dar şi un engolpion cu icoana Mântuitorului Iisus Hristos.

La rândul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras a rostit un cuvânt în care şi-a exprimat bucuria participării la proclamarea oficială a „canonizării a doi mitropoliţi din Transilvania, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna şi Sfântul Ierarh Simeon Ştefan. […] Bucuria noastră este şi mai mare văzând mulţimile de credincioşi care înconjoară biserica şi care participă cu multă evlavie şi credinţă la Sfânta Euharistie. Fără să exagerăm, considerăm că aceasta constituie o adevărată minune, pentru că vedem cu câtă credinţă, dragoste şi devotament se apropie de Biserica lui Dumnezeu”.

După cuvântul rostit, Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom a dăruit Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu un epitrahil şi un omofor arhieresc, iar pentru Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia a oferit în dar o Cruce de binecuvântare.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a rostit un cuvânt în care a vorbit despre lucrarea Sfântului Ierarh Simeon Ştefan: „A contribuit imens la promovarea elementului cultural şi lingvistic românesc, consolidând identitatea naţională şi confesională a românilor transilvăneni. Într-adevăr, Sfântul Ierarh Simeon Ştefan a conservat şi a întărit legea românească prin cultură, credinţă şi abilitate pastorală. Cărturarul bălgrădean ne îndeamnă prin viaţa şi prin faptele sale să fim evlavioşi, iubitori de rugăciune, coerenţi în credinţa noastră ortodoxă şi generoşi în slujba semenilor noştri”.

La eveniment au participat numeroşi reprezentanţi ai instituţiilor de stat, autorităţi locale, preoţi, profesori, oameni de cultură, tineri studenţi şi elevi, dar şi mii de credincioşi care au dorit să participe la acest moment istoric.

După cum informează Radio TRINITAS, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în ședința din 21 iulie 2011, canonizarea Sfântului Ierarh Simeon Ștefan. El va fi prăznuit, în fiecare an, pe 24 aprilie.

Zi de sărbătoare în satul Lipnic, raionul Ocniţa

La 30 octombrie, în Duminica a 21-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Lipnic, raionul Ocniţa (preot paroh protoiereu mitrofor Victor Rusu)

Vizita în parohia din nordul republicii a fost prilejuită de necesitatea sfinţirii sfântului locaş după ce s-a încheiat reparaţia interioară şi exterioară.

Cu binecuvântarea Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei, părintele Sergiu Măriţoi, protopop de Donduşeni şi Edineţ a rostit un cuvânt de învăţătură. Sfinţia sa s-a oprit la cuvintele Sfântului Apostolul şi Evanghelist Ioan despre „proorocii mincinoşi”, menţionând că „aceştia fac uz de toate mijlocele doar pentru a-i atrage pe ortodocşi la rătăcirile lor”. „Sectarii se străduie prin diferite vicleşuguri să ademenească pe ortodocşi în plasa lor. Şi cine nimeresc în ea? Acei ortodocşi care, cu părere de rău, au o frecvenţă redusă la biserică. Creştinul dacă vine rar la biserică, legătura lui cu cele sfinte slăbeşte şi atunci sectele au succes. Pe creştinul care are un mod corect de viaţă religioasă: se roagă dimineaţa şi seara, vine duminica şi în sărbători la biserică, posteşte, se împărtăşeşte în cele patru posturi, ascultă poveţele preotului, sectarii nu-l pot rupe din turma dreptslăvitoare, din Biserica lui Hristos. Viaţă creştină după învăţătura evanghelică ne poate asigura o pavăză de nădejde în faţa diferitor grupări sectare, ne ajută să rezistăm în faţa momelelor falşilor propovăduitori ai Sfintei Scripturi”, a afirmat părintele protopop.

În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru s-a referit la Parabola Semănătorului. După ce explicat cele patru stări în care pot nimeri seminţele: lângă drum, pe piatră, între spini şi pământ bun, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a spus: „Să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca inima noastră să fie pământ bun care să rodească fapte bune şi dragoste faţă de semeni. Dacă avem rugăciune, smerenie şi milostenie, spinii patimilor nu prind rădăcini în inima noastră, şi inima devine ogor care dă roadă mănoasă. Să avem inimile curate şi să rodească, întru răbdare, roada aşteptată de la noi de Dumnezeu. Iar roadele care sunt aşteptate de la noi sunt: facerea de bine, bunătatea, iubirea, blândeţea, înfrânarea, curăţia, îndelunga-răbdare, pacea şi toate lucrurile plăcute lui Dumnezeu. Aşa să ne ajute Dumnezeu ca să moştenim împărăţia Lui”, a îndemnat în încheierea cuvântului Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.

După înconjurarea tradiţională a sfântului locaş şi stropirea lor cu agheazmă, soborul de preoţi ai Mitropoliei Basarabiei în frunte cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a oficiat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate peste comunitatea creştină din Lipnic, Ocniţa.

Înaltpreasfinţitul Petru a mulţumit părintelui Victor pentru grija pe care o poartă sfântului locaş, menţionând „calităţile de bun gospodar, iubitor de biserică şi misionar neobosit” ale părintelui. „Părintele Victor este unul din slujitorii cei mai de nădejde ai Mitropoliei Basarabiei. Este în cadrul Mitropoliei Basarabiei de la începuturi, şi niciodată nu s-a clătinat în decizia sa. A dat dovadă de statornicie în momentele de încercare pentru structura eclesiastică românească din acest spaţiu. Când cei care nu doresc binele Mitropoliei Basarabiei au uneltit dezbinări, dorind să o destabilizeze, semănând confuzie, neadevăr şi neînţelegere, părintele Victor a respins provocările, îndemnând pe toţi la cumpătare, calm şi ascultare. Dacă forţele respective au fost înfrânte este şi graţie acestui ostaş fidel al Mitropolie pe nume părintele Victor Rusu de la Lipnic, Ocniţa. Toată recunoştinţa pentru activitatea sfinţiei sale. Trebuie să amintesc că părintele mai mulţi ani a fost şi protopop, aici, pe raioanele din partea de nord a republicii, sarcină de care s-a achitat cu succes. Pentru această slujire exemplară a Mitropolie Basarabiei, astăzi, îi înmânăm cu multă plăcere şi căldură sufletească ordinul „Sfântul Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă”. Este distincţia Mitropoliei Basarabiei pe care părintele Victor a meritat-o cu prisosinţă. Vrednic este! Felicitări, părinte, pentru tot ce ai făcut şi faci pentru Mitropolia Basarabiei. Să trăieşti mulţi şi fericiţi ani”, a mai spus Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.

La rândul său părintele Victor a mulţumit Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei pentru distincţie, pentru vizită şi arhierească binecuvântare acordată comunităţii din Lipnic, subliniind că tot ce face pentru Biserica Neamului o face din convingere. Părintele a mulţumit, de asemenea, tuturor celor care au contribuit la reparaţia bisericii, şi a adus mulţumiri Bunului Dumnezeu pentru ajutorul primit la înnoirea bisericii.

Conform unei frumoase tradiţii părintele paroh a oferit o agapă frăţească tuturor creştinilor prezenţi la sfânta slujbă.

La masă, Doamna primar Valentina Lupulciuc a adus mulţumiri Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru pentru vizită şi sfinţirea bisericii, părintelui Victor şi părintelui Ion pentru slujire cu dragoste a sătenilor şi a vorbit despre statornicia credinţei lipnicenilor. Între altele, doamna primar, a spus: „Lipnicul a fost unul din acele sate care pe orice vremuri de grea încercare şi-a păstrat credinţa. Biserica noastră n-a fost închisă niciodată. N-a fost transformată în grajd, în muzeu, în sală de sport sau de dans, cum s-a întâmplat cu alte sfinte lăcaşe. Lipnicenii, împreună cu vrednicul de pomenire părinte Nicolae Brăguţă, care a slujit în satul nostru din 1961 până în 1988, şi-au păstrat biserica, nepermiţând să fie închisă. Biserica tot timpul a fost un loc sfânt în localitatea noastră. Astăzi flacăra credinţei este menţinută de părintele Victor şi feciorul său, părintele Ion. Dumnezeu să le dea sănătate”. Doamna primar a îndemnat la iertare, la bunătate şi cumsecădenie, calităţi care înnobilează orice persoană. Cuvinte de mulţumire înaltului oaspete de la Chişinău şi părintelui Victor pentru osteneala de păstor duhovnicesc au adresat dna Olga Vlad şi dl Petru Golea.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

MITROPOLITUL ARDEALULUI ANDREI ŞAGUNA

                                                                      

                                                                            a. Viaţa

Mitropolitul Andrei Şaguna a fost cel mai mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în decursul secolului XIX.

Acest ierarh s-a născut la Mişcolţ, la 20 decembrie, 1808, din părinţi macedo-români, anume Naum şi Anastasia. După ce termină şcoala greco- valahă din oraşul natal, urmează gimnaziul, apoi dreptul şi filosofia la Budapesta şi în cele din urmă studiază teologia ortodoxă în oraşul Vârşeţ din Banatul sârbesc.

În anul 1833 este tuns în monahism la Mitropolia din Carloviţ, cu numele de Andrei, fiind hirotonit apoi diacon şi preot. Astfel, din tinereţe îşi închină viaţa lui Hristos. În anul 1842 ajunge profesor la Seminarul Teologic din Vârşeţ, apoi devine egumen la mănăstirile sârbeşti Hopovo şi Covil. În anul 1846 este numit vicar general al Episcopiei Sibiului, iar în aprilie, 1848, este ales şi hirotonit episcop al Ardealului. După 16 ani de rodnică activitate bisericească, culturală şi naţională, în anul 1864, episcopul Andrei Şaguna ajunge mitropolit al Ardealului şi părinte duhovnicesc al tuturor românilor de peste Carpaţi, pe care îi păstoreşte încă nouă ani de zile.

În anul 1873 îşi dă sufletul în mâinile Domnului şi este îngropat lângă biserica din comuna Răşinari-Sibiu.

                                               b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Şaguna şi-a început activitatea de păstor, îndemnând preoţii să aibă viaţă morală şi să păstorească bine turma lui Hristos. Iată primele sale sfaturi adresate preoţilor din Transilvania:

- Fiecare preot să umble în reverendă, nu numai când are a săvârşi vreo slujbă, ci şi când va veni la cetate sau va merge la mai-marii lui;

- Nici un preot să nu îndrăznească a-şi rade barba, iar părul să şi-l pieptene înapoi;

- De la cercetarea jocurilor şi a cârciumilor şi de la orice vorbe vătămătoare cinului preoţesc să se contenească;

- Negustorie a face sau a umbla în persoană după alte câştiguri să înceteze de tot;

- Pentru ca fiecare preot după cuviinţă să-şi poată împlini datoriile sale, tot insul să se îndeletnicească în citirea Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi. Să citească şi să înveţe catehismul pe de rost şi, câştigându-şi folositoare cunoştinţe, să fie în stare a cuvânta din timp către popor cu spor şi cu folos şi a-i putea arăta calea către fapte bune, spre care sfârşit se cuvine să aibă o viaţă neprihănită, purtare bună întru toate şi în tot locul, ca o trâmbiţă bine răsunătoare, să deştepte pe toţi spre cucernicia cea adevărat creştină şi spre frica lui Dumnezeu.

În Epistolia de învăţătură către parohialnica preoţime iarăşi învăţa, zicând:

- Să se silească fiecare preot a povăţui poporul să părăsească deprinderile rele, să nu facă nuntă în post, să se lase de căsătoriile între rudenii şi să se ferească de cheltuielile zadarnice, de risipa de mâncare şi băutură ce au obiceiul a face cu prilejul nunţilor.

Apoi zicea şi acestea:

- Să nu lipsească preotul a învăţa, nu numai tinerimea şcolară, ci şi pe cea ce nu are putinţă a umbla la şcoală, credinţa, frica lui Dumnezeu şi începutul înţelepciunii. Prin toate purtările sale, preotul să dea pilde bune poporului. Să-şi chivernisească bine nu numai casa proprie, ci şi toate ce ţin de biserică. Iar de cercetarea cârciumilor, de jocuri şi glume să se ferească, precum cer canoanele Sfinţilor Părinţi.

La urmă adăugă şi aceste sfaturi:

- Preoţii să poarte îmbrăcăminte preoţească, că din cele de afară se chibzuieşte şi aşezarea cea dinlăuntru a inimii. Să fie cu blândeţe şi cuget curat în adunările şi sfătuirile bisericeşti, să nu rostească decât vorbe frumoase şi împăciuitoare; să se poarte cu toată cuviinţa faţă de „stăpânirile şi domniile" cărora le datorez cinstire şi ascultare. Faţă de poporani să fie cu dragoste, îndelungă răbdare şi smerenie. Pentru slujbe să nu ia decât simbria legiuită, la câştig urât să nu râvnească, iar la cei săraci să slujească gratuit, că pentru această osteneală mare plată vor avea în ceruri.

În ziua hirotoniei sale în arhiereu, episcopul Andrei Şaguna a rostit aceste cuvinte:

- Cea mai mare parte a vieţii mele pururea în osteneală mi-a fost şi îmi va fi. Dar şi cea mai mare bucurie mi-a fost şi îmi va fi şi în viitor a învinge toate piedicile. Cred cu tărie că, fiind umbrit de puternicul scut al lui Dumnezeu, voi putea îndeplini scopul vieţii mele întregi, ca pe românii ardeleni din adâncul lor somn să-i deştept şi cu voia să-i trag către tot ce este adevărat, sfânt şi bun.

Episcopul Andrei Şaguna s-a dovedit de la început a fi un adevărat părinte al românilor din Transilvania, un apărător înflăcărat al Ortodoxiei dreptmăritoare, dar, în acelaşi timp, şi un apostol luminat de Duhul Sfânt, care punea mai presus de toate dragostea în Hristos şi unirea naţională decât ura, vrajba şi dezbinarea confesională. Cu înţelepciunea şi cu sufletul lui paşnic, el a contribuit cel mai mult la marea adunare de unitate românească din mai, 1848, de pe Câmpia Libertăţii.

Fiind oricând gata de jertfă pentru cauza Bisericii şi a înfrăţirii tuturor românilor din Transilvania, marele ierarh a zăbovit 7 luni de zile la Viena, stăruind zi de zi pentru independenţa naţională şi religioasă a Transilvaniei şi nu s-a întors până nu s-au uşurat suferinţele poporului nedreptăţit.

După încetarea revoluţiei din anii 1848-1849, episcopul Andrei Şaguna a început, cu grele sacrificii, opera de restaurare, înfrumuseţare şi zidire din nou a zeci de biserici ortodoxe, în locul celor jefuite şi distruse prin satele şi oraşele ardelene. În câţiva ani, toate bisericile din eparhie erau înnoite, împodobite şi cu cărţi de cult, cu icoane, cu veşminte şi cu slujbe alese.

La acestea au contribuit, alături de credincioşii ardeleni, şi cei din Moldova şi Ţara Românească, cu care se simţeau dintotdeauna fraţi. Un ajutor deosebit a dat şi Mănăstirea Neamţ, care trimitea cu carele cărţi de slujbă şi alte daruri la Episcopia Ortodoxă din Sibiu.

Pentru apărarea Ortodoxiei şi întărirea vieţii duhovniceşti şi culturale în Transilvania, episcopul Andrei Şaguna a înfiinţat, în anul 1850, o vestită tipografie eparhială la Sibiu, care a fost ca o binecuvântare dumnezeiască pentru toţi. Despre ea vorbea marele ierarh mai târziu:

- Această tipografie, care până la moartea mea o am grijit şi o am administrat, numai Dumnezeu ştie cu câte greutăţi o am apărat şi susţinut faţă de duşmanii Bisericii şi ai naţiunii noastre române. Că ce era să fac în împrejurările acestea? Să şed la râul Babilonului şi să plâng? Nu! Ci să mă socotesc despre modul cum s-ar putea lăţi în preoţime şi poporul nostru cunoştinţele sistematice şi temeinice despre Biserică şi despre alte lucruri bisericeşti.

Sub îngrijirea episcopului Andrei s-au tipărit, în decurs de 11 ani, 35 de cărţi bisericeşti, dintre care se pot aminti:

Elementele dreptului canonic (1854); Kiriacodromionul (1855); Istoria Bisericii Ortodoxe răsăritene universale (1860), în două volume; Ceaslovul, Octoihul, Psaltirea, Penticostarul şi Triodul. Apoi cele douăsprezece Mineie (1853-1856), „după originalul îndreptat al Preasfinţitului episcop al Argeşului, Kir Iosif"; Biblia ilustrată (1856-1858), „după originalul celor 72 de tălmăcitori din Alexandria" şi altele.

Numai la un an de la înfiinţarea tipografiei, se tipăriseră la Sibiu 5.000 de Catehisme, 5.000 de Abecedare, 700 de Ceasloave, 3.000 Istorii Biblice, 3.000 de cărţi despre Datoriile supuşilor şi 1.500 Apostoli.

În prefaţa Bibliei ilustrate (1858) scrie episcopul Andrei Şaguna:

- Cele două traduceri ale Bibliei (1648 şi 1688) sunt uşile prin care s-a învrednicit şi poporul românesc a intra în câmpul cel ceresc al dumnezeieştilor învăţături, care, în mijlocul vijeliilor şi valurilor lumii, rămân neclătite şi adevărate din veac în veac. Ele sunt izvoarele care au izvorât întâia dată apa vieţii veşnice pentru neamul acesta, în toate părţile prin care este răspândit.

Deşteptarea poporului românesc din barbaria veacurilor, împrietenirea lui mai departe cu legea lui Dumnezeu, păşirea lui către lumina cea blândă a civilizaţiei şi a culturii, înfrăţirea neamului nostru românesc, pe care mâna proniei 1-a semănat prin atâtea ţări deosebite şi printre atâtea neamuri străine, rămânerea în viaţă a limbii sale naţionale - toate aceste binecuvântări neasemănate avem a le mulţumi acestor ediţii vechi ale Sfintei Scripturi, acestor monumente nepieritoare ale limbii, moralităţii şi peste tot ale vieţii noastre naţionale şi bisericeşti.

Apoi adaugă şi aceste cuvinte:

- Mare, într-adevăr, şi adâncă trebuie să fie mulţumită noastră către pomeniţii bărbaţi mari ai poporului, care în vremi atât de grele şi cu mijloace şi puteri aşa smerite, au făcut lucruri atât de măreţe. Înaltă trebuie să fi fost cugetarea, adâncă mintea, fierbinte credinţa, adevărată iubirea lor către Dumnezeu şi naţiune, când au dăruit ei naţiei lor un astfel de odor! Sănătoasă şi coaptă a fost şi conştiinţa ce au avut-o ei despre lipsa poporului românesc de această sfântă carte. Pentru aceea au şi îmbrăcat traducerea lor în veşmântul limbii aceleia, care să fie înţeleasă de toţi românii de pretutindeni.

Limba acestei cărţi nu e făcută, ci luată chiar din gura poporului. Şi aşa traducătorul nu e decât un răsunet, nu numai al limbii, ci şi al simţirii şi, peste tot, al chipului cugetării poporului.

Cu tot dreptul dar se pot numi aceste ediţii, cea dintâi Biblie - nu a românilor din Ardeal, ori din Ţara Românească, ori de aiurea - ci cea dintâi Biblie a poporului românesc întreg, cel dintâi glas obştesc cu care se roagă acest popor Părintelui din Ceruri. Nici unul din traducătorii de mai târziu nu poate fi părtaş laudei ce se cuvine acelora care au altoit întâia dată cuvântul Sfintei Scripturi în pom românesc!

Iar în Istoria bisericească, volumul II, p. 122-124, zice:

- Pe cât aristocraţia română din Transilvania n-a avut nici o predilecţie către Biserica şi naţia sa şi era redusă de o idee deşartă, pe atâta, să zicem, preoţimea şi creştinii şi în fruntea lor arhiereii au arătat o tărie exemplară în mijlocul nenumăratelor prigoniri şi au rămas neclătiţi în religie şi în naţionalitate.

Tăria aceasta sufletească a fost un produs viu al acelei convingeri morale, că dacă se vor lăsa de una, numaidecât se vor lipsi şi de cealaltă. Şi fiindcă românul nu-şi poate închipui religia fără naţia şi naţionalitatea sa, pentru aceea, ca să asigure existenţa sa naţională, a rămas în acea religie în care s-a pomenit ca român şi despre care e convins că este scutul cel mai puternic de a-i apăra naţionalitatea lui de orice vijelii.

În tipografia diecezană din Sibiu, mitropolitul Andrei tipărea şi cărţi de şcoală: abecedare, catehisme, bucoavne, cărţi de muzică, de aritmetică, de gramatică, de istorie şi geografie, pentru şcolile săteşti - parohiale, pentru gimnazii şi mai ales, pentru Seminarul Teologic din Sibiu. Se mai tipăreau: Telegraful român, din 1852, Calendarul diecezan, Anuarul Gimnaziului din Braşov, precum şi numeroase broşuri şi lucrări bisericeşti şi folositoare de suflet.

Astfel înţelegea marele ierarh să slujească Biserica lui Hristos şi poporul pe care îl păstorea, contribuind după putere la apărarea Ortodoxiei, la luminarea, la unitatea şi la mântuirea lui.

Mitropolitul Andrei Şaguna rămâne în istoria neamului ctitorul cel mai mare al şcolii şi culturii ardelene.

Odată cu organizarea tipografiei, în anul 1850 a înfiinţat în Sibiu un institut teologic şi pedagogic cu durata de unu până la trei ani, pentru forma- rea de preoţi buni, luminaţi şi devotaţi Evangheliei lui Hristos, acordând celor săraci şi iubitori de învăţătură ajutoare, burse şi cărţi gratuite. Pentru lumina- rea copiilor din eparhia sa, a înfiinţat, pe lângă fiecare parohie, sute de şcoli primare-confesionale, cu predarea în limba română. În ele se învăţau, atât cunoştinţele religioase, cât şi cele de cultură generală. Şcolile erau organizate şi întreţinute de Biserică. Preoţii parohiei erau directori, iar protopopii, inspectori şcolari. Profesorii erau pregătiţi, fie în Institutul Pedagogic din Sibiu, fie la Gimnaziul din Braşov, ambele înfiinţate şi întreţinute de Episcopia Ortodoxă din Sibiu.

În anul 1873 existau în Transilvania peste 800 de şcoli primare con fesionale, din care mai mult de jumătate erau înfiinţate de marele mitropolit.

Prin aceste trei mijloace - prin preoţi vrednici şi biserici, prin şcoli confesionale şi prin cărţi tipărite în grai românesc - mitropolitul Andrei Şaguna a întărit peste Carpaţi unitatea credinţei ortodoxe, unitatea etnică naţională şi unitatea de gândire şi acţiune, împotriva atâtor influenţe străine.

Acest neobosit ierarh şi slujitor al Bisericii lui Hristos a realizat în eparhia sa şi alte înfăptuiri vrednice de amintit. El ţinea mult la demnitatea şi viaţa morală a preoţilor. De aceea, mereu le dădea sfaturi de bună compor- tare, le adresa frumoase pastorale, le dona cărţi de slujbă şi ajutoare pentru biserică, le făcea vizite canonice, umblând din sat în sat, mângâind şi sfătuind pe toţi ca un bun părinte al tuturor.

Odată scria mitropolitul Andrei Şaguna către preoţii din eparhia sa: „Pre cât simt şi cunosc mărimea şi greutatea chemării mele arhiereşti, pre atât mă străduiesc să fac faţă chemării mele. Însă numai pentru una mă doare inima, şi adică pentru aceea, că nu mă iartă împrejurările şi puterile mele ca să fac atâta cât aş dori să fac pentru clerul şi poporul nostru. Nădăjduiesc însă că ostenelile mele, mici şi neînsemnate ca şi sămânţa muştarului, vor spori cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă le vom îngriji cu suflet curat".

Alteori, iarăşi zicea:

- De două ori dacă m-aş naşte, tot preot şi slujitor al Bisericii lui Hristos m-aş face!

Mitropolitul Andrei „purta mare grijă pentru bunul mers al tuturor şcolilor săteşti înfiinţate de el şi mai ales pentru Institutul Teologic din Sibiu, pe care adeseori îl cerceta". Trăia în deplină armonie cu celelalte culte din Transilvania şi întreţinea o vastă corespondenţă cu numeroşi episcopi, stareţi, protopopi, deputaţi, oameni de cultură, miniştri şi chiar cu împăratul de la Viena. Căci toţi îl respectau şi erau cuceriţi de chipul şi înţelepciunea lui.

O altă mare realizare a mitropolitului Andrei Şaguna a fost reînfiinţarea vechii Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, desfiinţată în anul 1701. La 24 decembrie, 1864, episcopia din Sibiu este ridicată la rang de Mitropolie, cu autonomie proprie, desprinzându-se de Mitropolia sârbă din Carlovitz.

Pentru buna organizare a Bisericii Ortodoxe din Transilvania, marele mitropolit a dat, în anul 1868, un renumit Statut Organic, care avea la bază deplina colaborare sinodală între clerici şi mireni. Astfel s-a dovedit a fi unul din cei mai mari legiuitori bisericeşti.

Aşa a trăit şi aşa s-a jertfit acest mare ierarh al Bisericii lui Hristos. Rolul său a fost, pe drept cuvânt, providenţial şi avea un suflet devotat de adevărat păstor, plin de înţelepciune şi curaj.

La 28 iunie, 1873, mitropolitul Andrei Şaguna s-a strămutat la cele veşnice şi a fost înmormântat ca un simplu călugăr în curtea bisericii din Răşinari-Sibiu.                                                                                                                                       

Manastirea Sucevita

Manastirea Sucevita, cu hramul Invierea Domnului, a fost construita in ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, cu cheltuiala familiei de boieri Movila. Traditia aseaza pe valea raului Sucevita, intre dealuri, o biserica din lemn si o schivnicie de pe la inceputul veacului al XVI-lea.

Manastirea Sucevita - veche vatra sihastreasca

Primii sihastri de pe valea paraului Sucevita au fost ucenici ai Sfantului Daniil Sihastrul. Acesti sihastri se nevoiau sub Muntele Obcina Mare, unde mai tarziu si-au facut o mica biserica de lemn cu hramul "Schimbarea la Fata". Locul se numeste pana astazi "La Pustnici".

La inceputul secolului al XVI-lea intalnim aici pe Calistrat Sihastrul, un alt ucenic alSfantului Daniil de la Voronet. Acest mare isihast a adunat in jurul sau mai multi ucenici si a innoit prima sihastrie, cunoscuta in traditie sub numele de "Sihastria lui Calistrat", transformata spre sfarsitul secolului al XVI-lea in actuala Manastire Sucevita.

Cei mai renumiti sihastri, dupa Cuviosul Calistrat, au fost Pangratie arhimandritul (+1615) si Cuviosul Isachie (secolul al XVIII-lea). Primul s-a nevoit cu cativa ucenici pe o culme, numita pana azi "Dealul lui Pangratie", iar al doilea a sihastrit pe dealul Furcoiului. Dupa desfiintarea manastirii (in anul 1786), viata de sihastrie a inceput sa se stinga.

Manastirea Sucevita - marturia evlaviei lui Ieremia Movila

Legenda spune ca, mai tarziu, dupa secolul al XVI-lea, pentru rascumpararea a cine stie caror pacate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesara actualei constructii. Documentar, Manastirea Sucevita este atestata la anul 1586, ca rezultat al initiativei mitropolitului Gheorghe Movila.

Dupa venirea pe tronul Moldovei, in anul 1595, Ieremia Movila adauga bisericii doua pridvorase, amplasate la intrare, zidurile si turnurile de incinta, care confera manastirii infatisare de cetate medievala, o casa domneasca, ale carei ruine se mai vad si astazi pe latura de nord, precum si chilii pentru calugari.

Tot in timpul domniei lui Ieremia Movila se picteaza biserica in interior si exterior. Pictura, realizata in fresca, a fost executata de doi pictori moldoveni, Ioan Zugravul si fratele sau Sofronie, si se pastreaza in forma originala. Aceasta are o valoare artistica, culturala, istorica si duhovniceasca incontestabile in intreaga lume.

In camera mormintelor isi dorm somnul de veci fratii voievozi Ieremia  si Simion Movila ale caror lespezi funerare din marmura de Ruschita sunt, in traditia inaugurata de Stefan cel Mare, valoroase obiecte de arta medievala romaneasca.

Monumentul este in realitate ctitorie comuna a familiilor Movilestilor - mari boieri, carturari si chiar domnitori ai Moldovei si Tarii Romanesti intre secolele XVI-XVII.

Tabloul votiv infatisand familia lui Ieremia Movila, se desfasoara in partea stanga a usii naosului, in partea opusa aflandu-se al doilea tablou votiv reprezentand pe mitropolitul Gheorghe Movila, initiatorul construirii bisericii, si pe tatal fratilor Movila, Ioan Movila (fost logofat, calugarit la batranete cu numele de Ioanichie).

Manastirea Sucevita - arhitectura unei bijuterii moldave

Construita in stilul arhitecturii moldovenesti - imbinare de elemente de arta bizantina si gotica, la care se adauga elemente de arhitectura ale vechilor biserici de lemn din Moldova - Manastirea Sucevita, de mari proportii, pastreaza planul trilobat si stilul statornicit in epoca lui Stefan cel Mare, cu pridvorul inchis.

Nota aparte fac celelalte doua mici pridvoare deschise - stalpi legati prin arcuri in acolada - plasati mai tarziu pe laturile de sud si de nord. Prin excelenta "muntenesti", pridvoarele constituie un evident ecou al arhitecturii din Tara Romaneasca. Se mentin firidele absidelor, chenarele gotice din piatra si ocnitele numai la turla, inclusiv pe baza ei stelata.

Incinta manastirii este un patrulater cu laturile de 100 si 104 metri, inconjurat de ziduri inalte de 6 metri si groase de 3 metri, prevazute cu contraforturi, metereze, drum de straja, patru turnuri de colt si unul cu paraclis peste gangul intrarii - stema Moldovei.

In incinta manastirii se mai afla incaperi ale vechii case domnesti si beciuri unde ar fi fost ascunsa o fabuloasa avere, conform marturiei lui Ion Neculce.

Manastirea Sucevita - pictura in fresca recunoscuta mondial

Manastirea Sucevita, ultima biserica moldava zugravita in exterior, este un "testament al artei vechi moldovenesti". Traditia si inovatia se impletesc original si pitoresc intr-o desfasurare multicroma dominata de un verde crud, plin de viata.

Programul iconografic al picturii interioare si exterioare respecta traditia constituita in epoca lui Petru Rares (prima jumatate a sec. al XVI-lea), dar introduce teme noi, cu caracter teologico-dogmatic, cum este scena din conca naosului reprezentand imnul liturgic "Unul nascut.." si alte reprezentari ale Sfintei Treimi.

O trasatura caracteristica a picturii de la Sucevita este inclinatia spre naratiune, configurand cicluri complete din vietile unor sfinti (Sfantul Pahomie, Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfantul Ierarh Nicolae, Sfantul Mucenic Gheorghe, Viata lui Moise etc), prezentate cu scop educativ.

Stiinta si maiestria pictorilor se descifreaza mai ales in abordarea perspectivelor studiate, a popularii fundalurilor cu peisaje sau arhitecturi specifice spatiului artistic post-bizantin din aceasta zona a Europei.

Pictura murala de la Manastirea Sucevita, considerata de cercetatorul de arta francez Paul Henry drept "testamentul artei moldovenesti", incheie epoca de mari creatii care a fost secolul al XVI-lea, ale carei monumente cu pictura exterioara de la Humor, Moldovita, Arbore si Voronet constituie capodopere ale artei universale.

Manastirea Sucevita - pictura interioara "intre traditie si inovatie"

Pictura interioara este repartizata pe toata suprafata disponibila conform schemelor traditionale, imbogatita insa prin subiecte mai putin obisnuite in Moldova, dar familiare pentru Muntenia - spre exemplu: reprezentarea Cortului Marturiei, in altar. Iconostasul Manastirii Sucevita este sculptat in lemn de tisa, in stil baroc-rococo si dateaza din anul 1801.

Pridvorul intampina, ca de obicei, cu Judecata de Apoi si o foarte pamanteana relatare istorica: Intampinarea moastelor Sfantului Ioan cel Nou la curtea lui Alexandru cel Bun.

Naosul cuprinde un mozaic miniatural de intamplari din Viata lui Iisus, trei imagini ale Genezei unde natura si peisajul ies in prim plan - sunt tratate cu generozitate si semnificativ, zugravii plasand fara sfiala in ambianta persano-mediteraneeana maci, garofite si vita de vie - si "tabloul votiv", care este si el bogat in personaje.

Unica in pictura noastra este iconografia ocnitei - Viata lui Moise - tot miniaturizata, unde apar si catei, purcei, ba chiar evrei cu caciuli tuguiate, elemente laice de sorginte locala, in timp ce Maica Domnului - pe bolta - are flori in nimb si este incorporata unui peisaj montan.

Alte sute de scene descriu, in pronaos, Viata Sfantului Gheorghe, Calendarul, Sinoadele, imagini din Viata Sfantului Nicolae ce se desfasoara in ambianta marina.

Manastirea Sucevita - pictura exterioara.. "testament al vechii arte moldovenesti"

Sucevita, ultima biserica din Bucovina zugravita pe fatade (in anul 1596), monumentul cu cel mai mare numar de imagini religioase din tara, este un "testament al artei vechi moldovenesti" (Paul Henry). Traditia si inovatia se impletesc original si pitoresc intr-o desfasurare multicroma dominata de verdele cu "intensitatea smaraldului si vigoarea ierbii proaspete dupa ploaie".

Zugravii, fratii moldoveni Sofronie si Ion, s-au dovedit buni cunoscatori ai randuielilor iconografice, dar si ai arhitecturii italiene (Imnul acatist - la sud) sau rusesti (Pocrovul - intre ferestrele gotice).

Pictura exterioara a Manastirii Sucevita este cea mai bine pastrata din grupul bisericilor moldovenesti cu pictura exterioara, fiind totodata se singura care-si pastreaza latura de nord, unde este reprezentata scena "Scara virtutilor", cea mai impresionanta scena, prin amploarea si contrastul dintre ordinea ingerilor si haosul iadului.

Din tematica picturii mai amintim: Rugaciunea tuturor sfintilor, Arborele lui Iesei, cicluri complete din viata unor sfinti: Sfantul Ioan cel Nou, Sfantul Ierarh Nicolae,Sfantul Mucenic Gheorghe, friza profetilor si filosofilor antichitatii, intre care regasim pe David si Solomon, Homer, Sofocle si Aristotel.

Fatada sudica este decorata cu "Arborele lui Iesei", avand la baza filosofii antici, "Acatistul Maicii Domnului", "Rugul in flacari" si "Acoperamantul Maicii Domnului". Scenele si personajele din Arborele lui Iesei apar cel putin la fel de importante ca peisajul (element de prim plan la Moldovita ori Voronet).

Pe peretii celor trei abside, in sapte registre pe orizontala, este redata "Rugaciunea tuturor sfintilor", "Cinul", tema unica in lumea crestin-ortodoxa, creatie a scolii de pictura din Moldova. Aceasta reprezentare iconografica se impune prin puterea de sugestie si colorit.

Revelatoare si definitorie pentru Sucevita ramane insa Scara Sfantului Ioan Climax (la nord), cea mai vasta interpretare iconografica romaneasca a credintei intr-o prima judecata imediat dupa moarte si una din cele mai valoroase compozitii ale picturii medievale romanesti. Aici, Vamile vazduhului nu mai dau nici o sansa pacatosilor. Este redata lupta dintre bine si rau, incercarea omului de a pasi spre perfectiune pentru a-si redobandi chipul pierdut prin caderea in pacat.

Peretele de vest nu are pictura - se spune ca zugravul, care lucra in paralel la Manastirea Sucevita a Movilestilor si la Manastirea Teodoreni din Burdujeni, a cazut de pe schela Manastirii Sucevitei si a murit.

La Manastirea Sucevita s-au facut intre anii 1958-1969 importanta lucrari de restaurare.

Manastirea Sucevita - muzeul manastirii

In complexul cultural-artistic de la Manastirea Sucevita, vizitatorul dornic de a cunoaste arta medievala a secolului al XV-lea si al XVI-lea gaseste, reunite,arhitectura religioasa, de aparare si civila, monastica, pictura, sculptura in lemn si piatra, broderii, manuscrise miniate si argintarie.

Muzeul manastirii este in posesia uneia dintre cele mai bogate si mai pretioase colectii de arta medievala din Moldova: acoperamintele de morminte ale domnitorilor Ieremia (datand din 1606) si Simion Movila (1609), capodopere ale broderiei, totodata printre cele mai reusite portrete laice din epoca: epitaful cu 10.000 de margaritare (1597), caseta de argint cu parul doamnei Elisabeta, sotia lui Ieremia Movila.

Printre exponatele pastrate cu grija si evlavie in muzeul Manastirii Sucevita se remarca broderiile de valoare exceptionala, datand din secolele al XV-XVI-lea, din vremea lui Stefan cel Mare si Ieremia Movila, lucrate cu fir de aur, argint, matase si perle.

Cele mai importante piese sunt portretele lui Ieremia si Simion Movila, un epitaf cu perle, tetraevangheliarele ferecate in argint aurit, un chivot donat de Mitropolitul Gheorghe Movila. Remarcabile sunt si pietrele tombale din gropnita ale celor doi Movilesti, cu unele influente muntenesti in decoratia cioplita.

Datorita valorii sale si a rolului educativ, religios si cultural, Manastirea Sucevita, perla a ortodoxiei romanesti, face parte din patrimoniul universal.

Manastirea Sucevita - localizare si date de contact

Manastirea Sucevita se afla in Comuna Sucevita, judetul Suceava.

Accesul la manastire se face de pe Drumul National 17A dinspre Radauti, spre Sud-Vest pana la localitatea Marginea (aflata la o distanta de 11 kilometri), iar de aici se ajunge imediat la Sucevita (dupa alti 5 kilometri).