Patriarhul Daniel apeleaza la fidelitatea romanilor din diaspora, in efortul de ridicare a Catedralei Mantuirii Neamului

Rostul principal al Duminicii migranţilor este acela de a spori comuniunea si conlucrarea fraternă între românii care muncesc sau studiază departe de ţară si cei rămasi în România, precum si de-a promova o convieţuire armonioasă a imigranţilor români cu cetăţenii din ţările de adopţie, mai ales acum când în multe locuri din lume criza economică şi spirituală se manifestă prin tensiuni si revolte de stradă, care se pot transforma în conflicte interetnice si interreligioase.

Pe de altă parte, Duminica aceasta este şi chemarea adresată credinciosilor ortodocsi români să-şi intensifice si sa reafirme fidelitatea faţă de Biserica strămoşească, de credinţa ortodoxă şi cultura spirituală românească, să cultive unitatea familiei conjugale într-o lume din ce în ce mai secularizată si individualistă. Ierarhii si preoţii comunităţilor ortodoxe românesti din diaspora contribuie foarte mult la păstrarea unităţii şi identităţii naţionale şi confesionale a acestora, precum si la integrarea lor în ţările gazdă. Din acest motiv ei merită mai mult sprijin din partea Bisericii si a Statului român, mai ales prin organizarea de programe comune dedicate familiilor acestor preoţi, precum si copiilor si tinerilor români din afara graniţelor ţării noastre. Cu bucurie vestim românilor ortodocşi care lucrează sau studiază în străinătate că un simbol nou al comuniunii, cooperării şi demnităţii noastre ortodoxe româneşti devine acum construirea Catedralei Mântuirii Neamului, care, în picturile şi mozaicurile sale, va include icoane de sfinţi şi chipuri are unor locaşuri de cult reprezentative din toate provinciile româneşti şi ale unor comunităţi româneşti din afara României.

Construirea acestei Catedrale noi este în același timp o necesitate practică şi o lucrare simbolică în folosul poporului român din ţară şi din afara ei, ea realizându-se prin contribuţia tuturor românilor ortodocsi şi a fiecăruia în parte. Colecta deja începută în eparhiile Patriarhiei Române arată că mulți români ortodocsi, desi acum sunt săraci material, sunt totusi bogați în credință si darnici în conlucrare oferind lunar darul lor edificator de zid si de suflet.

Lucrările de construire a Catedralei Mântuirii Neamului se desfăsoară pe bază de licitaţie sau selecţie si oferă locuri de muncă pentru oameni calificaţi în acest domeniu, iar fiecare bănuţ este folosit cu mare atenţie si responsabilitate. Noua Catedrală va avea în incinta ei cămine si cantine pentru pelerini, un centru social-cultural pentru tineri si adulţi, un centru medical de diagnostic si tratament pentru pelerinii săraci. Astfel, lucrarea spirituală sau liturgică a Catedralei se va împleti cu lucrarea ei socială. În pofida unor atitudini tendenţioase sau ostile din presă, construirea Catedralei Mântuirii Neamului este puternic susţinută de poporul dreptcredincios, mai ales de clericii si credinciosii ortodocsi români care au contribuit si la construirea altor biserici în ultimii 20 de ani. Acestia reprezintă acum neamul de voievozi ctitori de lacasuri sfinte, apărători ai credinţei si ai culturii românesti crestine, care construiesc biserici utile nu doar pentru ei însisi, ci si pentru generaţiile viitoare. Drept recunoştinţă, Biserica noastră pomeneste zilnic în rugăciunile ei pe cei care au zidit si ajutat biserici numindu-i „fericiţii si pururea pomeniţii ctitori”. De aceea, vă îndemnăm şi pe dumneavoastră să vă adăugaţi lor ajutând la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, oferind un dar pentru eternitate, deoarece iubirea faţă de Biserică este arvuna vieţii vesnice. Totodată, vă îndemnăm să ajutaţi pe cei săraci, bolnavi si singuri, pe cei bătrâni, orfani si îndoliaţi din locurile natale româneşti, pentru că faptele bune devin izvor de bucurie si binecuvântare a vieţii omului pe pământ si în ceruri.

Vă dorim tuturor sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, un concediu sau o vacanţă frumoasă si vă încredinţăm de preţuirea si binecuvântarea noastră părintească.

† DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Biserică românească în Most - Cehia

În cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în Ziarul Lumina din data de 19 august 2011, semnat de Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, intitulat Retrospectiva vizitei cu prilejul împlinirii a cinci ani de la întronizarea Preafericitului Khrystof, Arhiepiscopul de Praga : Biserică românească în Most - Cehia:

Împlinirea a cinci ani de la întronizarea sa ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi Slovaciei a constituit un binecuvântat prilej pentru Preafericitul Khrystof, Arhiepiscopul de Praga, de a aduce mulţumire Mântuitorului Iisus Hristos, Arhiereul veşnic, pentru toate binefacerile revărsate asupra clerului şi credincioşilor ortodocşi din cele două ţări, în timpul arhipăstoririi sale. În acest sens, sâmbătă, 28 mai, s-a săvârşit Sfinta Liturghie arhierească, în Biserica 'Sfinţii Chiril şi Metodiu' din Praga, la care au participat, alături de Preafericirea Sa, o seamă de ierarhi, reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe surori: Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Rusă, Patriarhia Română, Patriarhia Bulgară, Patriarhia Georgiei, Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Ortodoxă din Albania şi Biserica Ortodoxă din Polonia, precum şi un impresionant sobor de preoţi şi diaconi din Cehia şi Slovacia, oficialităţi de stat, ambasadori ai ţărilor ortodoxe şi, desigur, foarte mulţi credincioşi, veniţi să-l omagieze pe arhipăstorul lor.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la manifestările religioase şi festive de la Praga a participat şi subsemnatul, din partea Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta mi-a oferit prilejul de a efectua o vizită de trei zile în Cehia, nu doar în istorica şi frumoasa capitală Praga, cât mai ales în micul oraş minier Most, aflat în nord-vestul Cehiei, la o distanţă de circa 25 km de graniţa cu Germania, într-o pitorească zonă de deal şi câmpie, cu o bogată vegetaţie dominată de copaci seculari, graţie ploilor abundente ce cad la bună vreme.

Despre Cehia şi Slovacia se ştie că au suportat şi ele rigorile unui regim comunist, care, asemenea celor din alte ţări est-europene, s-au trudit să îndepărteze pe Dumnezeu din inimile credincioşilor creştini, indiferent de confesiunea din care făceau parte. Şi se pare că, în mare parte, au reuşit, de vreme ce, astăzi, Cehia este ţara europeană cu cei mai mulţi atei declaraţi, 65% din cele 10 milioane de locuitori. Să fie, oare, rezultatul propagandei comuniste din acea vreme, care a avut repercusiuni grave în conştiinţa generaţiilor tinere, devenite indiferente la viaţa religioasă şi spirituală? Să aibă o parte de contribuţie, la declararea stării de ateism, şi bunăstarea materială de după anii â90, când condiţiile de libertate şi democraţie au permis tinerilor să plece spre alte ţări pentru câştiguri mai consistente? Este dovedit faptul că, în cele mai multe cazuri, îmbogăţirea rapidă, de multe ori pe căi necinstite, i-au făcut pe oameni să se încreadă mai mult în puterile proprii decât în ajutorul şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a Cărui prezenţă în viaţa noastră este ignorată de mulţi, cu bună ştiinţă.

Aşa s-a întâmplat şi cu locuitorii oraşului Most, pe care comuniştii i-au lipsit de lăcaşurile de cult, fie catolice, fie ortodoxe, dărâmate cu sălbăticie, aidoma celor câteva din capitala României, care au împărtăşit aceeaşi soartă. O singură biserică a scăpat cu 'viaţă', datorită importanţei şi vechimii sale istorice, cu valoare de simbol pentru locuitorii din Most, altădată în majoritate creştini catolici. Iar silueta acestei biserici, care a fost translată pe o distanţă de circa 1.500 m, se poate zări cu mult înainte de intrarea în oraş, la câteva sute de metri de periferia acestuia, dar care, din păcate, a rămas cu statut doar de monument istoric, destinat turiştilor.

Biserică de lemn în cinstea eroilor români care s-au jertfit în munţii Tatra şi Moravia

M-am referit în mod special la oraşul Most întrucât la o distanţă de circa 1.000 m de singura sa biserică ce a supravieţuit vremurilor de prigoană comunistă se observă de departe silueta zveltă a unei turle de lemn, înaltă de 27 m, care trezeşte curiozitatea şi interesul oricărui turist care vizitează oraşul; este vorba de biserica de lemn pe care Patriarhia Română a înălţat-o anul trecut, în cinstea eroilor români care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, îndeosebi în munţii Tatra şi Moravia, în anul 1945, pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupaţia hitleristă. Care este istoricul acestei biserici maramureşene, plantată de meşterii români din Bârsana, în frumosul parc dendrologic din apropierea oraşului Most?

Iniţiativa construirii unui lăcaş de cult românesc închinat celor peste 40.000 de ostaşi români căzuţi la datorie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a aparţinut ambasadorului României la Praga, dl Gheorghe Tinca. În anul 2005, Domnia Sa a împărtăşit această dorinţă atât Preafericitului Khrystof, Arhiepiscopul de Praga, cât şi vrednicului de amintire Patriarhul Teoctist al României, ambii primind-o cu mare bucurie; cel dintâi, pentru faptul că, prin acest act, se făcea o clarificare asupra numărului real de ostaşi români căzuţi pe frontul din Cehoslovacia, mult superior celor din Armata Roşie şi din rândul localnicilor; cel de-al doilea, pentru că, astfel, se aducea un pios omagiu eroilor români, datorită cărora România a fost luată în considerare la încheierea Tratatului de pace din 9 mai 1945. La început, au fost implicate în proiect atât Ministerul Afacerilor Externe, cât şi Ministerul Apărării Naţionale, ambele salutând iniţiativa, fără însă a purcede mai departe. Între timp, domnul Gheorghe Tinca s-a retras din activitatea diplomatică, iar la cele două ministere s-au tot schimbat miniştrii şi şefii de Stat-Major ai Forţelor Armate, încât proiectul construirii bisericii din Most a fost trecut pe plan secundar, dacă nu chiar dat uitării.

Patriarhia Română însă, în cooperare cu Biserica Ortodoxă din Cehia, luând lucrurile în serios şi conştientizând însemnătatea prezenţei unei biserici româneşti în Cehia, cu valoare de simbol pentru neamul românesc creştin-ortodox, a întreprins toate demersurile necesare pentru traducerea ideilor în fapte concrete. Un prim pas a fost făcut de Primăria oraşului Most, care a oferit Ahiepiscopiei de Praga, cu preţul simbolic de o coroană cehă, suprafaţa de 1.500 m², în vederea amplasării bisericii de lemn. Al doilea moment l-a constituit slujba de sfinţire a pietrei de temelie, oficiată de cei doi Întâistătători, Preafericitul Teoctist şi Preafericitul Khrystof, în prezenţa autorităţilor de Stat cehe, centrale şi locale, şi a reprezentanţilor Ambasadei României la Praga, în data de 14 iulie 2007. A doua zi, duminică, Preafericitul Teoctist avea să săvârşească, pentru ultima oară, Sfânta Liturghie, în Biserica 'Sfinţii Chiril şi Metodiu' din Praga, alături de Preafericitul Khrystof şi alţi ierarhi, înainte de trecerea sa la cele veşnice, în data de 30 iulie 2007.

După întronizarea noului Patriarh al României, Preafericitul Părinte Daniel, pe agenda proiectelor ce trebuiau împlinite stătea înscrisă şi realizarea bisericii de lemn pentru Cehia. Aşa se face că, în urma demersurilor întreprinse de către Preafericirea Sa, Departamentul Românilor de Pretutindeni, prin bunăvoinţa domnului Secretar de Stat Eugen Tomac, a sprijinit Patriarhia Română cu suma de 40.000 de euro, reprezentând preţul prelucrării şi amplasării la faţa locului a bisericii de lemn, ce fusese comandată în anul 2009 unei echipe de meşteri lemnari din Valea Izei şi Bârsana, aflaţi sub îndrumarea preotului Ioan Pop. Pregătirea şi prelucrarea lemnului s-a încheiat în vara anului 2010, când meşterii maramureşeni, deplasându-se în Cehia, au asamblat părţile componente ale bisericii pe fundaţia pregătită din vreme de către Primăria din Most şi, astfel, după câteva săptămâni de muncă asiduă, în pitorescul peisaj din apropierea Mostului avea să răsară din pământ, asemenea brazilor falnici din Carpaţi, frumoasa biserică românească în stil maramureşean, spre uimirea, admiraţia şi bucuria celor din zonă.

Sfinţirea bisericii şi a troiţei, programate să aibă loc pe 9 octombrie 2011

Aşa se explică şi bucuria pe care am trăit-o în ziua de 27 mai 2011 când, împreună cu Preafericitul Khrystof, am vizitat oraşul Most şi bisericuţa noastră, care însă are încă nevoie de implicarea noastră şi a partenerilor cehi, în vederea pregătirii ei spre sfinţire. Astfel, după aplicarea de lambriuri din lemn de molid pe toată suprafaţa lemnoasă din interiorul bisericii, executată în luna iulie, prin grija domnului Nicolae Dedulea, preşedintele Asociaţiei Românilor din Cehia, în perioada 2-9 august au fost instalate Sfânta masă de marmură, trei policandre şi parchetul din lemn de stejar, urmând ca în luna septembrie să fie montată catapeteasma, lucrată în Atelierele Patriarhiei, împreună cu celelalte piese de mobilier. De asemenea, la o distanţă de 10 m de faţada bisericii, a fost amplasată o frumoasă troiţă sculptată în lemn de stejar, tot în stil maramureşean, pe care se va aplica o placă de bronz, cu un text ce va da mărturie despre jertfele ostaşilor români, cărora noi, cei de azi, le aducem prinos de recunoştinţă şi pios omagiu, prin această frumoasă bisericuţă-monument, cu hramul 'Înălţarea Domnului' şi 'Sfântul Mare Mucenic Valentin'. Odată cu sfinţirea bisericii şi a troiţei programată să aibă loc în data de 9 octombrie 2011, se va împlini testamentul Patriarhului Teoctist, care a pus început bun unei lucrări menite să vorbească despre jertfelnicia şi dărnicia poporului român.

Hramul Mănăstiri Putna

Credincioşi din întreaga ţară sunt aşteptaţi, în aceste zile, la hramul Mănăstirii Putna. Manifestările vor începe duminică seara cu slujba Privegherii, vor continua luni, 15 august 2011, cu Sfânta Liturghie şi se vor încheia, marţi, cu pomenirea ctitorilor.

De asemenea, pe 15 august străvechea ctitorie ştefaniană va găzdui întâlnirea studenţilor români de pretutindeni. Reuniunea marchează împlinirea a 140 de ani de la Marea Serbare de la Putna şi de la Primul Congres al Studenţilor Români de Pretutindeni. În cadrul manifestării se va da citire unui comunicat al Ligii studenţilor români din afara graniţelor ţării, vor urma câteva luări de cuvânt şi se va da citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia acestui eveniment.

Părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul mănăstirii Putna, a oferit mai multe detalii pentru Radio TRINITAS.

„Slujba de Priveghere va începe la orele 18:00 şi va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen. A doua zi de dimineaţă se va săvârşi slujba Acatistului Maicii Domnului, apoi la ora 09:30 va încep slujba Sfintei Liturghii pe podiumul amenajat special în incinta Mănăstirii. Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de Corul Madrigal", a precizat Părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii şi exarh al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

SFÂNTUL IERARH NIFON, ARHIPĂSTOR HARNIC ȘI RUGĂTOR FIERBINTE

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarh al Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti, 11 august 2011:

Cu aleasă şi duhovnicească bucurie, întreaga Ortodoxie, dar mai cu seamă Arhiepiscopia Târgoviştei, cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Nifon, Patriarh al Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti, primul sfânt canonizat pe teritoriul ţării noastre, adevărat simbol al spiritualităţii creştine şi al culturii noastre româneşti de la începutul secolului al XVI-lea.

Pilde vii de credinţă creştină, dar şi mărturie vie a prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt în Biserica noastră dreptmăritoare, sfinţii au urmat Mântuitorului Hristos, mărturisind comuniunea lor cu Dumnezeu, prin viaţa, faptele şi învăţătura lor, împărtăşind-o celor de lângă ei, ca unii care au simţit bucuria prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lor. Prezenţa Mântuitorului Hristos în sfinţii pe care îi cinstim este cea mai mare bogăţie sau comoară adunată în suflete, ca lumină a credinţei, a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, precum şi a faptelor bune. Comoara aceasta rămâne în sufletul omului şi este dusă de el în Împărăţia lui Dumnezeu. Ortodoxia a considerat întotdeauna că sfinţii sunt nu doar exemple puternice şi concrete de urmare a lui Hristos, ci şi grabnic ajutători în necazuri şi nevoi, îndrumători în vremuri de restrişte şi luminători ai unei autentice vieţi spirituale.

Prezența Sfântului Ierarh Nifon, de la începutul secolului al XVI –lea până astăzi, este luminoasă şi intensă în conştiinţa ortodoxă românească, dar, mai ales, în sufletele credincioşilor din Arhiepiscopia Târgoviştei, unde a sporit evlavia pelerinilor închinători la racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nifon, care se află în Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană din Târgovişte.

Înţelept și harnic păstor al Ortodoxiei din veacul al XVI-lea, Sfântul Ierarh Nifon a reorganizat viaţa Bise¬ri¬¬cii din Țara Românească, aşa cum spune cronicarul: „a tocmit moravurile vremii pe pravila Sfinţilor Părinţi în Ţara Românească”. Pilduitoarea sa viaţă duhovnicească, care se arăta în multa postire, rugăciune fierbinte şi dragoste smerită către Dumnezeu şi semeni l-au făcut cunoscut pe Sfântul Ierarh Nifon, atât printre români, cât şi în întreaga creşti¬nătate răsăriteană. Iubitor şi promotor al culturii creștine cu valențe pastorale și misionare, Sfântul Ierarh Nifon a susținut răspândirea cărților tipărite. Astfel, binecunoscutul Ieromonah Macarie a tipărit, la Târgovişte, primele cărți pe teritoriul românesc, și anume: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) şi „Tetraevangheliarul” (1512).

Cu multă bucurie, am aflat recent că Arhiepiscopia Târgoviştei a pregătit tipărirea, în ediţie jubiliară, şi a „Tetraevangheliarului” (din 1512), care va fi lansat acum, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, ca pregătire pentru jubileul de 500 de ani din anul viitor 2012. Acest eveniment major continuă frumoasele evenimente duhovniceşti, la care am participat personal, în vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti, în ziua de 10 iulie 2008, cu ocazia lansării ediţiei jubiliare a Liturghierului lui Macarie, precum şi în ziua de 26 septembrie 2009, când a fost lansată ediţia jubiliară aOctoihului lui Macarie, ambele ediții jubiliare fiind realizate prin grija şi strădania Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei.

Având multă cu încredere în milostivirea și ajutorul lui Dumnezeu și fiind dornici a se închina la moaştele Sfântului Ierarh Nifon, în Catedrala din Târgovişte, credincioşii din Arhiepiscopia Târgoviştei, precum şi mulți pelerini din întreaga ţară, află aici întărire sufletească, ajutor în necazuri sau nevoi și speranță în această vreme de criză economică și spirituală. Acum sfinții ne cheamă să sporim rugăciunea ca fiind izvor de nădejde şi să ajutăm după posibilități pe semenii noștri orfani, săraci, bolnavi, bătrâni și singuri.

Chiar și atunci când devenim mai săraci din punct de vedere material, să nu sărăcim niciodată din punct de vedere spiritual, ci să ne îmbogăţim mereu prin fapte de milostenie ca solidaritate cu oamenii mai săraci decât noi. Să arătăm că lumina credinței și puterea rugăciunii ne ajută să biruim greutățile vieții.

Cu prilejul acestei sărbători felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, căruia îi dorim sănătate, pace, bucurie şi ajutor de la Dumnezeu în rodnica sa activitate pastoral-misionară. În același timp, felicităm şi pe toţi slujitorii Sfintelor Altare, viețuitorii Sfintelor Mănăstiri și credincioşii Arhiepiscopiei Târgoviștei, precum şi pe toți pelerinii veniţi aici din întreaga ţară, rugând pe Atotmilostivul Dumnezeu ca, prin mijlocirea Sfântului Ierarh Nifon, să le dăruiască tuturor sănătate și mântuire, pace și bucurie, mult ajutor în viață și spor în fapte bune!

Cu aleasă prețuire și părintești binecuvântări,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Creştinii din Turcia se roagă în vechile lor biserici.

Sute de persoane din diaspora armeană şi grecească din Europa şi America vor participa la ceremoniile şi slujbele anuale săvârşite în mai multe biserici creştine de pe teritoriul Turciei în perioada următoare, informează „Ziarul Lumina”. Cele mai importante ceremonii vor fi ţinute la Mănăstirea Sumela, de lângă oraşul Trapezunt, fosta capitală a Imperiului Bizantin, şi la biserica armeană din oraşul Van.

Anul acesta, Guvernul turc şi-a dat acordul ca în alte două biserici creştine de pe teritoriul statului turc să fie săvârşite slujbe şi ceremonii religioase de către grecii ortodocşi şi armeni. Biserica ortodoxă 'Sfânta Voukolas' din provincia Izmir şi Biserica armeană 'Sfântul Giragos' din sud-estul provinciei Diyarbakýr sunt ultimele biserici creştine care vor fi deschise anual pentru ceremonii religioase. În Biserica ortodoxă 'Sfânta Voukolas', Liturghia nu a mai fost săvârşită din anul 1923, iar biserica armeană a fost închisă şi transformată în depozit din anul 1915. Ministerul Culturii şi Turismului din Turcia s-a implicat considerabil în ultimul timp pentru a reface cele două biserici armene din oraşele Van şi Diyarbakýr şi a le reda circuitului turistic. Autorităţile turceşti şi-au dat acordul ca, o dată pe an, comunitatea armeană din Turcia şi din diasporă să oficieze în aceste lăcaşuri de cult ceremonii religioase.

Cea mai mare biserică armeană din Asia Mică a fost restaurată '

Iniţiativa Guvernului turc în a restaura şi deschide aceste biserici pentru a fi vizitate de creştini cu permisiunea limitată de a sluji în ele este un pas important, în primul rând, pentru că marchează o schimbare de direcţie a autorităţilor turceşti', a declarat Raffi Bedrosyan, membru al Comunităţii armene din America, care s-a implicat în strângerea de fonduri pentru restaurarea Bisericii 'Sfântul Giragos'. Lăcaşul de rugăciune, construit în secolul al XV-lea, este considerat a fi cea mai mare biserică din Orientul Mijlociu, cu o capacitate de 3.000 de persoane. În timpul Primului Război Mondial, Biserica 'Sfântul Giragos' a fost ocupată de armata germană şi transformată în depozit de armament, iar după război a fost lăsată în paragină.

Ortodocşii se vor ruga în bisericile din Trapezunt şi Capadocia

Slujbe religioase şi ceremonii vor fi săvârşite şi la mănăstirea ortodoxă închinată Maicii Domnului de lângă oraşul Trapezunt. La eveniment va participa Ertuðrul Günay, ministrul culturii din Turcia. 'Deja au fost stabilite zboruri directe între Moscova şi Trapezunt, pentru că la eveniment vor participa mulţi invitaţi din Patriarhia Rusiei, precum şi din Grecia. Acest eveniment dovedeşte că, dacă nu există pace între religii, este foarte dificil în a obţine pacea între naţii diferite', a spus părintele Dositei Anagnastopoulos, purtător de cuvânt al Patriarhiei Ecumenice. Grecii ortodocşi vor participa la slujbe religioase şi la biserica din Efes, astăzi oraşul Izmir, şi la bisericile din Niðde şi Nevşehir din Capadocia.

Mănăstire siriacă redeschisă după 36 de ani

Comunitatea de creştini de rit siriac din Turcia şi-a redobândit dreptul de a folosi Mănăstirea 'Sfântul Eugen', aşezată pe coasta sudică a Muntelui Izlo. Mănăstirea a fost întemeiată în secolul al IV-lea şi a devenit, în scurt timp, cel mai important centru spiritual din Turabdin. În ultimul secol, comunitatea monahală a scăzut dramatic, astfel că, în anul 1975, mănăstirea a rămas practic pustie. Începând cu anul 2010, aşezământul monahal a început să fie locuit de călugări. Viaţa religioasă a renăscut în acest loc şi cu sprijinul financiar al creştinilor de rit siriac din America. Anul acesta, autorităţile din Turcia au acordat dreptul comunităţii de creştini de rit siriac de a vizita Mănăstirea 'Sfântul Eugen' şi de a participa la ceremoniile religioase.

Sursa: www.basilica.ro

Steagul lui Ștefan cel Mare și Sfânt va fi adus la Chișinău

Steagul lui Ştefan cel Mare va fi transportat la Chişinău cu un avion special şi va fi expus la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie din capitala Republicii Moldova între 24 august - 12 septembrie, potrivit www.europalibera.org.
Statul român va plăti transportul la Chişinău cu un avion special şi asigurarea steagului lui Ştefan cel Mare, aflat în prezent la Muzeul Naţional de Istorie a României, din Bucureşti.
Anunţul a fost făcut miercuri la Chişinău de viceministrul culturii din Republica Moldova, Gheorghe Postică. El a declarat că steagul lui Ştefan cel Mare va fi expus la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie din Chişinău din 24 august până în 12 septembrie, în cadrul aniversării a 20 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova.
Pe de altă parte, cheltuielile statului moldovean pentru împrumutarea steagului lui Ştefan cel Mare se ridică la circa 300.000 de lei. Banii vor fi alocaţi din rezerva guvernului moldovean şi vor fi folosiţi pentru asigurarea securităţii relicvei şi pentru amenajarea spaţiului de expoziţie. Totodată, valoarea asigurării steagului este de 7,5 milioane de euro.
Premierul moldovean Vlad Filat i-a solicitat premierului român Emil Boc, prin intermediul unei scrisori, să susţină aducerea şi expunerea la Chişinău, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie, a steagului domnitorului Ştefan cel Mare, după cum a relatat în 14 iulie Serviciul de presă al Executivului din Republica Moldova.
"Recuperat de la Mănăstirea Zografu, din Grecia, în 1917, restaurat timp de şapte ani şi prezentat recent publicului, acest vestigiu istoric de unicat al gloriosului nostru voievod ar conferi o semnificaţie distinctă şi inedită manifestărilor oficiale prilejuite de sărbătorirea, pe 27 august 2011, a 20 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova şi a două decenii de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Chişinău şi Bucureşti", spunea Vlad Filat în scrisoarea adresată lui Emil Boc.
Steagul lui Ştefan cel Mare, recuperat de statul român de la Mănăstirea Zografu, din Grecia, în 1917 şi restaurat timp de peste şapte ani, a fost expus pe 6 iulie la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Steagul va fi expus pe toată durata lunii iulie, în cadrul seriei de micro-expoziţii "Exponatul lunii". Alături de steagul lui Ştefan cel Mare, micro-expoziţia organizată în foaierul MNIR cuprinde câteva informaţii despre restaurarea steagului lui Ştefan cel Mare şi despre recuperarea lui, inclusiv documente de la ceremonia oficială de la Sorbona din 1917, când Regatul Român a recuperat steagul.
Vernisajul micro-expoziţiei a avut loc pe 6 iulie, în prezenţa ambasadorilor Franţei, Henri Paul, şi Republicii Moldova, Iurie Reniţă, a secretarului de stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Vasile Timiş, a secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi a fostului ministru al Culturii, vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu.Cu acel prilej, ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă, şi-a exprimat speranţa că steagul lui Ştefan cel Mare va fi expus şi la Muzeul de Istorie de la Chişinău. "Îmi exprim speranţa că nepreţuita piesă de patrimoniu va face cât mai curând posibil încă un drum - unul cunoscut foarte bine de către marele domnitor - drumul spre Moldova, drumul spre Muzeul de Istorie de la Chişinău", a spus Iurie Reniţă.
"Vă asigur că există toate condiţiile ca acest steag să facă drumul pe care cu toţii ni-l dorim. Va trebui să punem la punct doar detaliile tehnice, dar acolo unde există bunăvoinţă nimic nu poate să stea în cale", i-a răspuns directorul MNIR, Ernest Oberländer-Târnoveanu.
Exponatul este o broderie bizantină realizată în secolul al XV-lea, care îl înfăţişează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, socotit un simbol al biruinţei militare. Iconografia şi încadrarea cronologică a piesei au creat iniţial confuzia că ar fi vorba despre un steag de luptă al voievodului Ştefan cel Mare, dar absenţa stemei Moldovei, caracteristică stindardelor militare, nu susţine ipoteza amintită. Steagul liturgic are dimensiunile de 1,24 metri x 0,95 metri.
Broderia îl înfăţişează pe Sfântul Gheorghe aşezat pe un tron, având tălpile sprijinite pe un balaur înaripat, cu trei capete. Pe steag sunt brodate două inscripţii - una în limba slavonă, cu o rugăciune a domnitorului Ştefan cel Mare către Sfântul Gheorghe, şi alta în limba greacă - "Sfântul Gheorghe din Ca[p]padocia" - care nu pomeneşte însă faptul că steagul ar fi fost dăruit de Ştefan cel Mare unei mănăstiri de la Athos, aşa cum se obişnuia în epocă.
În primăvara anului 1917, pe când România se afla în război, prin efortul consulului general al României la Salonic, G. C. Ionescu, şi cu ajutorul generalului francez Maurice Sarrail, comandantul armatelor aliate din Salonic, Regatul Român a recuperat acest preţios obiect de la Mânăstirea Zografu de pe Muntele Athos. În martie 1917, consulul comunica Ministerului Afacerilor Externe că generalul francez i-a predat drapelul, care, ulterior, a fost trimis Legaţiei României de la Paris la bordul unui vas de război francez. Iniţiativa recuperării preţiosului obiect a aparţinut marelui om politic Ion I. C. Brătianu (1864 - 1927). În cele din urmă, pe 22 februarie 1920, Ministerul de Război preciza că steagul lui Ştefan cel Mare a fost predat Marelui Stat Major, pentru a fi depus la Muzeul Militar.
Directorul MNIR, Ernest Oberländer-Târnoveanu, a declarat, pe 4 iulie, pentru MEDIAFAX, că, în 1882, la Mănăstirea Zografu, au fost identificate două steaguri care i-au aparţinut lui Ştefan cel Mare - unul cu Sfântul Dimitrie călare şi cel cu Sfântul Gheorghe, care a fost recuperat prin cedarea către călugări a unor moşii care fuseseră secularizate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Potrivit lui Oberländer-Târnoveanu, steagul se afla "într-o stare deplorabilă" când a fost recuperat şi astfel a rămas până când a fost restaurat de MNIR, timp de şapte ani şi jumătate, cu fonduri din bugetul propriu de câteva zeci de mii de euro. Restaurarea a fost realizată de specialistul Sidonia Macri. Steagul a intrat în patrimoniul MNIR la înfiinţarea acestuia, în 1970.
Iniţial, broderia steagului a fost lucrată pe suport de mătase, dublată cu o ţesătură din in.Suportul din mătase s-a degradat de-a lungul timpului şi a fost înlocuit de către călugări, din neştiinţă, cu catifea de calitate inferioară, prin decuparea şi lipirea cu clei organic a broderiei pe noul suport, intervenţie total necorespunzătoare, care a afectat starea originară a piesei.Numai îndepărtarea acestui clei, ordinar, de tâmplar, a durat mai mulţi ani, a precizat directorul MNIR. El a mai menţionat că, dacă nu s-ar fi acţionat şi nu ar fi fost demarat procesul de restaurare, generaţia actuală ar fi fost ultima care ar fi văzut acest obiect.

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul)

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ”, fixându-i-se zi de prăznuire, 5 august, data mutării lui la cele veşniceBiserica Ortodoxă sărbătoreşte în fiecare an pe 5 august pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul), ale cărui sfinte moaşte s-au aflat întregi în peştera Sfânta Ana din pustiul Hozeva, iar acum se păstrează în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din apropiere de Ierihon. Sfântul este ocrotitorul multor lăcaşuri de cult din Patriarhia Română.
Preacuviosul Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primit numele de Ilie şi din pruncie se dovedea un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu. După şase luni de zile de la naştere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate.
Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!” După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!” Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim l-a primit cu multă dragoste şi, după ce l-a trimis să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.
Era foarte tăcut, ascultător şi smerit. Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi şi fiind iubit de toţi. În toamna anului 1935 se reîntoarce în obştea Mănăstirii Neamţ, şi continuă aceeaşi ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea lui şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu. La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareţ al marii lavre, împreună cu alţi doi fraţi rasofori, primind în călugărie numele de Ioan. Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului.
Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima ascultare în obştea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii.
Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii. Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.
Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite. Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe. În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenin- du-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa. În luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat). Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat.
La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său. În sărbători mari şi în posturi Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, ieşea în gura peşterii, la lumină, unde scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină.
În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi.
La 15 august 1980, acelaşi egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ștefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl primesc. Această strămutare a moaştelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă.