Mii de maramureşeni la hramul Mănăstirii Bârsana


Biserica Ortodoxă a pomenit astăzi, 30 iunie, Soborul Sfinţilor 12 Apostoli. Unul dintre lăcaşurile de cult care şi-au sărbătorit hramul a fost şi Mănăstirea maramureşeană Bârsana. La sărbătoarea aşezământului monahal au fost prezenţi 15 000 de credincioşi veniţi din toate colţurile ţării. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, şi Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Eparhiei, informează TRINITAS TV.

„Să mulţumim cu toţii lui Dumnezeu, cei ce ne-am adunat şi cei ce nu sunt aici, căci Dumnezeu este cu noi. Oriunde ne întâlnim cu un semen al nostru, avem dreptul şi puterea să zicem, Dumnezeul tău este Dumnezeul meu. Noi toţi avem un singur Dumnezeu în ceruri. Poporul român este un popor binecuvântat, iubit şi ajutat de Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.

„Aşezarea monahala de la Bârsana are o vechime istorică, în urmă cu şase secole existând aici un aşezământ monahal de călugări. După 1990 s-a reactivat mănăstire, de data aceasta fiind mănăstire de călugăriţe şi a evoluat impresionant din punct de vedere administrativ, dar şi duhovniceşte. Dacă în 1992 exista doar biserica, iată că astăzi sunt peste 12 clădiri în această incită sacră, iar mulţimea credincioşilor de pe Valea Vişeului, din toate localităţile din Maramureşul voievodal, este impresionantă. Această sfântă mănăstire este un chivot al credinţei din Maramureş”, a spus Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Mănăstirea Bârsana este unul dintre cele mai cunoscute aşezăminte monahale maramureşene, loc de pelerinaj pentru milioane de credincioşi care vin aici de-a lungul întregului an. Hramul mănăstirii adună oameni din toate colţurile ţării dar şi de peste hotare, evenimentul numărându-se printre cele mai importante de acest gen din România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu