Preacuvioasa maica noastre Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul.

Sfânta Eufrosina a trait pe timpul Împaratului Teodosie cel Mic. Parasind ea lucrurile veselitoare ale lumii si desertaciunea si slava vietii acesteia, si fugind pe ascuns din casa parinteasca, s-a schimbat pe sine, îmbracând haine barbatesti, Smarald numindu-se, în loc de Eufrosina. Si fiindca a iubit vietuirea monahiceasca, a mers la o mânastire de barbati, aratându-se ca un famen împaratesc, si tunzându-si parul capului sau, se silea prin tot chipul sa se ascunda, ca sa nu o afle Pafnutie, tatal ei. Dupa ce si-a câstigat dorinta, se nevoia cu multe nevointe si osteneli si cu rugaciuni neîncetate, pâna când si-a uscat cu totul trupul sau gingas femeiesc, asa fel, încât toti fratii mânastirii se spaimântau si se minunau, vazând patimirea ei. Si cu adevarat era un lucru minunat, sa vada cineva o femeie frumoasa, locuind în mijlocul monahilor. Prin urmare asa a putut a straluci în mijlocul barbatilor cu virtutile, precum si piatra cea scumpa smaraldul straluceste în mijlocul celorlalte pietre. Cu adevarat smarald s-a aratat fericita aceasta Eufrosina, ramânând necunoscuta, nu un an sau doi sau trei, ci vreme de treizeci si opt de ani încheiati, adica pâna la sfârsitul vietii sale.

Caci numai la sfârsitul vietii sale s-a aratat cum ca era femeie, si nu barbat. Pafnutie, tatal ei, a mers odata la mânastire, pe timpul în care era sa moara cuvioasa. Si vazându-l ea, a zis catre dânsul cuvântul acesta cel mai de pe urma: "O, tata!" Si asa si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, bucurându-se si veselindu-se de bunatatile ce avea sa le dobândeasca pentru nevointele si ostenelile sale.

Tatal ei auzind cuvântul acesta, s-a spaimântat, pentru bucuria cea peste masura ce a luat, ca s-a învrednicit a vedea pe fiica sa, si a cazut la pamânt ca un mort. Si ce alt dar se cuvenea sa patimeasca, în timp ce a auzit acest cuvânt facator de bucurie? A lasat el patria si lumea si cele din lume, si luând în sufletul sau asemenea râvna si dorinta a pustnicestilor nevointe ale fiicei sale, s-a facut si el monah. Pentru aceasta s-a aratat mostenitor, atât al locului cum si al chipului, mânastirii, si al virtutilor fiicei sale. Ca un tata al acestui fel de copil evlavios, bucurându-se si veselindu-se, s-a mutat la Domnul.