Manastirea Barsana

Manastirea Barsana, asezata pe Valea Izei, este o icoana a sufletului crestin ortodox maramuresean, o speranta pentru un viitor binecuvantat, este un loc sfant unde natura se uneste cu Biserica in Liturghie cosmica.

Ceea ce fascineaza la Manastirea Barsana, dincolo de duhul locului de buna randuiala monahala, este desavarsita unitate stilistica si simtul artistic fara gres care guverneaza intregul asezamant, pe linia unei traditii imbogatite prin evlavie creatoare. Puritatea liniilor de la Barsana e ca o tamada pentru ochi si pentru inima: filocalie (iubire de frumos) mladiata in lemn!

Apartinand de Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului, Manastirea Soborul Sfintilor Apostoli din Barsana este situata la 22 de km sud-est de municipiul Sighetul Marmatiei, la iesirea din Barsana, spre podul Slatioarei, unde spatiile dumbravilor largi ale Izei se stramteaza, spre localitatea Stramtura, fiind cel mai stramt vad al Izei. De la kilometrul 17 al Drumului Judetean 186, trecand pe sub o frumoasa poarta maramureseana, se rasuceste in sus aleea care duce lin spre manastire.

Manastirea Barsana - de-a lungul vremii

Localitatea Barsana este o asezare straveche, situata pe malul drept al raului Iza, la o departare de 20 kilometri spre sud-est de municipiul Sighetul Marmatiei. Daca sapaturile arheologice au scos la iveala relicve care arata ca aici au existat asezari omenesti inca din epoca hallstattiana, in izvoarele scrise, localitatea Barsana este atestata incepand cu 1326 cand, la 26 septembrie, regele Carol Robert emite o diploma prin care sunt intarite drepturile de posesiune asupra mosiei Barsana, pentru cneazul Stanislau Barsan, care avea aceasta mosie cu drept de mostenire.

Mai tarziu, asa cum reiese din diplomele emise de regele Sigismund de Luxemburg la 30 aprilie si respectiv 21 iulie 1390, proprietarii mosiei Barsana erau Voievozii Balcu si fratele sau Drag.

La Barsana au existat doua vetre monahale, la aproximativ 8-9 km departare una de alta: una in partea sud-estica a hotarului, in locul numit Valea Slatinei, iar alta in partea sud-vestica a hotarului, pe dealul Humana, la izvoarele vaii, care astazi se numeste Valea Hotarului, iar in documentele secolului al XIV-lea e amintita cu numele Valea Manastirii.

Manastirea de pe dealul Humana este aestata documentar de o diploma din 21 iulie 1390. Pana in prezent nu se cunosc alte documente care sa ateste existenta acestei manastiri. Dupa traditie Manastirea din Humana a disparut in secolul al XVIII-lea, cand, prin actiunile uniatiei, au fost distruse mai multe manastiri de pe teritoriul Transilvaniei.

Manastirea Barsana - Manastirea de pe Valea Slatinei

Istoricul acestei manastiri incepe cu o sihastrie, care a existat in Valea Slatinei, in locul numit La Parul Calugarului. Este greu de stabilit data la care a luat fiinta aceasta sihastrie, totusi traditia spune ca manastirea din Valea Slatinei a fost "mai veche, mai mare si mai importanta decat cea din Humana".

Viata monahala in sihastria din Valea Slatinei se pierde in negura vremurilor, inceputul ei poate ca a avut loc in secolul al XIII-lea sau in primii ani ai secolului al XIV-lea. Cu timpul, in jurul acestei sihastrii s-au adunat calugari si frati, care si-au facut acolo chilii si biserica de lemn si asa cum s-au petrecut lucrurile cu majoritatea manastirilor de pe teritoriul romanesc, si aici, modesta sihastrie a devenit manastire.

La Parul Calugarului, manastirea era foarte izolata, se afla adancita intr-o padure de foioase de pe un deal situat la mare departare de localitate. Accesul la manastire era ingreunat si din cauza raului Iza, peste care nu exista o punte de trecere in apropiere. De aceea, in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, manastirea a fost mutata din Valea Slatinei intr-un loc din dreapta Izei, numit pe atunci Podurile Stramtorii, iar dupa mutarea manastirii in acest loc, platoul a primit numele Podurile Manastirii.

Dupa traditie, mutarea manastirii a fost facuta de catre un voievod, iar acesta nu putea fi altul decat Balcu Voda care a condus Tara Maramuresului timp de treizeci de ani fiind ultimul mare voievod al Maramuresului. In sprijinul acestei ipoteze pledeaza si faptul ca voievozii Balcu si Drag erau buni crestini ortodocsi si ctitori de asezaminte sfinte; printre altele, ei au ridicat manastirea Peri la rangul de stavropighie patriarhala, au construit biserica de piatra de la manastirea Peri iar in 1364 au ctitorit biserica din Deal de la Ieud, care in traditie poarta numele voievodului Balcu - Biserica Balcului.

Voievozii Balcu si Drag, carora li s-au alaturat si boierii din sat, au inzestrat manastirea cu terenuri arabile, fanete, paduri si alte bunuri, fiind in acest fel ctitorii manastirii iar Manastirea Barsana poate fi numita, pe drept cuvant, manastire voievodala.

Treptat, averile manastirii s-au marit, dar a sporit si prestigiul ei ca vatra de spiritualitate romaneasca. Aici se pregateau preoti, cantori, zugravi. Cu toate interdictiile impuse de regimurile straine, Manastirea Barsana tinea legaturi cu marile centre ortodoxe din Tara Romaneasca si Moldova, de unde se procurau carti de slujba si invatatura, nu numai pentru trebuintele manastirii ci si pentru parohiile invecinate.

Din anul 1735, cand episcopul Maramuresului Dosoftei Teodorovici, care isi avea resedinta la Manastirea Uglea, a fost asasinat, pana in 1740, cand episcop al Maramuresului era Gavril Stefanca de Barsana, resedinta Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului a fost la Manastirea Barsana. Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului a fost desfiintata, oficial, in 1740, dar si dupa aceasta data preotii, calugarii si credinciosii maramureseni au ramas statornici in credinta stramoseasca.

In timpul actiunilor uniatiei din jurul anului 1700 si perioadei care a urmat, Maramuresul a ramas o adevarata cetate inexpugnabila a Ortodoxiei iar Manastirea Barsana a avut un rol important in apararea legii stramosesti din acea perioada atat de grea din istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Chiar in conditiile presiunilor generate de extinderea oficiala a unirii religioase a romanilor cu Biserica Romei asupra locasurilor de cult ortodox din zona, manastirea va rezista pana la 1791.

La 12 iulie 1791 manastirea a fost desfiintata, calugarii au fost alungati si s-au refugiat in Moldova la Manastirea Neamt. Atunci manastirea a fost devastata, chiliile si cladirile anexe distruse, averea confiscata: o parte a averii a trecut in proprietatea statului si predata manastirii greco-catolice de la Cernoc iar, alta, inclusiv locul unde a fost manastirea, a devenit proprietate a bisericii parohiale din Barsana.

Dupa desfiintarea manastirii, pe vatra manastirii n-au dainuit decat biserica si staretia. Pentru a feri biserica de profanare si distrugere, credinciosii din Barsana au mutat-o, in 1806, chiar in vatra satului, in locul numit Podurile Jbarului, unde se mai poate vedea si azi. O data cu mutarea bisericii, a fost dusa in sat si staretia. In aceasta casa a functionat scoala confesionala romaneasca in timpul renumitului dascal Fabian.

Manastirea Barsana - Manastirea "Soborul Sfintilor Apostoli"

Locul pe care a fost manastirea era bine gospodarit in timpul cand se afla in posesiunea parohiei din Barsana. Pe el se afla o livada frumoasa cu pomi fructiferi, fanete si araturi. Dupa al doilea razboi mondial, locul a fost confiscat de la parohie, partea de langa drum a fost data la mai multe familii, care si-au construit acolo locuinte si astfel s-a constituit pe acel teren un adevarat catun de case noi. Partea terenului manastirii, care este situata mai sus, pe terasa, a ramas in continuare libera, locul a fost pastrat de Dumnezeu pentru ca pe el sa se intemeieze o noua manastire.

Amintirea vechii manastiri n-a disparut din memoria credinciosilor, dar nici dorinta de a avea alta in loc. Timpurile si evenimentele au fost impotriva acestei aspiratii. Inainte de Marea Unire din 1918, Maramuresul, ca si intreaga Transilvanie, se afla sub stapanirea Imperiului habsburgic, ostil bisericilor si manastirilor ortodoxe romanesti.

Intre cele doua razboaie mondiale multe parohii au revenit la Ortodoxie si, in 1937, s-a reinfiintat Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului. Atunci, s-a pus problema readucerii bisericii si staretiei pe locul de odinioara si reinfiintarea manastirii, dar a urmat Dictatul de la Viena care a destramat si aceste vise. Dupa al doilea razboi mondial a urmat regimul comunist ateu, care se opunea infiintarii de noi manastiri. Astfel dorinta aceasta s-a tot amanat, dar niciodata nu s-a stins.

Reinfiintarea manastirii, o nazuinta mai veche a credinciosilor, nu s-a putut concretiza decat dupa 1989, cand barsanestii au luat hotararea sa ridice o noua manastire pe locul unde a fost cea veche si, in 1991, au adunat materialul lemnos pentru biserica.

In 1992, Prea Sfintitul Justinian, intaistatatorul Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului, insotit de un grup de preoti si diaconi, a vizitat locul unde a fost Manastirea Intrarea Maicii Domnului in Biserica. S-a oprit pe locul unde, in urma cu cateva sute de ani, a fost vechea biserica, a ingenunchiat cu adanca evlavie, a rostit o rugaciune chemandu-i ca mijlocitori pe Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures si pe episcopul Gavril Stefanca, s-a ridicat si a spus ca crede ca aici se va ridica o noua manastire.

In 1993, Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului a sfintit piatra de temelie a noii biserici a manastirii. S-a stabilit ca manastirea va avea hramul Soborul Sfintilor 12 Apostoli. In ziua de miercuri, 30 iunie 1993, s-a praznuit pentru prima data hramul noii manastiri. In aceeasi zi, in cuvantul de invatatura adresat multimii de credinciosi, Prea Sfintitul Justinian a amintit hotararea ca la Barsana va fi manastire de maici.

In ziua de joi, 30 iunie 1994, asa cum rezulta si din insemnarea de pe Sfanta Evanghelie, a fost sarbatorit hramul manastirii. Liturghia arhiereasca a fost oficiata de Prea Sfintitul Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. In acest cadru sarbatoresc, Prea Sfintitul Justinian a prezentat-o pe monahia Filofteia Oltean ca viitoare stareta a manastirii. Totodata diaconul Ioan Stoica a fost hirotonit intru preot si a fost numit, in mod provizoriu, preot slujitor al manastirii.

La inceput, lucrarile au fost supravegheate de parintele Gheorghe Urda, parohul Barsanei. In 1994, Dumnezeu a adus-o sub cerul Maramuresului, de la Manastirea Ramet, pe tanara monahie Filofteia Oltean, randuita ca stareta a noului asezamant. Fire energica si intreprinzatoare, cu simt artistic si zel ctitoricesc, Maica Filofteia a chivernisit si a vegheat, pana la cele mai marunte detalii, ridicarea intregului ansamblu manastiresc, inchinat Soborului Sfintilor 12 Apostoli - 30 iunie.

Reconstructia Manastirii Barsana este o punte intre trecut si viitor. Folosind ca sursa de inspiratie traditia locala, toate cladirile din incinta manastirii sunt executate din lemn de stejar si pietre de rau, fiind ridicate de mesteri din localitate, asigurand astfel continuitatea artei cioplirii si imbinarii lemnului.

Manastirea Barsana - proiectul Manastirii "Soborul Sfintilor Apostoli"

Barsana a fost gandit ca un ansamblu arhitectural, elaborat de arhitectul Dorel Cordos, care se va dezvolta in timp si spatiu in functie de posibilitatile financiare ale locanicilor, ale sponsorilor si de nevoile spirituale ale obstii monahale.

Proiectul cuprinde urmatoarele obiective: Biserica in stil marmuresean, Altarul de vara, Aghiasmatarul, Staretia, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, Casa mesterilor, Praznicarul cu trapeza, Muzeul, turnul-clopotnita, Poarta maramureseana, Monumentul funerar, drumul de acces, loc pentru aprinderea lumanarilor, troite, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective, parcare, si altele.

Manastirea Barsana - arhitectura ansamblului monahal

Intrarea in incinta propriu-zisa se face pe sub semetul turn-clopotnita, dincolo de care, pe partea dreapta, biserica tasneste mladioasa spre cer - pana nu demult, cea mai inalta biserica de lemn din lume.

De la biserica porneste aleea pietruita si strajuita de flori ce duce spre Staretie, constructie supraetajata de o cuceritoare fantezie arhitectonica, remarcabila transpunere creatoare a stilului maramuresean al bisericilor de lemn. Pe pajistea verde din stanga aleii se afla un Altar de vara si un Aghiasmatar, iar pe dambul din dreapta, la oarecare distanta, Casa Artistului - o fermecatoare vila destinata sa gazduiasca, pentru repaus si creatie, carturari si mesteri ai frumusetii sacre.

In spatele Staretiei si pe latura dinspre sosea se afla chilii, ateliere si o seama de anexe gospodaresti, iar in partea de sud-est a manastirii, in imediata vecinatate a turnului-clopotnita, se afla Muzeul.

Manastirea Barsana - Biserica veche "Intrarea in Biserica a Maicii Domnului"

O prima biserica modesta de lemn a avut Manastirea Barsana in timpul cand se afla in Valea Slatinei. Aceasta a disparut, probabil in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, cand manastirea a fost mutata din Valea Slatinei in locul numit, de atunci inainte, Podurile Manastirii. Aici a fost construita alta, tot de lemn, care a durat, in aceasta forma, pana in timpul navalirii tatarilor din 1717.

La 2 septembrie 1717, dupa pradarea localitatii Sighet, tatarii ajung in Barsana, unde au fost atacati de 300 de militieni si tarani. Drept razbunare, pentru noul atac, tatarii „au nimicit totul in calea lor pana la Borsa”. Atunci au dat foc Manastirii Barsana, bisericilor din Cuhea, Dragomiresti, Moisei si la multe case de prin satele maramuresene.

Curand, credinciosii maramureseni si-au construit, in locul celor distruse, biserici noi: cei din Cuhea in 1718, cei din Dragomiresti in 1722. In 1720 cei din Barsana au construit si ei o biserica de lemn de stejar adus din padure de pe Dealul lui Filip, deal care se afla aproape de manastire. Aceasta biserica exista si astazi.

La 12 iulie 1791 cand manastirea a fost desfiintata iar calugarii alungati, atunci asezamantul a fost devastat, chiliile si cladirile anexe distruse, averea confiscata: o parte a averii a trecut in proprietatea statului si predata manastirii greco-catolice de la Cernoc (Munkaci) iar, alta, inclusiv locul unde a fost manastirea, a devenit proprietate a bisericii parohiale din Barsana.

Pe vatra manastirii au mai ramas doar biserica si staretia. Pentru a feri biserica de profanare si distrugere, credinciosii din Barsana au mutat-o, in 1806, mai aproape de sat, in locul numit Podurile Jbarului. Acolo se afla si in ziua de astazi.

Vechea biserica, avand hramul Intrarea Maicii Domnului in Biserica, face parte din grupul bisericilor de tip maramuresean, este martorul unui fenomen frecvent in cazul bisericilor si caselor de lemn, cel de stramutare (mutarea bisericilor). Este unica biserica din cele opt aflate pe lista monumentelor UNESCO care, in 1806, a fost mutata pe actualul amplasament.

Planul bisericii este compus din pridvor supraetajat pe latura de vest, pronaos tavanit si naos acoperit cu bolta semicilindrica suprainaltata care laolalta formeaza un corp dreptunghiular caruia i se adauga absida altarului, decrosata, cu cinci laturi scurte la exterior.

Vazuta dinafara biserica pare de tip sala, dar interiorul este divizat prin pereti despartitori potrivit ritualului ortodox traditional. Pe un soclu scund de piatra se ridica peretii din barne masive de stejar asezate in randuri orizontale si imbinate prin taieturi in "coada de randunica"; barnele de la partea superioara a peretilor sunt prelungite spre exterior si taiate in trepte formand console pe care se sprijina sarpanta nivelului inferior al acoperisului si au totodata un rol estetic in conturarea siluetei arhitectonice a monumentului.

Peretii exteriori sunt decorati cu motivul franghiei rasucite, sculptat in relief. Acoperisul are poala dubla, astfel bolta cilindrica a naosului este luminata de ferestrele dintre cele doua stresini.

Cu ocazia aducerii bisericii in sat, monumentul a primit o noua haina picturala, autorii fiind doi zugravi maramureseni, Hodor Toader din Viseu de Mijloc si Plohod Ion din Dragomiresti. Pictura ce se pastreaza in bune conditii este o realizare in spirit popular, o transpunere in maniera proprie zugravilor maramureseni a unor compozitii si motive deorative de stil baroc.

Aceasta biserica este un valoros monument istoric si se asteapta ca ea sa fie readusa pe locul de odinioara si incadrata in complexul actual al Manastirii Barsana.

Manastirea Barsana - Biserica noua "Soborul Sfintilor Apostoli" (1993-1995)

Biserica este amplasata in partea estica a complexului monahal fiind destinata savarsirii cultului, ea este in acelasi timp centrul spiritual si compozitional al intregului ansamblu. Tinand seama de mai multe criterii specifice acestei manastiri, biserica a fost proiectata in urmatoarele dimensiuni: 22.57 metri lungime, 12.20 metri latime si 57 metri inaltime, numarandu-se printre cele mai inalte constructii de lemn din Europa. Constructia are doua nivele: demisol si parter.

Demisolul reprezinta biserica primara, are o singura intrare si este luminat de douasprezece ferestre mici. Demisolul adaposteste paraclisul mare al manastirii. Altarul este separat printr-o catapeteasma construita din lemn sculptat cu ornate specifice artei maramuresene. Tavanul este sustinut de patru coloane de beton. Demisolul este construit din beton armat, cu pereti grosi si placati in exterior cu piatra de rau si este imbracat in haina picturala, realizata de pictorul Ioan Botis, in tehnica fresca.

Biserica propriu-zisa se afla la parter, are un plan treflat, cu doua abside poligonale. Absidele laterale se formeaza din naos in apropierea iconostasului. Biserica concentreaza toate spatiile caracteristice unui lacas de cult ortodox: pridvor, pronaos, naos, altar.

Pridvorul este construit din lemn de stejar sculptat cu ornamente specifice artei maramuresene. In pridvor, care este situat deasupra demisolului se ajunge pe doua scari laterale.

Turnul este plasat deasupra pronaosului si este prevazut cu foisor si coif prelung. Acoperisul de sindrila de brad lucrata in stilul numit "coada de randunica" are streasina dubla si formeaza o adevarata dantelarie in lemn.

Crucea de fier, avand inaltimea de sapte metri si greutatea de cinci sute de kilograme a fost ridicata pe biserica manastirii in ziua de joi, 10 august 1995. Biserica isi asteapta pictorul pentru fi impodobita cu o haina picturala traditionala.

Manastirea Barsana - Altarul de vara (1996-1997)

Altarul de vara este asezat in partea centrala a spatiului care formeaza incinta manastirii. Aici se oficiaza Sfintele Liturghii arhieresti la praznuirea hramului. Tot aici se oficiaza sfintele slujbe in duminici si sarbatori din anotimpurile calde, precum si alte slujbe importante.

Altarul de vara este elementul de arhitectura in jurul caruia pivoteaza intregul ansamblu monahal. Este elementul de arhitectura relativ nou, care prelungeste tematica arhitecturii populare specifica Maramuresului istoric. Continuand arta cioplirii lemnului prin mesteri locali, grefata pe un limbaj modern, prin aceasta lucrare s-a obtinut un spatiu contemplativ, in care trecutul devine viabil si reprezinta o punte de legatura cu viitorul.

Fundatia este construita din beton ciclopian, si este placata cu piatra de rau. Structurat pe o forma octogonala cu diagonala de opt metri si o inaltime de douazeci de metri, altarul este incununat de o cupola de lemn care se sprijina pe doua patrate cu 45 de grade fata de axul central. Sarpanta este executata din lemn de brad, iar invelitoarea din dranita.

Manastirea Barsana - Aghiasmatarul

Aghiasmatarul completeaza ansamblul manastiresc si se afla intr-un loc central. Are patru intrari, iar in mijloc o fantana. Acesta evoca constructiile anexa, de pe langa basilicile paleocrestine in care se savarsea si se pastra aghiasma.

La aghiasmatar se ajunge pe alei pavate cu dale de andezit. Aghiasmatarul are o suprafata de 32 de metri patrati si noua metri inaltime, iar pardoseala este din placi de andezit.

Manastirea Barsana - Staretia (1995-1996)

Staretia, constructie supraetajata de o cuceritoare fantezie arhitectonica, remarcabila transpunere creatoare a stilului maramuresean al bisericilor de lemn, este amplasata in partea de sud-vest a complexului manastiresc si este construita in patru nivele: demisol, parter, etaj si mansarda. Demisolul este din beton armat, cu peretii avand grosimea de patruzeci de centimetri, care sunt placati in exterior cu piatra de rau.

Parterul are trei intrari: una dinspre est, alta dinspre nord si a treia dinspre vest. In jur are patru terase orientate dupa punctele cardinale: estica, sudica, vestica si nordica. La terasa estica se ajunge pe doua scari. In aceasta terasa se afla intrarea principala, prin care se ajunge intr-un hol. Acesta se uneste cu coridorul care vine de la intrarea nordica. Din acestea se intra in birou, trapeza si bucatarie.

La etaj se afla chilii, bilioteca si paraclisul, care se ridica si la mansarda. La mansarda sunt chilii, paraclis, sala de lectura. Acoperisul este din sindrila de brad lucrat in acelasi stil ca si cel de la biserica.

Manastirea Barsana - Casa Maicilor

Casa maicilor se afla in partea de nord-vest a ansamblului manastiresc si este o cladire cu trei nivele: demisol, parter si etaj. La demisol se afla un depozit si centrala termica iar la parter si etaj sunt chilii.

Casa maicilor are in fatada, la fiecare nivel, terase impodobite cu flori.

Manastirea Barsana - Casa Artistului

Casa artistului a fost construit in partea de nord si putin mai sus pe coasta, urcarea se face pe trepte. Aici sunt gazduiti oameni de creatie, oameni cu preocupari artistice. Casa este asezata pe o fundatie de beton placata in exterior cu pietre de rau si are doua nivele construite din lemn: parter si etaj.

Parterul are in fata o terasa, din care se intra intr-un hol, iar de aici in trei incaperi: dormitor, baie si un living.

Manastirea Barsana - Casa Duhovnicului (1998)

Avand in vedere ca la manastire este nevoie de un duhovnic, savarsitor al Sfintelor Taine, s-a ridicat o casa speciala pentru el. Aceasta a fost amplasata in partea vestica a complexului.

Are in fata terasa, iar interiorul cuprinde un hol si trei incaperi.

Manastirea Barsana - Casa Mesterilor

Casa mesterilor este o cladire in care se afla atelierele mesterilor si este amplasata in partea de sud-vest a ansamblului monahal. Este o cladire destinata spatiului productiv ce adaposteste mai multe ateliere, atat la parter, cat si la etaj.

Fundatiile sunt continue din beton ciclopan, elevatia fiind realizata din beton armat, si este placat cu piatra de rau. Peretii parterului sunt realizati din boltari de ciment, iar etajul este construit din lemn de stejar. Sarpanta este executata din lemn de brad cu invelitoare de dranita.

Manastirea Barsana - Praznicarul si Trapeza

Cladirea are trei nivele: demisol, parter si etaj si este situata in partea vestica a ansamblului manastiresc. Demisolul cuprinde garaje, si depozit. La parter se afla trapeza, bucataria, camara si spalatoria.

Etajul formeaza o imensa terasa deschisa. Prin destinatia ei se numeste de obicei praznicar. In cadrul ei se afla si o trapeza mare, in care pot servi masa cateva sute de persoane. Aici se serveste masa la praznuirea hramului.

Manastirea Barsana - Turnul-clopotnita (1998)

Clopotnita se afla intr-un turn mare amplasat in partea sud-estica a complexului manastiresc. Pe sub bolta larga si inalta a acestui turn se face intrarea in incinta manastirii. Arcada din fata a boltii poarta inscriptia biblica "Aceasta nu e alta fara numai casa lui Dumnezeu, aceasta este poarta cerului" (Facere 28, 17). In partea stanga a cladirii turnului se afla un magazin cu carti si obiecte bisericesti, iar in dreapta se afla o alta incapere si scara care urca la clopote.

Turnul, prin inaltimea si masivitatea lui, prin arcada cu inscriptia biblica, face o impresie deosebita pentru pelerinii care vin la Manastirea Barsana; creeaza emotii, evlavie si trezeste constiinta ca trecand pe sub acel turn, se intra intr-un spatiu sacru. Constructia turnului, balconul, coiful, crucea, toate se armonizeaza perfect cu celelalte obiective ale complexului manastiresc.

Manastirea Barsana - Parcarea, pangarul si poarta

La intrarea pe drumul de acces spre manastire, de o parte si de alta a Drumului Judetean 186, s-a amenajat o parcare lunga, asfaltata. Pentru aceasta s-a cumparat un teren situat intre Drumul Judetean si raul Iza. Pe acest loc s-a construit si un magazin la care se vand obiecte bisericesti.

La desprinderea de Drumul Judetean 186 a drumului care duce la manastire s-a ridicat o poarta maramuresana, sculptata in lemn de stejar de mesteriii locali. Poarta aceasta este un simbol cu multe semnificatii. In primul rand poarta vesteste intrarea intr-un spatiu. Aceasta poarta, fiindca pe ea este sculptata crucea, vesteste ca intrand pe sub ea patrundem intr-un spatiu sfant.

Manastirea Barsana - Muzeul monahal

Observandu-se un aflux de pelerini si turisti atrasi de traditiile, autenticitatea si frumusetile zonelor de pe Valea Izei, s-a considerat necesara construirea si amenajarea unui muzeu care sa intregeasca functiile manastirii.

Inaugurarea oficiala a Muzeului de icoane si carte veche a avut loc in seara zilei de 29 iunie 2005 in prezenta Prea Sfintitului Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului, a Prea Sfintitului Justin Sigheteanu, arhiereu vicar, a oficialitatilor locale, a oamenilor de cultura si a unui numeros public.

Muzeul este amplasat in partea de sud-est a manastirii, in imediata vecinatate a turnului clopotnita. Fiind un obiectiv destinat turistilor si pelerinilor dornici de informare asupra trecutului religios si cultural al provinciei istorice Maramures, este astfel amplasat ca sa aiba o legatura directa cu accesul in manastire si pentru a nu perturba activitatile cu caracter religios al manastirii.

Conceptia arhitecturala se bazeaza pe punerea in valoare a traditiei arhitecturale specifice zonei Maramuresului istoric si integrarea in sit. Muzeul este o constructie structurata pe trei nivele: demisol, parter si etaj. Nivelul demisolului si parterul sunt construite pe o structura de pereti din caramida si samburi de beton armat, iar etajul este construit din lemn.

Interiorul este dominat de un spatiu liber desfasurat pe toata inaltimea cladirii. Proiectul rezolva functional spatii de expunere pentru icoane si vitrine cu carti vechi, la parter, dar si ateliere unde maicile desavarsesc arta tesutului, cea a pictarii icoanelor pe diferite suporturi, la demisol, iar la etaj sunt gazduite exponate cu caracter etnografic. La etaj spatiile destinate exponatelor sunt legate printr-un coridor tip "satra".

Toate aceste spatii sunt astfel construite incat sa avem imaginea unei case taranesti maramuresene, mobilierul si tamplaria fiind de inspiratie locala. Tot aici a fost prevazut un loc de „zabava” si meditatie, foisorul, element caracteristic arhitecturii romanesti. Accesul la etaj si demisol se face pe doua scari dispuse simetric, astfel incat sa se poata realiza un circuit de vizitare.

Muzeul manastirii dispune de manuscrise si carti sfinte de patrimoniu din secolele XVI - XIX, icoane vechi si o bogata colectie de obiecte de arta populara locala. Toate exponatele dau valoare spirituala colectiei muzeale.

Manastirea Barsana - Localizare si cai de acces

Manastirea Barsana - Soborul Sfintilor 12 Apostoli - apartinand de Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului si Satmarului, este situata la 22 de km sud-est de municipiul Sighetu Marmatiei, la iesirea din Barsana, spre podul Slatioarei, la kilometrul 17 al Drumului Judetean 186.

Pe sosea, accesul este posibil pe mai multe trasee, in functie de zona din care vine pelerinul, si anume:

- pe Drumul Judetean 186: Sighetu Marmatiei - Vadu Izei - Oncesti - Barsana
- pe Drumul Judetean 186 din Sacel spre Bogdan Voda - Rozavlea - Barsana
- dinspre Cavnic pe ruta: Budesti - Calinesti - Barsana

Pentru cei care doresc sa calatoreasca cu trenul, statia C F R care deserveste Manastirea Barsana este Sighetu Marmatiei.

Manastirea Barsana este un dar si o binecuvantare a lui Dumnezeu nu numai pentru dreptcredinciosul popor maramuresean cu biserici stravechi si sfinti ierarhi care au pastrat unitatea poporului si a credintei sale apostolice; ci este un dar si o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru intreg neamul romanesc si pentru Biserica Ortodoxa martira prin marturia data pentru Hristos de-a lungul veacurilor in zbuciumata sa istorie.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica românească din localitatea Most-Cehia

Duminică, 9 octombrie 2011, de la orele 8:30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Preafericitul Părinte Mitropolit Krystoph al Bisericii Ortodoxe din Cehia şi Slovacia vor sfinţi biserica din localitatea Most – Cehia, construită în memoria celor peste 40.000 de ostaşi români care şi-au jertfit viaţa pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupaţia nazistă în cel de-al doilea război mondial. Piatra de temelie a bisericii cu hramurile Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor şi Sfântul Mucenic Valentin a fost sfinţită de către vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist al României şi de Preafericitul Părinte Mitropolit Krystoph al Cehiei şi Slovaciei în ziua de 14 iulie 2007. Biserica de lemn, lucrată în stil maramureşean de meşteri lemnari din Bârsana - Maramureş, a fost achiziţionată de Patriarhia Română în anul 2010 cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României şi amplasată pe terenul oferit de Primăria oraşului Most. În vara anului 2011, cu sprijinul Patriarhiei Române au fost executate lucrări de amenajare a interiorului bisericii, respectiv placarea pereţilor cu lambriuri de molid, instalarea Sfintei Mese de marmură, parchetarea întregului spaţiu, pictarea bolţii din sfântul altar şi montarea catapetesmei sculptată în lemn de stejar în Atelierele Patriarhiei Române. Biserica a fost înzestrată de Patriarhia Română cu 9 strane, 2 tronuri arhiereşti şi 2 iconostase din lemn de stejar, o sfântă cruce, 42 icoane pictate, 3 policandre şi toate obiectele de cult necesare sfintelor slujbe. În exteriorul lăcaşului de cult s-a amplasat o troiţă şi au fost montate două porţi mari de acces, sculptate în lemn de stejar. După slujba de sfinţire, de la orele 10:00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României şi Preafericitul Părinte Mitropolit Krystoph al Cehiei şi Slovaciei vor oficia Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi din România, Cehia şi Slovacia. La finalul Sfintei Liturghii va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români care s-au jertfit pentru eliberarea ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei de sub ocupaţia nazistă. La eveniment vor mai participa reprezentanţi ai Statului Român, ai Ambasadei Române la Praga, ai Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere şi ai autorităţilor locale din oraşul Most. Luni, 10 octombrie 2011, dimineaţa, Patriarhul României se va întâlni cu oficialităţi de Stat din Republica Cehă.

Preacuvioasa maica noastre Eufrosina, fiica lui Pafnutie Egipteanul.

Sfânta Eufrosina a trait pe timpul Împaratului Teodosie cel Mic. Parasind ea lucrurile veselitoare ale lumii si desertaciunea si slava vietii acesteia, si fugind pe ascuns din casa parinteasca, s-a schimbat pe sine, îmbracând haine barbatesti, Smarald numindu-se, în loc de Eufrosina. Si fiindca a iubit vietuirea monahiceasca, a mers la o mânastire de barbati, aratându-se ca un famen împaratesc, si tunzându-si parul capului sau, se silea prin tot chipul sa se ascunda, ca sa nu o afle Pafnutie, tatal ei. Dupa ce si-a câstigat dorinta, se nevoia cu multe nevointe si osteneli si cu rugaciuni neîncetate, pâna când si-a uscat cu totul trupul sau gingas femeiesc, asa fel, încât toti fratii mânastirii se spaimântau si se minunau, vazând patimirea ei. Si cu adevarat era un lucru minunat, sa vada cineva o femeie frumoasa, locuind în mijlocul monahilor. Prin urmare asa a putut a straluci în mijlocul barbatilor cu virtutile, precum si piatra cea scumpa smaraldul straluceste în mijlocul celorlalte pietre. Cu adevarat smarald s-a aratat fericita aceasta Eufrosina, ramânând necunoscuta, nu un an sau doi sau trei, ci vreme de treizeci si opt de ani încheiati, adica pâna la sfârsitul vietii sale.

Caci numai la sfârsitul vietii sale s-a aratat cum ca era femeie, si nu barbat. Pafnutie, tatal ei, a mers odata la mânastire, pe timpul în care era sa moara cuvioasa. Si vazându-l ea, a zis catre dânsul cuvântul acesta cel mai de pe urma: "O, tata!" Si asa si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, bucurându-se si veselindu-se de bunatatile ce avea sa le dobândeasca pentru nevointele si ostenelile sale.

Tatal ei auzind cuvântul acesta, s-a spaimântat, pentru bucuria cea peste masura ce a luat, ca s-a învrednicit a vedea pe fiica sa, si a cazut la pamânt ca un mort. Si ce alt dar se cuvenea sa patimeasca, în timp ce a auzit acest cuvânt facator de bucurie? A lasat el patria si lumea si cele din lume, si luând în sufletul sau asemenea râvna si dorinta a pustnicestilor nevointe ale fiicei sale, s-a facut si el monah. Pentru aceasta s-a aratat mostenitor, atât al locului cum si al chipului, mânastirii, si al virtutilor fiicei sale. Ca un tata al acestui fel de copil evlavios, bucurându-se si veselindu-se, s-a mutat la Domnul.

Grădina părintelui Arsenie Boca

Dacă nu ai maşină, ajungi greu la Mânăstirea Prislop. Cu trenul până la Deva, poţi să-ţi scrii memoriile. De la Deva la Haţeg, mai faci vreo 50 de kilometri cu un microbuz care pleacă la oră fixă numai dacă este plin. La Haţeg trebuie să te opreşti. Drumul a fost lung şi trebuie să te odihneşti la Casa Veche, unde găseşti cea mai bună ciorbă de burtă din oraş. Iar a doua zi, cât mai devreme, iei un taxi şi mai faci 13 kilometri printre dealuri uscate de secetă ca să ajungi la părintele Arsenie Boca.

Aici, la Mânăstirea Prislop, vine lume de pe lume şi cine vrea să se reculeagă trebuie să aleagă o zi de pe la mijlocul săptămânii. În zile de sărbătoare, este puhoi de oameni. În 2010, pe data de 28 noiembrie, ziua în care Părintele a trecut zarea, au venit aici peste 40.000 de credincioşi. Mai nou, "pelerini". Sau pur şi simplu curioşi. Ca mine.

Fetişoare disperate şi gospodine îngândurate bagă adânc prin crăpăturile zidului bisericii monede de 10 bani, înfăşurate în răvaşe de credinţă şi speranţă. Din urma lor, bietele măicuţe se chinuie să scoată cu agrafe şi cârlige subţiri banii din zid. "Să le spuneţi că este obicei păgân, să nu mai facă aşa", ridică ochii spre mine o bătrână cernită. Dacă aş putea, le-aş zice că apa pătrunde prin crăpăturile râcâite pe lângă bănuţi şi distruge zidirea cea veche. Şi e păcat...

E mare Grădina lui Dumnezeu şi nu are garduri. Dar nici grădina Părintelui Arsenie Boca nu este mai mică. Aici vin oameni din toată ţara. În timp ce mă uitam la el cum se închină, Nicolae Furdui Iancu şi-a pus în faţă ghidul mânăstirii: bătea soarele pieziş... La mormântul Părintelui, au dormit două căprioare în fiecare noapte, timp de aproape doi ani. În grădina Părintelui, vin cerbii şi lupii pe care îi dojenea în povestiririle credincioşilor din preajma lui. Poate că vin şi securiştii care îl păzeau pe Părintele la muncă silnică, să nu fugă la înmormântarea mamei lui. Şi mare mirare trebuie să fi căzut pe ei când au auzit de la miliţienii din sat că Părintele pe care-l păzeau cu străşnicie chiar fusese la înmormântare. Cum să nu damblageşti şi să nu vrei să vii să vezi cum de-a putut să încapă în pământ un asemenea Om, pe când ei nu ştiau decât că aveau "o misiune de luptă împotriva duşmanilor poporului"?

Şi neobositul Părinte a mai făcut posibilă o minune: aici, în grădina Părintelui, vin în pelerinaj cele mai multe flori din România. Vară şi iarnă. Crini imperiali, trandafiri, crizanteme sau dumitriţe, mixandre, papucul-doamnei, muşcate, ochiul-boului, tuberoze, gladiole, stânjenei, margarete, lăcrămioare şi narcise, iasomie şi liliac, hortensii şi panseluţe... Mereu proaspete în potcoava de brazi argintii, prin grija credincioşilor şi a măicuţelor. "Nu noi cerem canonizarea, sanctificarea Părintelui, aşa vor oamenii", îmi răspunde Maica Stareţă. Mă primeşte bănuitor şi iarăşi mă gândesc cu necaz la mulţi confraţi de-ai noştri, cu ţânţarul din care sare armăsarul, cu găina care naşte pui vii, îi alăptează şi seara face talk-show la TV B1... "De unde ştiu eu că nu înregistraţi discuţia noastră?!..." Nu am făcut niciodată înregistrări pe ascuns sub patrafir, dar ce pot să-i zic.... Intuiesc o judecată aspră şi parţial nedreaptă faţă de mine: un derbedeu de la presă, ca atâţia alţii... "Oamenii vin cu flori pentru că Părintele iubea tot ce era frumos..." Pun florile jos, îngenunchează şi se roagă.

Mânăstirea Prislop a ajuns în straiul actual datorită râvnei de care s-au învrednicit trei ctitori. Primul este Sfântul Nicodim de la Tismana, care a copiat la Prislop "Tetraevangheliarul slavon", pe pergament împodobit cu frontispicii şi miniaturi, păstrat la Muzeul de Artă şi Istorie Naţională din Bucureşti. "Această sfântă Evanghelie s-au scris de popa Nicodim, în anul al şaselea al prigonirii în Ţara Ungurească, la anul de la facerea lumii 6913, 1405". Aşa scrie Nicodim la sfârşitul "Evangheliarului".

Al doilea ctitor a fost Domniţa Zamfira, fiica domnitorului valah Moise Vodă Basarab. Ea a restaurat biserica în perioada 1564-1580. Stareţ era Sfântul Ioan de la Prislop, a cărui peşteră este săpată în granit, mai sus de mânăstire.

În 1762, biserica a fost incendiată la ordinul generalului Buccow şi pictura a fost distrusă. Aşa a vrut imperiul civilizator al focoasei Tereza. Au rămas doar opt scene din "Acatistul Maicii Domnului". Mânăstirea este stăpânită pe nedrept de greco-catolici în perioada 1762-1948, an în care mitropolitul Nicolae Bălan l-a adus aici pe ieromonahul Arsenie Boca pentru restaurare. Era al treilea ctitor şi cel mai important. Părintele readusese harul ca stareţ la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, care fusese distrusă de tunurile aceluiaşi general Buccow. Din 1950 până în 1959, a fost mânăstire de călugăriţe. Părintele picta sfinţi frumoşi pentru că şi el era un om frumos. Toate scultpurile s-au realizat sub îndrumarea lui. În 1953, a ridicat aici un saivan dacic, rămas până astăzi pentru creşterea animalelor. În perioada 1959-1976, mânăstirea a fost transformată în azil de bătrâni. Părintele a vegheat şi de la Sinaia soarta comunităţii de călugăriţe de-aici. Iar de la 28 noiembrie 1989, odihneşte aici, la poalele brazilor argintii, pe care tot el i-a plantat.

"Părintele Arsenie Boca a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc", credea Dumitru Staniloae. Călare, cu căruţele sau pe jos, sute şi mii de oameni veneau la Mănăstirea Sâmbăta să-l vadă pe Părintele Arsenie înainte de război. Acesta îi ducea pe cei care veneau să se spovedească şi să se împărtăşească pe un platou din preajma unui izvor cu apă sfinţită, unde le cerea să rămână 7 zile şi 7 nopţi, timp în care mâncau doar pâine şi miere.

„Măi, nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc...Unii călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti... De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul!", îi sfătuia Părintele pe începători.

Şi întâmplările se suprapun şi se legendează:

"Cam înainte de cel de al doilea război, când Părintele era stareţ la "Sâmbăta", s-a dus un bătrân să-l vadă şi să se plângă de un necaz. Dar erau mii de oameni acolo şi n-a apucat să ajungă şi să vorbească, aşa că a rămas peste noapte în mănăstire, găzduit de călugări. Dar cum nu avea somn, a ieşit să se dezmorţească. Şi ce să vezi: pe o lună mare şi plină, care lumina ca la amiază, în mijlocul unui lan plin de flori, Părintele Arsenie Boca vorbea cu o dihanie mare de urs. Vorbea cu el şi îl mângâia. Văzându-l pe moş, Părintele, care era îmbrăcat cu o sutană lungă şi albă, i-a spus: "Vezi! Fiarele astea m-ascultă, numa voi nu m-ascultaţi!"

Aşa se purta cel care fusese botezat cu numele Zian şi juruit lui Dumnezeu de mama lui.

"În neamul Brebilor era datină ca feciorul cel mai mare să fie jertfit lui Dumnezeu.

(...) Breb se ridică de la morminte şi veni cătră sat. Femeile îl priveau de departe cum se apropie prin soarele de toamnă, cu capul gol, părând a avea la tâmple coarne de lumină." Aşa scrie Sadoveanu despre Kesarion Breb în "Creanga de aur". Cartea a apărut înainte ca Părintele să ajungă stareţ la Sâmbăta-de-Sus.

Şi mai departe: "La cel dintăi popas, veniră cătră ei ca să-i vadă de-aproape, de pe vârfuri de brăduţi, paseri cu ochi schimbători şi veveriţi. Constantin nu se miră prea mult auzind pe stăpânul său că vorbeşte cu ele.

- Dumnezeu se vădeşte în glasul nourilor şi al cerbilor, încuviinţă Kesarion zâmbind; precum şi în alte glasuri ale muntelui.

(...) Slujitorul se nevoia să afle care au fost vorbele stăpânului său pentru a opri viforniţa şi pentru a-i da drumul. Că-i spuseseră cocoarele ori vulturii, ori cerbii ce se va întâmpla, nu putea fi nicio îndoială. Oamenii de rând nu cunosc glasul paserilor şi al dobitoacelor, pe când aleşii anumiţi ai lui Dumnezeu află toate şi ştiu să oprească şi să sloboadă stihiile".

Kesarion Breb are şase fraţi, dar şi "şase tovarăşi monahi". El este ultimul Decheneu care a dus făclia mai departe. Era o întâmplare persob ajul lui Sadoveanu în acea epocă? Nu vreau să creadă careva că Părintele a fost un model pentru Kesarion Breb. Altceva trebuie văzut aici...

"Candela bătrânului mai luci cât era necesar Egipteanului să-i afle prorocirea asupra neamurilor acestui pământ. Căci, precât vedea el, avea să vie asupra lor din răsărit duh de destrăbălare şi spaimă. Decheneul cel nou ieşi din peşteră cătră al şaptelea ceas al zilei. Purta la gât, pe straiul alb, juvaerul vechi care împodobise 53 de ani pe bătrân. Monahii lui Zalmoxis, adunaţi în cursul zilei, i se plecară în genunchi, închinându-şi frunţile. El ridică asupra lor braţele, privindu-i cu ochi îngheţaţi şi ştiind că va fi cel din urmă slujitor al muntelui ascuns".

Eu cred că focul de la muntele ascuns nu se va stinge niciodată. Şi poate că aici rezidă şi misterul vechii spiritualităţi a românilor: să aibă totdeauna ca reper şi Părinte un ultim Decheneu, care niciodată nu este ultimul...

Întâlnire între fraţi

În seara zilei de 9 septembrie, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, l-a primit la Sediul Mitropolitan din Chişinău pe Presfinţitul Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române în Italia, care se află în vizită în cuprinsul Mitropoliei Basarabiei pe o perioadă de două zile. La finele discuţiei, PS Siluan a vizitat Paraclisului Mitropolitan, unde conform unei tradiţii pentru acest sfânt lăcaş, a lăsat o inscripţie în Sfânta Evanghelie de pe prestol. În seara aceleaşi zile, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei împreună cu oaspetele din Italia au vizitat Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Durleşti, mun. Chişinău, unde părintele stareţ PCuv. Arhimandrit Andrei Caramalău a vorbit despre activitatea mânăstirii şi etapa la care se află construcţia bisericii. O inscripţie similară în Sfânta Evanghelie, Preasfinţitul Siluan a făcut şi la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei”. La 10 septembrie, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru şi Preasfinţitul Siluan, împreună de un sobor de preoţi şi diaconi ai Mitropoliei Basarabiei, vor oficia slujba de sfinţire a Centrului Maternal „În braţele mamei”. Centrul este construit de Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei şi oferă condiţii de cazare pentru 10 cupluri mamă-copil aflate în dificultate. Pe 11 septembrie, Preasfinţitul Siluan împreună cu Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei va oficia Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bubuieci, mun. Chişinău(preot paroh Andrei Deleu).

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei