Părintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul

Astăzi, 19 iulie (în jurul orei prânzului), la vârsta de aproape 97 de ani, părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria – Techirghiol, a trecut la Domnul.

       El s-a stins din viaţă în sânul obştii monahale căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani. Părintele suferea de mai mult timp de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a şi fost internat de două ori în luna aprilie a acestui an la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

       Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976 a ajuns la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol.

       Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!

Sursa: basilica.ro

Oameni de cultură din Cernăuţi în vizită la Patriarhia Română

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un grup de oameni de cultură din regiunea Cernăuţi, cursanţi ai Şcolii de vară 'Românii - cetăţeni interactivi ai Europei', au vizitat astăzi, 15 iulie, Palatul Patriarhiei şi Catedrala Patriarhală, ei fiind primiţi de către Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar Patriarhal ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În cadrul vizitei, oamenii de cultură au vorbit cu Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul despre proiectele Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina, după cum informează Radio TRINITAS.

„Această vizită este rod al unei şcoli de vară conceput împreună de un grup de asociaţii: Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, Asociaţia Convergenţei Europene din Bucureşti, Universitatea Bucureşti şi Biblioteca Universitară Carol I. Întâlnirea a însemnat pentru participanţi destul de mult, iar pentru persoanele care au venit pentru prima dată în Bucureşti, deşi îşi păstrează limba şi tradiţia de mii de ani pe anumite locuri, este un lucru foarte important”, a declarat pentru TRINITAS TV Marian Clenciu, Preşedinte Consiliului Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina.

Trei lăcaşuri bizantine care preamăresc Dumnezeirea

Marile lăcaşuri bizantine 'Sfânta Sofia' (Înţelepciunea Divină) din Istanbul (Constantinopolul de odinioară), Basilica 'Sfânta Irina' (Pacea Divină) şi Rotonda 'Dynamis' (Puterea Divină), - ulterior Rotonda 'Sfântul Gheorghe', ambele din Tesalonic, sunt închinate fiecare câte unui atribut dumnezeiesc.

Marea basilică a Constantinopolului, 'Sfânta Sofia' din secolul al IV-lea, închinată Înţelepciunii Divine, târnosită la 15 februarie 360 şi parţial distrusă în timpul disputelor din 404 legate de exilarea Sfântului Ioan Gură de Aur, apoi incendiată la 15 ianuarie 532 şi de multe ori refăcută între anii 532 şi 536, a fost reconstruită după vechiul plan, sub îndrumarea arhitecţilor Anthemius din Tralles şi Isidor din Milet.

'... cum nu a mai fost niciodată de la Adam încoace şi cum nu va mai fi nicicând...'

Forma în care se află astăzi 'Sfânta Sofia' este din secolul al VI-lea, fiind dată de împăratul Iustinian (527-565), care dorea 'o biserică aşa cum nu a mai fost niciodată de la Adam încoace şi cum nu va mai fi nicicând de acum înainte' (Ch. Delvoye, Arta bizantină, p. 94), a cărei construcţie a durat mai mult de cinci ani, sfinţirea având loc la 27 decembrie 537. Privit din afară, lăcaşul impresionează prin masivitatea accentuată de cele patruzeci de contraforturi mici situate în jurul cupolei centrale, lipsită de tambur, sprijinită la interior pe arcuri întinse între stâlpi, nu pe colonadele obişnuite ce dobândesc de acum înainte un rol secundar în structura edificiilor bizantine. Acelaşi efect este dat şi de contraforturile puternice, înălţate şi consolidate de-a lungul anilor, la nivelul faţadelor de nord şi sud. Trebuie să pătrunzi înăuntru ca să vezi cum deasupra ta se deschide o cupolă agăţată de cer şi să te minunezi cum emisfera sa, aflată la 55 m de la pământ, coboară prin sferturi de sferă şi pandantive şi numai patru arcuri pe stâlpii de colţuri ce se ascund lăsând lateral, afară, numai muchiile lor. 'Când intri să te rogi în 'Sfânta Sofia', scria Procopius, simţi îndată că nu este un lucru datorat puterii şi meşteşugului omenesc, ci însăşi opera dumnezeirii; şi sufletul ce se ridică spre cer înţelege că aici Dumnezeu este foarte aproape şi că îi place să sălăşluiască în această casă pe care singur şi-a ales-o' (Ch. Delvoye, op. cit., p. 98).

Printre lăcaşurile importante menţionăm şi biserica Mănăstirii Myrelaion (Bodrunm Djami), înălţată de Roman Lekapenos (920-944) şi Fetiye Djami (Pammakaristos), ridicată între 1292 şi 1294, de Mihail Glabas Tarkaniotes, una dintre cele trei biserici care păstrează formula tipică a galeriei întâlnite şi la Tesalonic, specifică Dinastiei Paleologilor. La Kilise Djami (poate o biserică închinată Sfântului Theodor) - sec. al XI-lea, regăsim în cupolă tipul de compoziţie radială, desfăşurată în jurul unui medalion central - Pantocrator, în timp ce Gül Mosque (Gül Camii - Moscheea Trandafirilor) este una dintre zecile de basilici pe care Vasile I Comneanul hotărăşte să le ridice din ruine, făcând trecerea de la tipul basilical la cel în cruce greacă înscrisă, consacrată Sfintei Eufimia, apoi Sfintei Teodosia, martirizată în 729. Un alt monument, Atik Mustafa Paşa Djami (Sfântul Andrei în Krisei), datat în secolul al VII-lea, se află în cartierul Vlaherne, dar identificat clar, considerându-se a fi Biserica Sfinţilor Petru şi Marcu, zidită de Leon I (457-474) şi reclădită, sau Biserica Sfânta Tecla, refăcută de Isaac Comneanul, în 1059, păstrând planul aplicat în a doua jumătate a secolului al XI-lea şi la Kalenderhane Djami, posibil, biserica Mănăstirii Hristos Akataleptos (Nepătrunsul), ce aminteşte ca plan de mănăstire Hosios David - secolele V-VI, din Tesalonic şi de soluţia constantinopolitană finală. Tekfur Seray şi Palatul Blahernelor, prin policromia şi gustul pentru decoraţia bogată ce domină înfăţişarea severă a fortăreţelor apusene, atrag atenţia mai mult decât Marele Palat Imperial situat pe locul unde astăzi se află moscheea sultanului Ahmet I şi o parte a cartierului modern - fapt ce atestă predilecţia pentru monumentalitate a construcţiilor datate în perioada secolelor X-XII.

'Sfânta Irina', Basilica Păcii Divine

Construită în secolul al IV-lea, distrusă de incendiul din 532 provocat în timpul răscoalei Nika, odată cu biserica închinată Sfinţilor Apostoli şi Basilica 'Sfânta Sofia' din apropiere, Biserica 'Sfânta Irina' a fost încadrată de informaţiile arheologice şi documentare în tipul lăcaşurilor mari, cu cinci nave precedate de un atrium cu patru porticuri, aşa cum întâlnim la Sfântul Ioan din Lateran (312-319), în Roma, şi la rotonda Sfântului Mormânt, din Ierusalim, inaugurată în anul 335 sau în lăcaşul Naşterii Domnului din Betleem şi biserica de pe Muntele Măslinilor, ridicate în acelaşi secol. Aspectul din veacul al VI-lea pe care l-ar fi avut Basilica Păcii Divine din Istanbul nu poate fi cunoscut decât la nivelul cupolei, părţile superioare fiind arse în 564 şi grav deteriorate, cu excepţia pronaosului, de cutremurul din octombrie 740, forma actuală a lăcaşului aparţinând împăratului Constantin al V-lea (741-775) Copronimul. Tribunele întâlnite în arhitectura palestiniană vor fi preluate şi în capitala imperiului bizantin, devenind, cum am spus, o trăsătură caracteristică a bisericilor aulice, originea lor aflându-se în arhitectura templelor din Asia Mică, a căror influenţă este puternic vizibilă în Muzeionul din Efes, precum şi în basilica situată în Agora din Smirna. Ridicate peste navele laterale şi iniţial destinate femeilor, acestea vor fi restrânse şi amplasate numai deasupra pronaosului, oferind posibilitatea oficialităţilor de a participa la slujbă în mod solemn şi a primi aici Sfintele Taine din mâinile patriarhilor, dominând oarecum mulţimea.

'Dynamis' sau Rotonda 'Sfântul Gheorghe' iniţial era un mausoleu

Numele actual de Rotonda 'Sfântul Gheorghe' a fost dat în secolele XVIII-XIX, în legătură cu forma sa cilindrică, o replică asemănătoare întâlnind şi în Occident, la Rotonda 'Sfânta Maria' (706), din castelul Würzburg, unde sala circulară este acoperită cu o calotă şi absidiolele sunt rezervate în grosimea zidurilor, altarul fiind o refacere gotică târzie, la Biserica 'San Stefano Rorondo', din Roma, înălţată de papa Simplicius (468-483) şi bisericile ridicate în Franţa în secolul al XI-lea, 'Saint-Bénigne' din Dijon, 'Neuvy-Saint-Sépulcre' şi 'Sainte-croix' din Quimperlé, întregul stil al Orientului Bizantin fiind regăsit în toată lumea creştină.

Şcoala greacă de arhitectură se deosebeşte de cea din Constantinopol, prin gustul pentru sobrietatea zidurilor de piatră fasonată şi suprafeţe simple, fără nişe sau arcade pe faţade, ce conferă un caracter sever atât construcţiilor militare, cât şi celor cu destinaţie laică sau religioasă. Păstrând din tradiţia romană planul basilical pentru lăcaşurile de cult în care erau săvârşite slujbele euharistice, creştinii foloseau pentru anumite ceremonii comemorative şi edificii sau monumente funerare de tip 'martyria', octogonale sau rotunde, după modelul antichităţii păgâne. Însă nu toate rotondele erau biserici martiriale, unele fiind închinate mucenicilor, altele având destinaţie practică, aşa cum este cazul rotondei adăugate în timpul lui Teodosie al II-lea, la nord-est de Basilica Sfânta Sofia, ce servea numai ca tezaur al Marii Biserici - prin extensie, Patriarhiei de Constantinopol.

Având scopul să preamărească Puterea Divină (Dynamis), căreia îi era iniţial consacrat, în virtutea înclinării spre abstracţiuni pe care o avea acea epocă, mausoleul situat în apropierea Palatului şi Arcului de Triumf ridicate de Galeriu în Tesalonic, la sfârşitul secolului al III-lea, constituia locul în care se desfăşurau ceremoniile oficiale şi slujbele imperiale. Închinat şi cetelor îngereşti, datorită amplasării în cartierul Asomati, lângă zidul de vest al cetăţii şi Poarta Sfinţilor Arhangheli, acesta era deseori asociat cu mica biserică a Sfinţilor Îngereşti - sec. al XI-lea, situată pe Acropolis, adică Vechea Mitropolie a Tesalonicului. Odată cu transformarea sa în biserică, o sută de ani mai târziu, sub domnia lui Teodosie I (379-395), suportă anumite schimbări: 1) nişa de est a fost spartă, lărgită şi extinsă, formând o absidă la est - intervenţie ce afectează structura zidului prăbuşit în timpul vreunui cutremur şi întărit cu două contraforturi la începutul secolului al XI-lea; 2) paralel cu aceasta, la distanţă de 8 m, s-a adăugat o colaterală circulară, printr-un perete acoperit separat; 3) uşa principală a fost transferată pe latura de sud, în axul opus absidei, conform dispoziţiilor basilicale; 4) interiorul a fost decorat cu mozaicuri repartizate pe opt secţiuni şi tot atâtea niveluri; 5) a fost adăugat un nartex la vest. În centrul cupolei este reprezentată 'Doxa' - slava lui Dumnezeu, Hristos fiind redat într-un medalion înconjurat de ghirlande şi un curcubeu ţinut de Sfinţii Îngeri. Într-o zonă concentrică, peste cincisprezece apostoli şi prooroci sunt urmaţi de scene cu fond aurit, bolţile nişelor preluând motive cu influenţe din oraşele Pompei, Herculanum şi Boscoreale, datate la sfârşitul secolului al IV-lea, în secolul al VI-lea şi până în secolul al VIII-lea, timp în care a fost transformată în moschee, azi adăpostind Muzeul de Artă Creştină (N. Papahatzis, N. Niconanos, 'Monuments of Thessaloniki', Tesalonic, 2010, p. 15).

Particularităţi ale arhitecturii bizantine

În arhitectura bizantină a existat o dispoziţie spaţială asemănătoare aproape tuturor lăcaşurilor de cult, diferenţierile fiind date de planimetrie şi sisteme de boltire, cu trăsături particulare pentru fiecare grupă de monumente în parte. În cazul tipului basilical, cu acoperiş în şarpantă, precedat de un atrium cuprins între porticuri la vest, nord şi sud - cel de est fiind transformat în pronaos, întâlnit în Grecia şi Constantinopol, deosebit de cel folosit la Roma şi în Palestina, unde atriumul era înconjurat de o galerie pe toate laturile sale, planul a fost împărţit longitudinal în trei sau cinci nave: o navă centrală, terminată cu o absidă circulară sau poligonală, încadrată de o parte şi de alta de una sau două nave colaterale, prevăzute cu tribune, în cazul bisericilor aulice. Desfăşurarea în jurul unui altar, situat în absida principală sau chiar în faţa ei, prilejuieşte, probabil, apariţia transeptului şi a corului, prelungit sau nu cu un deambulatoriu de factură gotică. Tipurile centrale cu variante multiple, octogonale, polilobe şi circulare, de felul rotondelor, aparţin tradiţiei paleocreştine şi vor duce la dezvoltarea planului în cruce greacă înscrisă, acoperit de cupola bizantină, adaptată la suprafeţele dreptunghiulare prin intermediul calotelor şi pandantivelor, după modelul basilicilor 'Sfânta Irina' şi 'Sfânta Sofia', ridicate de Constantin cel Mare (274-337) şi Constanţiu (337-319) în capitala Imperiului Roman de Răsărit (Ch. Delvoye, Arta bizantină, vol. II, Bucureşti, 1970, p. 16-35).

Aproape toate basilicile din Constantinopol, cunoscute din texte, au dispărut sau pe ruinele lor au fost înălţate în secolul al VI-lea alte lăcaşuri, cu aceleaşi hramuri, aşa cum a fost cazul bisericii din Vlaherne, închinată Născătoarei de Dumnezeu, construită de împărăteasa Pulheria şi Marcian, refăcută de Iustinian (527-565), şi al Bisericii Sfinţilor Apostoli, renovate în secolul al VI-lea, odată cu Biserica 'Sfinţii Serghie şi Bacchos' de care era legată printr-un atrium comun ce răspundea intenţiilor ecumenice ale basileilor, unind, pe de o parte, un edificiu de plan central sirian şi palestinian, destinat unor sfinţi răsăriteni, şi, pe de altă parte, un plan basilical, ce aparţinea tradiţiei apusene - pe ruinele acestei biserici care urma să adăpostească cenotafele Sfinţilor Apostoli, sultanul Mahomed al II-lea ridicând în 1461 celebra Moschee Albastră. Singurul exemplu rămas la care putem să ne raportăm este Biserica Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, ridicată de patriciul Ioan Studios în 463, în cinstea ocrotitorului său ca biserică parohială, ulterior destinată monahilor akindiţi (neadormiţi). Nefiind clară data construcţiei (nici arhitectul), aceasta este cunoscută târziu ca lăcaş bizantin şi apare menţionată după 1453, cu toate elementele tipice arhitecturii creştine, la care se adaugă multiple influenţe elenistice. Precedat de un atrium cuprins între trei porticuli, la vest, la nord şi sud, cel de est fiind transformat în pronaos - element tipic pentru arhitectura din Constantinopol şi Grecia, deosebită de cea întâlnită la Roma şi în Palestina, unde atriumul era înconjurat de o galerie pe toate cele patru laturi, lăcaşul prezintă o navă centrală despărţită de colaterale prin două şiruri de câte şapte coloane de marmură, pe care se sprijinea o arhitravă în platbandă, de origine antică, şi nu arcadele folosite în mod curent în alte părţi - fapt care dovedeşte gustul conservator al capitalei, înlocuirea spaţiilor dintre coloanele ce dădeau spre curtea interioară, cu pereţi de zid, creând un loc special destinat celor care nu puteau lua parte la săvârşirea Sfintelor Taine după obiceiul liturgic de închidere a uşilor. Peste navele laterale şi nartex se ridicau tribunele, iar partea de est se încheia cu o absidă semicirculară la interior, cu trei laturi în exterior, specifică unui model apărut la Constantinopol, în secolul al V-lea, preluat în restul imperiului începând cu domnia lui Iustinian (527-565). (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 14 iulie 2011)

Procesiune cu moaştele Sfintei Eufemia la Constantinopol

La sediul Patriarhiei Ecumenice a avut loc o procesiune condusă de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu moaştele Sfintei Muceniţe Eufemia, care au fost aşezate în Catedrala patriarhală 'Sfântul Gheorghe' din Fanar, informeză site-ul fos fanariou, citat de „Ziarul Lumina”. Sfânta Liturghie a fost săvârşită, în prezenţa Sanctităţii Sale Bartolomeu, de IPS Ştefan, Mitropolitul de Kallioupoleos şi Madytos.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a vorbit credincioşilor despre viaţa Sfintei Muceniţe Eufemia, amintind că în Catedrala patriarhală se mai află şi moaştele Sfântului Solomonis şi ale Sfintei Epifania, prima soţie a Împăratului Leon Înţeleptul. La sărbătoarea Sfintei Eufemia au participat foarte mulţi pelerini veniţi din Grecia. 

Avva Dorotei: "Cel ce a biruit mânia, pe însuşi diavolul a supus"

Parintii au zis ca nu se cade nicidecum a se mania, nici a intrista pe altul, adaugand ca cel ce a biruit mania, pe insusi diavolul a supus; Deci pentru noi, care nu numai ca ne pornim spre manie, ci si suntem stapaniti de dansa, ce ramane sa zicem?

Ca alta este a fi atatat de manie si indata a te potoli si alta este atine in inima foc nestins de manie. Aceasta este robirea de manie si se numeste mnisikakia (tinerea deminte a raului) si de mult plans este un ticalos suflet, care este robit de o rea si neomeneasca patima caaceasta. De care foarte sa ne ferim si dupa Dumnezeu, noi insine sa ne ajutam, fratilor, unul pe altul, ca sascapam de veninul acestei pricinuitoare de moarte patimi. Pentru ca uneori, cand se intampla vreotulburare sau sminteala, cineva face metanie fratelui sau, dar si dupa metanie ramane neimpacat, avand cugetul ranit spre acela.

Nu se cade sa lasam sa se incuibeze aceasta rautate a inimii, ci fara zabava, sa o scoata din gandul nostru, ca aceasta este tinerea de manie, precum am zis. Si trebuie multa sarguire, mare pocainta, barbateasca lupta sa punem, pentru ca sa nu se inradacineze intru noi aceasta patima. De facecineva metanie, zi ca a facut-o ca sa implineasca porunca, si poate ca intr-acel minut i-a incetat iutimea,dar netamaduindu-se de tinerea de patima prin osteneala, ramane iarasi mahnit asupra acelui frate si nu sepotoleste scarba, ba se mareste.

Pentru ca, precum am zis mai sus, alta este tinerea de manie si alta mania,alta este cearta (sporovirea) si alta tulburarea. Sa va spun o pilda, ca sa pricepeti. Socotiti cuvantul unuifrate ce va sa-l spuna altuia, ca un carbunas mic ce il baga cineva intr-un cuptor ca sa-l aprinda. Deci,precum acest carbunas de-l va lasa singur si nu va sufla, nici nu va spune surcele sau paie peste el, sestinge ; tot asa si acel cuvant al fratelui, de-l va suferi celalalt, socotind ca l-a grait ori din prostime, oridin nebagare de seama, iata ca a trecut si s-a potolit.

Iar daca cel ce a auzit cuvantul va incepe a seframanta in gandul lui si a se tulbura zicand : pentru ce sa-mi zica mie aceasta ? sau pentru ce sa nu-i dausi eu cutare raspuns ? si cum ca el nu oricum ci intr-adins mi-a grait acest cuvant ca sa ma scarbeasca, iataca a pus paie deasupra carbunelui. Intocmai ca atunci cand se aprinde focul : intai se face fum, adicatulburare si intunecare a mintii, iar din aceasta incep gandurile a se asmuti si a se lupta, din care sepricinuieste inimii indarjire, iar aceea incepe a atata pe om spre razbunare impotriva celui ce l-a scarbit.Aceasta indarjire indata naste salbaticiunea, care este impotriva blandetei omenesti, precum a zis avva Marcu:

“Cel indarjit cu inima mestesugeste rautate in cugetele sale si nu I se va putea infrange inimadecat prin smerenie, rugaciune si rabdare”, iar de va rabda cineva de la inceput, cuvantul cel mic alfratelui sau, stinge precum am zis, acel mic carbune, inainte de a incepe a fumega. Insa de va vrea siatatarea poate sa o potoleasca, pana este mica, prin tacere, prin rugaciune si prin cainta din inima. Iar deva ramane fumegand, invalvatandu-si si aprinzandu-si inima prin aducere aminte, galcevindu-se cugandul : “De ce sa-mi zica aceasta?” sau “Ii voi zice si eu cutare”, din aceasta galcevire si lupta acugetelor sale, inima e flacara si se aprinde focul maniei. Ca mania, precum zice marele Vasile, esteinfierbantare a sangelui celui dimprejurul inimii.

Aceasta este iutimea fierii, oxinolia (grabnica maniere =irascibilitate). Si pe aceasta, de va vrea cineva, poate cu lesnire sa o stinga pana nu se va face urgie(manie grozava, ura). Iar de va ramanea tulburandu-se neincetat cu cugetul si zdruncinandu-se, seaseamana celui ce baga lemne in foc si aprinzand vapaie mare face jeratic si aceasta este urgia.

Aceasta aspus avva Zosima ca inseamna cuvantul care zice : unde nu este adaugire maniei se potoleste razboiul. Cade nu se va grabi cineva sa se defaime pe sine la inceputul tulburarii, cand adica a inceput a se atata si afumega, plecandu-se inainte de a se aprinde mania, se potoleste. Iar neimpacandu-se si imboldindu-seneincetat cu cugetul, ca la adaugirea de lemne peste foc, face in sufletul sau jeratec de carbunii mari aiurgiei, care, chiar daca se sting, nu mai putrezesc ; ba si sangele de-si va varsa, nu poate scapa de dansa.Iata, v-am aratat deosebirea si ati inteles ce este tulburarea, ce este mania, ce este urgia si ce estemnisikakia, adica tinerea de minte a raului.

Ca vedeti, pentru un cuvant, la cata rautate ajunge omul. Iar de se va smeri de la inceput si va pune vina asupra-si, de va rabda cuvantul fratelui si de nu se va partini, nici nu va raspunde pentru un cuvant, doua sau cinci, de nu se va rasplati rau pentru rau, lesne scapa detoate aceste rautati.Drept aceea, mereu va zic : siliti-va sa stapaniti patimile pana sunt mici, pana nu se inradacineaza,nici nu s-au intarit si au inceput sa va asupreasca, ca apoi multa sudoare veti suferi pana sa va izbaviti dedansele.

Ca altceva este a scoate din radacina o ierbusoara, si altceva a dezradacina un copac. Mult mamir cum de nu pricepem ceea ce cantam in toate zilele : ca ne blestemam pe noi insine si nu luam aminteintelesul cantarilor. Fiindca zicem : de am rasplatit celor ce mi-au facut rele, sa cad de la vrajmasii mei indesert. Ce va sa zica : sa cad ? Cata vreme cineva sta pe picioarele sale, se poate impotrivi vrajmasuluisau, da razboi si este lovit, se lupta sa biruiasca chiar daca este biruit, pentru ca inca sta. Iar de se vaintampla sa cada, nu se mai poate lupta cu vrajmasul. Deci noi ne blestemam singuri : nu numai sa cademin fata vrajmasilor nostri, si sa cadem si deserti. Si ce va sa zica a cadea desert in fata vrajmasului ?

A cadea, am zis, inseamna a nu mai avea putere sa stai impotriva, zicand pe pamant. Iar desert, inseamna anu mai avea nici o putere ca sa te scoli macar de la pamant ; caci cel ce poate sa se scoale, poate iarasi sase ajutoreze si sa vina iarasi la razboi, cu orice mijloc. Mai pe urma zicem : sa goneasca vrajmasulsufletul meu si sa-l prinda, adica sa-l apuce in mainile lui si sa-l supuna intru toate. Toate acestea neblestemam a le patimi de vom rasplati rau pentru rau. Dar nu zicem numai acestea, ci inca adaugam : sacalce jos pe pamant viata noastra. Ce este viata noastra : faptele cele bune.

Cerem sa fie calcata pepamant, adica sa ne facem cu totul pamantesti, avand tot gandul nostru impilat pe pamant. Apoi zicem :slava mea in tarana sa locuiasca, adica mintea si stiinta ce se nasc in suflet din paza sfintelor porunci, sa leingroape in pamant. Asadar, zicem sa faca slava noastra spre rusinarea noastra, adica sa o arunce in taranasi sa se faca pamanteasca viata si slava noastra, ca sa nu mai socoteasca nici un lucru dumnezeiesc, citoate cele trupesti ; asemenea celor pentru care zice Dumnezeu : “Nu va ramanea Duhul meu intru ei,fiindca sunt trupesti”.

Acestea toate cantand, ne blestemam pe noi, de vom rasplati rau pentru rau. Dar cate rele nurasplatim pentru rele si nu vrem sa stim, nici sa le bagam in seama ? Caci a rasplati rau pentru rau nu seface numai cu fapta, ci si cu cuvantul si cu chipul. Sa nu gandeasca cineva ca este indreptat, pentru ca n-arasplatit rau cu rau cu fapta ; ca poate face rasplatire precum am zis si cu cuvantul, si cu chipul si cuprivirea, suparand pe fratele sau. Ca si cu privirea si cu orice alta miscare poti tulbura pe fratele tau. Toateacestea sunt rasplatiri cu rau pentru rau.

Dar chiar si cand se nevoieste cineva sa nu rasplateasca raupentru rau, nici cu fapta, nici cu cuvantul, nici cu chipul, nici cu miscarea, dar de va avea scarba in inimasa asupra fratelui si se va mahni asupra lui, tot e vinovat ca si cum ar rasplati rau pentru rau. Luati aminteca sunt multe stari si deosebiri ale acestui lucru : ca si de nu se scarbeste, nici nu se mahneste cinevaasupra fratelui sau, insa auzind ca altcineva l-a scarbit pe acela, sau l-a hulit ori l-a ocarat, se va bucura, sicu aceasta se afla in vina rasplatirii cu rau. Si iarasi : de este cineva care nici in inima nu este mahnitasupra fratelui, nici nu se bucura de necinstea lui, ba inca se si scarbeste, insa nu-i pare bine cand il vavedea sporind in vreo bunatate, slava sau odihna, ci se mahneste, si aceasta este patima, macar ca este maiusoara.

La inceputul cuvantului am zis ca este cineva care face metania fratelui, dar pe urma ramane totusiscarbit asupra lui si zicem ca a tamaduit mania facand metanie, insa nu s-a nevoit a face tamaduire sitinerii de minte a raului ; altul, intamplandu-se sa fie scarbit de cineva, facand metanie se impaca cu acelasi nici tinere de minte a raului nu are in inima sa, dar de se va intampla mai pe urma sa-i zica un cuvantatingator, iarasi isi aduce aminte de cel dintai si se tulbura. Unul ca acesta se aseamana cu omul care aavut rana si puind alifie s-a inchis, dar numai pe dinafara, iar inlauntru inca este slab locul, si oricand seva lovi la acel loc, fiind mai slab se raneste mai curand decat daca s-ar lovi in alta parte a trupului siindata incepe a curge sange.

Asa patimeste si acesta : a avut rana, a pus alifie, adica metania, sideocamdata rana, adica mania s-a vindecat, insa nu s-a tamaduit de tot, ci inca mai are semn de vatamare,din care acea rana indata se intarata, cand se va intampla vreo cat de mica lovitura. De aceea, trebuie sa senevoieasca omul cu tot dinadinsul si sa tamaduiasca desavarsit acea rana, incat sa creasca, ca mai inaintesi par pe locul acela, sa nu mai ramana nici un semn, nici macar sa nu se cunoasca ca a fost rana in acelloc. Dar aceasta nu o poate face altfel, decat numai rugandu-se lui Dumezeu din toata inima pentru cel ce l-a intristat, zicand : Dumnezeule, ajuta fratelui meu si mie pentru rugaciunile lui.

Sa nu incetezerugandu-se pentru fratele sau pana cand nu i se va linisti desavarsit inima. Fiindca este un semn demilostivire si de dragoste, ba si de smerenie a cere ajutor pentru rugaciunile lui, si oriunde estemilostivire, dragoste si smerenie, ce poate face mania, tinerea de minte a raului, sau alta patima ? Precuma zis avva Zosima : “De va intinde diavolul toate cursele rautatii lui, de va mijloci cu toate uneltele lui, cutoti dracii lui, toate raman zadarnice si se biruiesc cu smerenia poruncii lui Hristos”. Iar alt sfant zice :“Cel ce se roaga pentru vrajmasii lui, numai acela nu are tinerea de minte a raului”.Lucrati, dar si pricepeti cele ce auziti. Adevarul va zic : daca nu le veti face cu fapta, nu le putetipricepe cu cuvantul.

Cine poate sa invete vreun mestesug numai din cuvant ? Au nu intai se ostenestelucrand si stricand, silindu-se si de multe ori neizbutind, pana cand, putin cate putin, ostenindu-se siavand rabdare, invata acel mestesug. Pentru ca vazand Domnul, cugetul si osteneala lui ii ajuta. Dar noi,voind sa invatam mestesugul mestesugurilor, cum vom putea sa-l deprindem numai cu cuvantul, fara a nesili cu fapta ?Deci, o, fratilor, sa fim cu grija si sa ne nevoim a lucra pana cand avem inca vreme. Iar Dumnezeusa ne lumineze ca sa ne aducem aminte si sa pazim cele ce auzim, ca sa nu ne osandim in ziua judecatiiLui. Caruia ii este slava, cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor, Amin !

Resfinţirea Bisericii Buna Vestire din Daia Română, judeţul Alba

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în comuna Daia Română, în Duminica a IV-a după Rusalii, unde a oficiat slujba de resfinţire a Sfintei Biserici cu hramul „Buna Vestire”, informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Transilvania. La eveniment a participat un sobor numeros de preoţi şi diaconi, care au adus bucurie şi binecuvântare în sufletul credincioşilor.

Întâmpinat cu dar de clopote şi flori de enoriaşii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare şi port popular tradiţional, Înalt Prea-sfinţitul Irineu a oficiat Sfânta Liturghie în altarul special amenajat în aer liber. Acest eveniment se datorează eforturilor administrative şi pastorale ale pr. Vasile Brădilă, începând cu 1994, de la instalarea sa ca preot în această parohie. Printre activităţile iniţiate şi împlinite de părintele paroh se numără extinderea cimitirului şi împrejmuirea lui, lucrări de reparaţii şi renovare majore la casa parohială şi biroul parohial. De asemenea, s-a ocupat de reparaţiile capitale ce s-au desfăşurat la Biserica 'Buna Vestire', constând în mărirea balconului interior şi desfacerea tencuielii, pregătirea pentru pictarea bisericii în tehnica 'fresco' şi reparaţia totală a acoperişului şi a bolţilor. Totodată a fost dotat lăcaşul de închinăciune cu sistem de încălzire centrală şi iluminat interior şi exterior, au fost înlocuite geamurile şi uşile vechi, au fost reparate zidurile împrejmuitoare şi au fost placate cu piatră andezit. Totodată a fost refăcut pavajul din curtea bisericii şi hidroizolaţia bisericii. Lucrările au culminat cu pictarea totală a lăcaşului de cult şi schimbarea în totalitate a cupolelor. Pr. Brădilă Vasile a sprijinit buna funcţionare a postului de Radio 'Reîntregirea', a ajutat cu alimente şi produse agricole Asociaţia Filantropia Ortodoxă din Alba Iulia, acordă sprijin financiar familiilor afectate de calamităţi, susţine obţinerea unor locuri de muncă pentru cetăţenii comunei, iniţiază şi se implică direct în viaţa social-culturală a comunităţii.

Apreciere pentru paroh şi credincioşi

Pentru toate aceste lucrări şi strădania depusă, pr. Brădilă Vasile a primit rangul de iconom stavrofor, iar credincioşii, care au sprijinit biserica, cu ajutor financiar, dăruire şi dragoste creştinească, au fost felicitaţi de către IPS Irineu, care le-a oferit gramate de mulţumire.

La ceremonia religioasă au participat oficialităţi centrale, judeţene şi locale, printre care Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Alexandru Pereş, vicepreşedintele Senatului României, deputatul Cocliş Radu, primarul comunei Visarion Hăprian, alte oficialităţi.

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a adresat credincioşilor cuvinte de felicitare şi îndemnuri pentru o viaţă duhovnicească: „Fie ca această nobilă comună să fie binecuvântată de Soarele Hristos, iar cei ce cred că lumina soarelui este benefică pentru sănătatea lor şi prosperitatea recoltelor de ce să nu creadă că Soarele Hristos este cel ce încălzeşte şi vindecă sufletele şi durerile fiecăruia dintre noi, iar alături de rugăciune curată, Acesta va aduce lumina şi speranţa, puterea şi bucuria necesară înălţării spirituale, duhovniceşti, pentru a sta veşnic în apropierea acestei Lumini”.


Sursa: http://www.basilica.ro

Redeschiderea locului original al Botezului Domnului

În data de 12 iulie 2011, a avut loc ceremonia de inaugurare ce marchează redeschiderea pentru pelerinaj a locului original al Botezului Domnului, după cum ne informează Ilie Chişcari, Corespondent Basilica la Locurile Sfinte. Acest loc, aflat în vecinătatea Aşezământului românesc de la Iordan şi a altor biserici şi aşezăminte ale diverselor comunităţi creştine, a fost închis pentru mai mult de 40 de ani, în urma conflictelor care au avut loc în anii ’70 între forţele israeliene şi cele arabe şi ca urmare a stabilirii graniţelor dintre statul Israel şi regatul haşemit al Iordaniei în această zonă. Astfel, din motive de securitate, creştinilor ortodocşi le era permisă pătrunderea în acest loc doar de 2 ori pe an: de Bobotează (19 ianuarie, după calendarul Ierusalimului) şi în Marţea Mare din Săptămâna Patimilor. În rest, se putea vizita locul doar dinspre partea iordaniană. Din acest motiv, pentru pelerinii care vizitau Ţara Sfântă în restul anului, s-a amenajat un alt loc pe cursul Iordanului, mai în nord, în localitatea Yardenit. Însă creştinii au continuat să solicite autorităţilor redeschiderea locului original al Botezului Domnului. Astfel, prin grija statului Israel, această zonă a fost securizată şi amenajată, pentru a putea fi redeschisă astăzi pelerinilor creştini pentru întreaga perioadă a anului.

Festivitatea de inaugurare s-a desfăşurat sub patronajul d-lui Silvan Shalom, Vice Prim Ministru şi Ministrul pentru Dezvoltarea Regională a statului Israel, şi a d-lui general maior Eitan Dangot, coordonatorul operaţiunilor activităţilor guvernamentale în Teritorii. La ceremonie au participat reprezentanţii cultelor creştine din Ţara Sfântă, incluzându-i pe: Mitropolitul Isihios de Capitoliada, delegatul Patriarhului Teophilos al III-lea al Ierusalimului, Arhiepiscopul Elias Shakour de Acco, Haifa, Nazaret şi întreaga Galilee, delegatul Bisericii Greco-Catolice Melchite, Arhiepiscopul Abba Mathias al Bisericii Etiopiene din Ierusalim, Arhiepiscopul Giancinto Marcuzzi, vicar patriarhal al Patriarhiei Latine a Ierusalimului, precum şi a altor reprezentanţi bisericeşti. Din partea statului israelian au mai participat: dl. general în rezervă Uzi Daian, fost şef-adjunct al Statului Major şi Comandantul Regiunii Centrale (în care se află acest loc), dl. Rafi Ben-Hur, Director Adjunct al Ministerului Turismului, dl. Dany Haimovici, Directorul Centrului de Cooperare Iudeo-Creştină, primari, şefi ai organizaţiilor de protecţie a mediului, diverşi funcţionari ai cabinetului israelian şi reprezentanţi ai Administraţiei Civile.

Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte a fost reprezentată, cu binecuvântarea Înaltpreacuviosului Părinte Ipopsifiu Ieronim Creţu, de o delegaţie de părinţi şi maici de la Ierusalim, precum şi de alţi slujitori şi ostenitori la Locurile Sfinte şi de unii pelerini români aflaţi la Locurile Sfinte.

Ceremonia a început prin dezvelirea panoului pe care este scris numele acestui loc, „Kasser al Yahoud”, nume care aminteşte de trecerea râului Iordan de către poporul evreu, condus de Iosua, fiul lui Nun, la întoarcerea din robia egipteană.

Dl. Silvan Shalom, Vice Prim Ministru şi Ministrul pentru Dezvoltarea Regională a statului Israel, în alocuţiunea susţinută a menţionat: „locul acesta istoric este important pentru evrei pentru că este locul pe unde Ioshua ben-Nun a trecut râul Iordan înspre Ţara Sfântă, iar pentru creştini pentru că este locul Botezului Domnului Iisus Hristos, ambele evenimente contribuind la schimbări esenţiale în istoria omenirii.” Apoi a mai adăugat că „multe autorităţi nu au crezut că problema acestui loc se va soluţiona, având în vedere că este un loc delicat din mai multe puncte de vedere. Însă pentru că toate religiile cred în minuni, iată că această restaurarea şi redeschiderea acestui loc reprezintă cu adevărat o minune”.

Excelenţa Sa a mulţumit Administraţiei Civile care asigură paza regiunii, făcând ca această zonă să fie liniştită, apărată şi sigură pentru toţi pelerinii care vor dori să poposească în Pustiul Iordanului. De asemenea, a mulţumit tuturor reprezentanţilor Bisericilor care au colaborat la această minunată lucrare şi celor care au participat la inaugurare.

Ceremonia s-a încheiat cu eliberarea porumbeilor albi de către reprezentanţii ministerelor şi ai Bisericilor, ca un semn al păcii şi frăţietăţii, al libertăţii de gândire şi de credinţă, iar pentru creştini, ca un simbol al prezenţei Duhului Sfânt, coborât din cer în chip de porumbel peste Mântuitorul Iisus Hristos chiar în acel loc. S-a făcut un apel şi o invitaţie tuturor pelerinilor să vină şi să viziteze Ţara Sfântă şi acest loc al Botezului Domnului.

Autenticitatea acestui loc este confirmată de diferite surse antice, precum şi de prezenţa ruinelor unor edificii creştine din cele mai vechi timpuri. Acesta este locul în care s-au stabilit numeroşi monahi şi pustnici în perioada Bisericii antice şi unde s-au construit diferite locaşuri de cult. Urme ale veneraţiei creştine de care se bucură această zonă, ca loc autentic al Botezului Domnului, se găsesc pe ambele maluri ale Iordanului, atât cel israelian, cât şi cel iordanian. În perioada modernă, toate comunităţile creştine au încercat să îşi construiască locaşuri de închinare în apropierea locului Botezului. Astfel, la 25 aprilie 1935 s-a pus piatra de temelie a Aşezământului Românesc de la Iordan, cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”, care a fost sfinţit de către episcopul Lucian Triteanu al Romanului. Lucrările au fost finalizate în 1936, protosinghelul Gherasim Luca devenind primul responsabil cu slujirea în acest loc. În anul 1947 ajunge egumen al schitului românesc de la Iordan cel care astăzi este cinstit sub numele de Cuviosul Ioan Iacov Hozevitul Românul. Acesta, alături de Arhim. Victorin Ursache, iniţiază o revigorare spirituală a monahismului românesc în această zonă. Cuviosul Ioan Iacov rămâne în acest loc până în anul 1952, când se retrage în Mănăstirea „Sf. Gheorghe Hozevitul”, unde va rămâne până la moarte. În urma conflictelor militare din zona Aşezământului de la Iordan, personalul monahal este nevoit să se retragă în 1969 la Ierihon. La 19 decembrie 1969 e stabileşte în zonă o delegaţie militară israeliană. În acelaşi an, are loc moartea martirică a Cuviosului Părinte Damian Stogu, care se stabilise aici de la 21 mai şi rămâne să îngrijească biserica de la Iordan; este ucis în timpul unei infiltraţii a forţelor arabe în zonă. Cu el a încetat şi vieţuirea monahală românească la Iordan. În anul 1970, acest aşezământ va fi închis şi va rămâne nelocuit, zona în care se află fiind minată şi stabilindu-se în acea zonă graniţa Israelului cu Regatul Haşemit al Iordaniei. Redeschiderea locului Botezului Domnului, după mai mult de 40 de ani, reprezintă astfel un început pentru alte proiecte de acest fel în zonă, care reînvie speranţele că, într-un viitor apropiat, se va putea redeschide şi reedifica şi Aşezământul Românesc de la Iordan.