Astăzi la Bucureşti a început sărbătoarea Cuviosului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului, care este cinstit, conform calendarului gregorian, pe 27 octombrie. Moaştele sfântului se află în catedrala Patriarhiei Române, însă în perioada sărbătorii sunt scoase spre închinare în curtea catedralei. Sărbătoarea din acest an este una mai specială, datorită faptului că astăzi a fost adus Cinstitul cap al Sfântului Andrei, apostolul ocrotitor al românilor, tocmai din Grecia. Moaştele sunt aduse pentru a doua oară în România, data trecută poposind la Iaşi, în 1996. Cu această ocazie mi-am dorit foarte mult să ajung şi eu la Bucureşti. Bunul Dumnezeu m-a ajutat şi am ajuns de ieri în capitala îmbrăcată în straie de sărbătoare. Atmosfera de pe Dealul Patriarhiei este extraordinară. De ieri dimineaţa au început să vină tot mai mulţi credincioşi ca să se închine la moaştele Cuviosului Dimitrie şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Astăzi, spre amiază, când au ajuns şi moaştele Sfântului Andrei, coada de pelerini depăşea distanţa de 500 de metri. E abia luni, iar până joi rândul va fi de cel puţin două ori mai mare. De când am aflat de organizarea celor două mari pelerinaje ale românilor – la Iaşi, de Cuvioasa Parascheva şi acesta de la Bucureşti – continui să admir dragostea pe care o poartă România pentru sfinţii săi ocrotitori. Nu pot explica altfel răbdarea miilor de credincioşi de a sta câte 15-20 de ore în şir, în pofida frigului, ploii şi chiar pe timp de noapte, pentru a se închina la moaşte. E şi o dovadă a credinţei oamenilor în ajutorul sfinţilor şi în mijlocirea pe care o fac pentru fiecare rugător. Nu ştiu dacă noi, basarabenii, avem atâta credinţă şi dragoste. Şi totodată, îmi pare rău că în calitatea noastră de români din stânga Prutului, nici nu prea cunoaştem sfinţii ocrotitori ai neamului nostru. Nici nu mai zic că puţini ştiu că săptămâna aceasta la Bucureşti e hram. Pe de o parte, nici nu e vina celor care nu au acces la internet şi presă pro-românească, căci calendarele creştin-ortodoxe care circulă la noi îi scot în evidenţă pe sfinţii slavi... Mă bucură faptul că în acest an am ocazia să particip la frumoasele slujbe din Dealul Patriarhiei şi să mă închin la moaşte, dar totodată îmi pare rău că alţi credincioşi de dincolo de Prut nu pot să vină aici. Fie din motive financiare, fie că nu au viză românească, fie deoarece nu cunosc pe nimeni aici, fie din alte motive. Cu siguranţă că şi-ar dori şi ei să vadă frumoasele biserici vechi, dar foarte bine păstrate din Bucureşti, să afle ce înseamnă să dai răspunsurile la slujbă în psaltică, să afle că aici se construieşte Catedrala Mântuirii Neamului, a cărei şantier a fost astăzi înconjurat de către moaştele Sfântului Apostol Andrei, duse de un impresionant sobor de ierarhi, preoţi (erau peste 600!), diaconi şi credincioşi, în frunte cu Preafericitul Patriarh al României Daniel şi Înaltpreasfinţitul Hrisostom, Mitropolit de Patras, Grecia, în procesiunea „Calea Sfinţilor”. Îndemnul pentru iubiţii mei basarabeni ar fi să să urmăriţi presa ortodoxă românească, să ascultaţi slujbele de pe Dealul Patriarhiei, care vor fi transmise în direct de radio TRINITAS şi care poate fi găsit şi online, şi să vă rugaţi Sfântului Dimitrie Basarabov şi Sfântului Apostol Andrei să ajute la reîntregirea Bisericii Neamului Românesc. Cine ştie, dacă tot a ajuns Cinstitul cap a Sfântului ocrotitor al românilor în inima Ţării, poate se va milostivi Dumnezeu de noi şi se vor schimba lucrurile în bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu