UN PATRIARH MISIONAR – Semnificaţia vizitelor Patriarhului Ecumenic Bartolomeu în România

Articolul Patriarhului României pentru periodicul Pneumatikη Diakonia al Mitropoliei de Konstantia şi Ammochostos, Biserica Ciprului, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la alegerea (22 octombrie 1991) şi de la întronizarea (2 noiembrie 1991) Patriarhului Ecumenic Bartolomeu:

În cadrul numeroaselor vizite în România, principalele coordonate reliefate de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, au definit punctul de vedere al Patriarhiei Ecumenice în ceea ce priveşte misiunea Ortodoxiei în context contemporan, importanţa relaţiilor cu Biserica Ortodoxă Română, precum şi necesitatea abordării practice a relaţiilor interortodoxe. În evaluarea primei vizite pe care Sanctitatea Sa a făcut-o în România, subliniam faptul că aceasta a avut un profund conţinut eclesiologic şi teologic, prin care au fost evidenţiate, pe de o parte, locul şi rolul Patriarhiei Ecumenice în Ortodoxie, iar, pe de altă parte, unitatea ortodoxă între libertate şi responsabilitate, dar care nu ignoră identitatea şi libertatea naţională (Biserică mamă şi soră), precum şi solidaritatea şi întrajutorarea ortodoxă care trebuie manifestate într-o măsură mult mai mare.

În ceea ce priveşte relaţiile Patriarhiei Române cu Patriarhia Ecumenică, perioada de păstorire a predecesorului nostru, vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, a fost una dintre cele mai bogate. Frecvenţa întâlnirilor dintre Întâistătătorii şi reprezentanţii celor două Biserici a fost una fără precedent, aducând un suflu nou în relaţiile seculare dintre cele două Biserici Ortodoxe surori. Desigur că există explicaţii obiective pentru aceasta, la care se adaugă şi factorul personal. Între principalele elemente obiective se află căderea comunismului şi eliberarea Bisericii Ortodoxe Române de sub presiunea şi controlul statului totalitar ateu, ceea ce a creat o efervescenţă în manifestarea credinţei izvorâtă din sentimentul libertăţii redobândite şi cel al responsabilităţii asumate.

Patriarhul Bartolomeu a cultivat mult această dinamică a relaţiilor dintre Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Română. Odată cu alegerea sa, la data de 22 octombrie 1991 şi întronizarea la 2 noiembrie 1991, Sanctitatea Sa a imprimat activităţii Tronului Ecumenic un nou stil de prezenţă şi acţiune, pe planul relaţiilor interortodoxe, animate de entuziasm, de pregătirea sa teologică solidă, cu o largă viziune şi cu o bogată experienţă în relaţiile intercreştine şi interreligioase. El s-a considerat întotdeauna un prieten al Bisericii Ortodoxe Române şi, prin aceasta, al întregului popor român. După cum mărturiseşte Sanctitatea Sa, în veacurile de sărăcie cruntă prin care a trecut Patriarhia Ecumenică, „Biserica săracilor lui Hristos” s-a sprijinit aproape în exclusivitate pe ajutorul acordat de domnitorii Ţării Româneşti şi ai Moldovei, care, întotdeauna, au sărit în ajutorul „Maicii aflate în suferinţe”. În acest sens, Sanctitatea Sa a precizat următoarele: „Istoria ne arată că domnitorii români, singurii principi creştini din Imperiul Otoman, îşi aveau tronul lor în Catedrala patriarhală din Constantinopol, în sec. al XVII-lea, exact în faţa tronului patriarhal, adică acolo unde se afla altădată tronul împăraţilor bizantini” (Bucureşti, 18 august 1993).

Aici trecem în revistă întâlnirile la nivel înalt ale Întâistătătorilor Patriarhiei Române şi Patriarhiei Ecumenice, pentru a avea o imagine a relaţiilor dintre cele două Biserici de-a lungul a două decenii de când Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu a fost ales şi învestit, prin voia lui Dumnezeu, cu demnitatea de Patriarh Ecumenic:

Prima vizită în România a unui Patriarh Ecumenic după căderea comunismului, vizită oficială neprilejuită de vreo aniversare, a avut loc în zilele de 12-18 august 1993. Această vizită poate fi considerată una dintre cele mai importante ale Patriarhului Bartolomeu în România având în vedere durata acesteia, programul foarte bogat, conţinutul foarte dens al numeroaselor discursuri ale acestuia şi includerea Transilvaniei în programul vizitei. Săvârşirea Sfintei Liturghii, sfinţirea noii biserici din incinta ansamblului monahal de la Mânăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus şi participarea Sanctităţii Sale la o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca elemente centrale ale vizitei, reliefează unitatea şi frăţietatea existentă între cele două Patriarhii, precum şi manifestarea vitalităţii spirituale a Ortodoxei româneşti în context panortodox. De altfel, concluzia vizitei, cu privire la relaţiile dintre cele două Biserici Ortodoxe surori, a fost exprimată de Patriarhul Bartolomeu, la plecare, pe aeroport: „Ne simţim fraţi de sânge cu poporul român, nu numai în credinţa noastră comună, ci şi în participarea la aceeaşi civilizaţie a cărei putere depăşeşte graniţele naţionale şi devine bun al tuturor oamenilor”.

La şedinţa festivă a Sfântului Sinod, Sanctitatea Sa Bartolomeu a lansat profetic caracterizarea vremii noastre ca un kairos al Ortodoxiei: „Ora Ortodoxiei a sosit şi o trăim deja”. În acest răstimp de schimbări şi de provocări de tot felul, Sanctitatea Sa a apreciat Biserica Ortodoxă Română, conducerea bisericească, clerul şi poporul binecredincios, în multe din cuvântările sale. „Biserica Ortodoxă din România, chiar şi în timpul regimului ateu, a inspirat mult optimism şi admiraţie. Acelaşi lucru îl reuşeşte şi astăzi…. Repetăm urarea de a depăşi cât mai repede criza economică, astfel încât poporul român să poată ridica la Bucureşti marea catedrală, demnă de măreţia acestui popor”.

La doar doi ani după aceea, între 21 octombrie – 1 noiembrie 1995, Patriarhul ecumenic Bartolomeu a participat la festivităţile prilejuite de aniversarea a 110 ani de autocefalie şi a 70 de ani de patriarhat ale Bisericii Ortodoxe Române. Vizita se particularizează prin faptul că Patriarhia Română reuşeşte să realizeze, cu acest prilej, o întrunire aproape panortodoxă, la numai câteva luni după întrunirea de la Patmos, prin participarea mai multor Întâistătători de Biserici Ortodoxe, fapt pe care noi l-am subliniat într-un articol intitulat: „Demnitatea unui popor credincios. Ortodoxia universală întrunită în România.”

Peste alţi doi ani, ca răspuns la marile provocări de natură spirituală şi ecologică, ce priveau omenirea la sfârşitul celui de al doilea mileniu creştin, în perioada 20-28 septembrie 1997, Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a organizat un Simpozion internaţional pentru protejarea mediului înconjurător, având ca temă „Marea Neagră în criză”. Simpozionul s-a dorit a fi un semnal de alarmă în faţa pericolului poluării crescânde a creaţiei lui Dumnezeu şi o chemare la coresponsabilitate a factorilor decidenţi în ceea ce priveşte prevenirea acestor pericole, care pot fi tragice pentru întreaga omenire. Implicarea Sanctităţii Sale în acest proiect a confirmat, odată în plus, spiritul său progresist şi pro-ştiinţific, precum şi faptul că Bisericile Ortodoxe sunt solidare în contribuţia specifică pe care o aduc la soluţionarea crizelor umanităţii contemporane.

În perioada 11-16 octombrie 1997, Sanctitatea Sa a vizitat din nou România pentru a participa la aniversarea a 500 de ani de la sfinţirea bisericii mari a Mânăstirii Neamţ (1497-1997) şi la sărbătoarea Cuvioasei Parascheva la Iaşi. Cu acest prilej a sfinţit noua biserică de la Seminarul Teologic – Neamţ şi noua biserică de la Mănăstirea Sihăstria, şi a apreciat încă odată evlavia şi statornicia în credinţă a credincioşilor ortodocşi români. În data de 15 octombrie 1997, Universitatea din Iaşi i-a conferit titlul de doctor honoris causa, elogiindu-se astfel personalitatea şi opera patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului.

În zilele de 26-28 octombrie 1999, Sanctitatea Sa a venit în România, cu prilejul Simpozionului ecologic internaţional, cu tema: Dunărea, fluviul vieţii. Cu acest prilej, a participat şi la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor. În cele trei cuvântări rostite atunci, Sanctitatea Sa a subliniat necesitatea implicării tinerilor în viaţa Bisericii, rolul Bisericii Ortodoxe în Europa contemporană, precum şi importanţa şi locul Teologiei între ştiinţele academice. Tot atunci, Sanctităţii Sale i s-a decernat titlul de doctor honoris causa de către Universitatea din Bucureşti, iar preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

O nouă vizită a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu în România s-a desfăşurat în perioada 10-14 octombrie 2000. În semn de apreciere deosebită a activităţii academice a Sanctităţii Sale, Academia Română i-a decernat Diploma doctor honoris causa, iar Universitatea din Galaţi i-a conferit titlul de doctor honoris causa. În zilele de 12-14 octombrie 2000, a participat la sărbătoarea Cuvioasei Parascheva şi la serbările Iaşilor, primind titlu de Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi.

Patru ani mai târziu, Patriarhul Bartolomeu a venit în România, în zilele de 15-21 octombrie 2004, pentru a participa la festivităţile prilejuite de comemorarea a 500 de ani de la trecerea la Domnul a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Cu acest prilej, i s-a conferit titlul de Membru de onoare al Academiei Române şi a devenit doctor honoris causa al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca şi al Universităţii Ovidius din Constanţa.

În zilele de 4-7 martie 2005, Patriarhul Ecumenic Bartholomeu a participat la festivităţile închinate aniversării a 120 de ani de autocefalie şi 80 de ani de patriarhat ale Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, în cadrul şedinţei solemne a Sfântului Sinod, în conferinţa noastră cu titlul „Recunoştinţă şi înnoire” am subliniat rolul şi locul fiecărei Biserici Ortodoxe locale în întărirea şi adâncirea unităţii panortodoxe.

Relaţiile frăţeşti dintre Patriarhia Română şi Patriarhia Ecumenică s-au dezvoltat şi în perioada de după întronizarea noastră ca Patriarh al României (30 septembrie 2007), prin continuarea lucrării înaintaşilor noştri, exprimându-ne, cu diferite prilejuri, preţuirea atât pentru dragostea şi prietenia pe care Sanctitatea Sa le arată constant Bisericii noastre şi poporului român, cât şi pentru înţelepciunea şi dinamismul pe care le arată în mărturisirea Ortodoxiei la Constantinopol şi în alte mari oraşe ale lumii: „în timpul vizitelor efectuate în România, aţi avut prilejul să constataţi personal preţuirea pe care V-o poartă clerul şi credincioşii ortodocşi români, ca respect pentru cel dintâi între patriarhii ortodocşi, precum şi pentru legăturile tradiţionale cultivate între Biserica Ortodoxă Română şi Patriarhia Ecumenică.”

La rândul său, Sanctitatea Sa a mărturisit de multe ori cât de mult apreciază Biserica Ortodoxă Română şi fidelitatea ierarhilor, clerului şi credincioşilor faţă de credinţa ortodoxă păstrată de-a lungul secolelor. În acest sens, Patriarhul Ecumenic afirma, cu prilejul participării la manifestările prilejuite de aniversarea a 125 de ani de autocefalie şi 85 de ani de patriarhat ale Bisericii Ortodoxe Române, în 27 octombrie 2010, la hramul Catedralei Patriarhale din Bucureşti: “Faptul că nici nu se mai ştie a câta oară venim în vizită în România, în calitate de Patriarh Ecumenic, mărturiseşte această dragoste […], (dând slavă lui Dumnezeu că) “ne-a învrednicit, în repetate rânduri, să venim aici, ca să trăim împreună bucuria petrecerii în acelaşi Duh Sfânt, să adeverim liturgic, în Euharistie, faptul că între cele două Biserici, între întâistătătorii şi ierarhia lor, există o legătură indestructibilă, întru Domnul.”

În această lumină a comuniunii fraterne şi a coresponsabilităţii pastorale pentru binele Ortodoxiei întregi, ne rugăm lui Dumnezeu să reverse darurile Sale cele bogate peste Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, acum la împlinirea a 50 de ani de slujire bisericească şi 20 de ani de păstorire a Arhiepiscopiei Constantinopolului şi a Patriarhiei Ecumenice, fiind, în acelaşi timp, un harnic misionar-binevestitor al Ortodoxiei contemporane, într-o lume tot mai secularizată şi frământată.

Hristos Domnul „Mai marele Păstorilor” să-i dăruiască ani mulţi şi buni!

† DANIEL

Patriarhul României

Un nou sediu al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi, au sfinţit noul sediu al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei (Arhiepiscopiei Bucureştilor) din strada Miron Cristea nr. 9, în prezenţa a numeroşi ierarhi ai Sfântului Sinod, potrivit TRINITAS TV.

Cu acest prilej Patriarhul României a explicat că „această clădire are 85 de ani, a fost terminată în 1926 după primul an de patriarhat al Patriarhului Miron Cristea şi a fost destinată Mitropoliei Ţării Româneşti, adică Arhiepiscopiei Bucureştilor, dar în timpul Patriarhului Iustinian a fost preluată de Patriarhie. Arhiepiscopia noastră are aproape 900 de parohii şi are multe mănăstiri. Unele dintre ele sunt vechi, precum mănăstirea Snagov care are 600 de ani. Noi dorim să dezvoltăm mai mult activităţile misionare şi culturale”.

La finalul slujbei de sfinţire au fost acordate mai multe diplome şi distincţii.

Cuvântul Preafericitului Părinte Teodoros al II-lea, Patriarhul Alexandriei, la Sărbătoarea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou

Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Daniel, Patriarh al României,

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, iubiţi fraţi în Domnul şi împreună liturghisitori,

Excelenţele voastre, Domnilor reprezentanţi ai autorităţilor de Stat,

Binecuvântat popor al lui Dumnezeu,

În Taina Dumnezeieştii Euharistii se arată şi se exprimă în chip desăvârşit dragostea nemărginită, mila şi prezenţa iubitoare veşnică a lui Dumnezeu în lume. Totodată, Taina Jertfei Domnului arată calea duhovnicească pe care avem datoria sfântă să o străbatem în viaţă, ca să dăm mărturia cea bună şi să devenim sfeşnice luminoase şi sare a pământului. În felul acesta, urmăm pilda Sfinţilor Bisericii noastre, care, păşind pe calea cea strâmtă, s-au făcut, pentru totdeauna purtători ai Harului Sfântului Duh. Astăzi, avem deosebita cinste de a săvârşi sfânta slujbă a Jertfei nesângeroase alături de Preafericirea Voastră, răspunzând cu plăcere la invitaţia pe care ne-aţi adresat-o cu amabilitate, în duhul dragostei frăţeşti, aceea de a vizita Preasfânta Biserică din România şi de a prăznui împreună sfânta pomenire a Cuviosului Dimitrie cel Nou, Apărătorul şi Ocrotitorul Bucureştilor. Pentru poporul român, pomenirea acestui Sfânt, care se săvârşeşte întru miros de bună mireasmă duhovnicească, înseamnă izbăvirea din nevoi şi întărire în dreapta credinţă.

Cuviosul Dimitrie L-a iubit din tot sufletul pe Hristos, s-a luptat lupta cea bună a bunei credinţe şi a preaslăvit pe Dumnezeu în cuvânt şi faptă. El a primit din belşug Dumnezeiescul Har şi, mai ales, harisma facerii de minuni, întrucât şi-a trăit viaţa sub semnul răbdării în tăcere, al privegherii în rugăciune, al acriviei în împlinirea voinţei dumnezeieşti, luând aminte totdeauna la mărturisirea adevărului Evanghelic.

Slăvit să fie, aşadar, numele Preabunului Dumnezeu, Care necontenit evidenţiază roadele lucrării Sfântului Duh în mijlocul neamului sfânt al creştinilor ortodocşi, şi-i arată lumii pe sfinţii Săi, din toate veacurile, de la începutul răspândirii cuvântului Sfintei Evanghelii până în zilele noastre.

În formularea propovăduirii cuvântului Sfintei Evanghelii, un rol determinant l-au avut, pentru întreaga Biserică, deschizătorii de drumuri în tainele teologiei, care au trăit pe pământul Egiptului. După predicarea cuvântului lui Dumnezeu cel de viaţă purtător şi mucenicia, la anul 68 după Hristos, a Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, Luminătorul Egiptului, în această ţară roditoare a Nilului, au apărut mari personalităţi creştine, între care se numără scriitori bisericeşti ca Origen, Clement Alexandrinul şi Panten, asceţi şi monahi precum Sfântul Antonie cel Mare, Cuvioşii Pahomie, Pimen şi Isidor Pelusiotul, Părinţi şi învăţători ai lumii, cum au fost Arhiepiscopii şi Patriarhii Alexandriei, Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Chiril şi Sfântul Ioan cel Milostiv. Aceştia, găsind aici un pământ roditor duhovniceşte, au dezvoltat învăţătura creştină şi au făcut să strălucească peste veacuri lumina ei. Această învăţătură constituie comoara duhovnicească de mare preţ lăsată ca patrimoniu sfânt celorlalte Biserici Ortodoxe. Moştenirea transmisă de ei a stat la originea legăturilor duhovniceşti dintre străvechea Biserică a Alexandriei şi Biserica Ortodoxă Română. Sunt legături trainice statornicite de veacuri şi călite în focul trecerii timpului. Ele au luat forma susţinerii reciproce în momentele critice de răscruce ale istoriei bisericeşti, în general, şi mai ales ale perioadei cuprinse între sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Aşa au înaintat Bisericile Noastre împreună, pe căile istoriei, în duhul iubirii fraterne. Pe de o parte, Biserica Alexandriei, prin intermediul unor patriarhi, mitropoliţi, episcopi şi simpli clerici sau monahi, a oferit un nepreţuit ajutor misionar şi teologic Bisericii Române, în lupta dusă pentru păstrarea identităţii ortodoxe autentice în faţa influenţelor religioase apusene. La rândul ei, Biserica Ortodoxă Română şi domnitorii Principatelor dunărene au oferit în schimb susţinere materială Tronului Patriarhal al Sfântului Marcu darul susţinerii materiale, dar de importanţă vitală pentru supravieţuirea sa în vremurile grele ale dominaţiei otomane.

Caracteristic este faptul că, dintre cei 17 patriarhi care au păstorit în Alexandria, de la sfârşitul secolului al XVI-lea până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, 10 au călătorit în Principatele dunărene, unde au propovăduit credinţa adevărată şi au combătut prozelitismul subversiv exercitat de propaganda catolică. Doi dintre ei, patriarhii Mitrofan Critopulos şi Nichifor au trecut la cele veşnice în cursul călătoriilor făcute în Ţările Române, în timp ce patriarhul Matei Psaltul a fost întronizat în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti. Desigur, nu este întâmplător faptul că, în această perioadă, urcă pe Tronul Sfântului Evanghelist Marcu arhipăstori aparţinând, prin devotament, Bisericii Răsăritene de pretutindeni, şi care au fost străluciţi apărători ai dogmelor credinţei dreptmăritoare, în frunte cu Sfinţii Meletie Pigas şi Chiril Lucaris, patriarhii Alexandriei.

Primul dintre ei, Sfântul Meletie Pigas (1590-1601) încuraja şi ridica moralul voievozilor Mihnea al II-lea al Ţării Româneşti şi Petru cel Şchiop al Moldovei, prin scrisori adresate lor încă din vremea când era protosinghel al Tronului alexandrin. Totodată, manuscrise cu operele sale privind învăţătura de credinţă Ortodoxă şi combaterea primatului papei de la Roma circulau şi în Ţările Române, pentru luminarea dreptcredincioşilor creştini. Dar, şi ca locţiitor al Tronului Ecumenic, după moartea patriarhului Ieremia, în septembrie 1597, Meletie Pigas a apărat revendicările îndreptăţite ale românilor, în calitate de mijlocitor între Înalta Poartă şi Voievodul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul.

De asemeanea, al doilea dintre ei, Sfântul Chiril Lukaris, însoţit de către viitorul patriarh al Alexandriei, Mitrofan Critopoulos, vizita, pe la anul 1613, Ţara Românească la invitaţia Voievodului Radu Mihnea. În cursul şederii de doi ani, aici, a străbătut neobosit Principatele pomâne şi, prin cuvântări şi predici, a contribuit substanţial la luminarea credincioşilor din Ţările Române, în ceea ce priveşte deosebirile dogmatice dintre ortodocşi şi catolici. El a săvârşit şi slujba de sfinţire a bisericii Mănăstirii Sfânta Treime, din Bucureşti, astăzi Mănăstirea Radu Vodă. Totodată, el a primit multe donaţii, între care, la loc de frunte se află închinarea MănăstiriiAdormirea Maicii Domnului din Stăneşti-Vâlcea, Patriarhiei Alexandriei. Veniturile realizate din gestionarea proprietăţilor dependente de această mănăstire, dar şi de alte mănăstiri, care aveau să fie închinate mai târziu, au susţinut substanţial Tronul Patriarhal, până la confiscarea averilor mănăstireşti în luna decembrie 1863.

A doua călătorie misionară în Ţara Românească a patriarhului Chiril Lukaris a avut loc la începutul anului 1620, cu puţin timp înainte ca Sfântul Sinod al Tronului Ecumenic - atunci vacant - să-l transfere din Alexandria la Constantinopol. Păstorirea sa, plină de peripeţii, nu i-a îngăduit să viziteze încă o dată Ţările Române, însă a păstrat legături de suflet cu locuitorii acestora, chiar până la moartea sa mucenicească, în 27 iunie 1638.

Cu toate acestea, călătorii misionare pe pământul românesc au efectuat şi alţi întâistătătorii din Alexandria. Astfel, la anul 1618, este menţionată în documente prezenţa la Târgovişte a patriarhului Gherasim Spartaliotis (1620-1636), ca arhimandrit atunci; din corespondenţa acestuia reiese că, în deceniul al III-lea al secolului al XVII-lea, s-a îngrijit să trimită grupuri de propovăduitori în Principatele dunărene, sub îndrumarea preotului Ioanichie, viitor patriarh al Alexandriei. De asemenea, Partenie I, Patriarhul Alexandriei (1678-1688), a întreprins şi el călătorii misionare în Ţările Române pentru a le oferi sprijin spiritual. Astfel, în anul 1683, acesta a dat binecuvântarea pentru traducerea în limba română a Dumnezeieştii Liturghii şi publicarea acesteia într-o ediţie nouă, la Iaşi de către mitropolitul Dosoftei.

Succesorul său în tronul patriarhal, Sfântul Gherasim Palladas (1688-1710) a menţinut strânse legături cu domnitorii români. Împreună cu Patriarhul Hrisant al Ierusalimului, în timpul celei de a treia călătorii în Ţările Române, a instalat în Tronul Mitropolitan din Bucureşti pe Antim Ivireanul, episcopul Râmnicului, în Duminica Ortodoxiei din anul 1708.

Legături strânse cu domnitorii şi poporul român a avut şi Patriarhul Samuil Kapasulis al Alexandriei (1710-1723). Persoana lui se bucura de o apreciere şi încredere atât de mare, încât, în cursul şederii sale de trei ani în Ţările Române, între 1715-1718, a fost chemat, ca unul care avea titlul de judecător al lumii, să rezolve chestiuni delicate ce provocau disensiuni.

Părintele duhovnicesc al domnitorului Constantin Mavrocordat a fost Patriarhul Matei (1746-1765), denumit psaltul, pe vremea când era stareţ al Mănăstirii Zlătari din Bucureşti, cu titlu de Mitropolit al Libiei. Pe toată durata patriarhatului său, Matei a purtat corespondenţă familiară cu domnitorul Ţării Româneşti. Scrisorile sale poartă amprenta dragostei părinteşti faţă de binefăcătorul său şi a dispoziţiei inepuizabile de a-l călăuzi şi sfătui oricând.

Despre continuarea acestor legături există multe mărturii în corespondenţa patriarhală. Cu toate acestea, călătoriile Întâistătătorilor Bisericii din Alexandria au încetat, în primul rând, din cauza evoluţiilor istorice, a tulburărilor şi reaşezărilor din Imperiul Otoman.

Tradiţia vizitelor efectuate de patriarhii Alexandriei în Ţările Române a fost reînviată, în luna iunie a anului 1958, de către Patriarhul Hristofor al II-lea (1939-1967), cu prilejul aniversării unui deceniu de patriarhat al pururea pomenitului Patriarh Justinian al României (1948-1977). Aceasta fusese precedată de vizita la Alexandria, în luna mai a anului 1927, a primului patriarh al României, Miron Cristea (1925-1939). Vizita Patriarhului Miron constituia expresia recunoştinţei pentru acordul dat de străvechea noastră Patriarhie, atât pentru proclamarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885), cât şi pentru ridicarea acesteia la demnitatea de Patriarhie (25 februarie 1925).

Legăturile spirituale s-au reînnoit prin vizita efectuată, la sfârşitul anului 1971, de către Patriarhul Nicolae al VI-lea al Alexandriei (1968-1986), care a participat la prăznuirea pomenirii Cuviosului Dimitrie cel Nou, sărbătorit astăzi. La rândul său, Patriarhul Justinian al României a participat la sfinţirea reşedinţei patriarhale din Alexandria, în ziua de 29 noiembrie 1971.

În sfârşit, pururea pomeniţii noştri înaintaşi, binecunoscutul Partenie al III-lea, părintele Nostru duhovnicesc, şi Petru al VII-lea au vizitat Biserica din România în anii 1996 şi, respectiv, 2003. Atunci, am avut şi eu binecuvântarea, să fac parte din delegaţia însoţitoare a pururea pomenitului Patriarh Partenie al III-lea, în cursul vizitei sale în România pe atunci având demnitatea de episcop de Cirene.

Iar astăzi, dăm slavă Domnului nostru Iisus Hristos, Întemeietorul Bisericii, că revenim în pelerinaj la Bucureşti, în calitate de Întâistătător al Tronului patriarhal din Alexandria, care deţine locul al II-lea în Dipticele Bisericii Ortodoxe şi, totodată în calitatea de continuator al legăturilor noastre frăţeşti.

Preafericirea Voastră,

Prin cuvântul nostru, am încercat să prezentăm din punct de vedere istoric relaţiile multi-seculare desfăşurate în duhul dragostei în Hristos şi al reciprocităţii care călăuzesc Bisericile Noastre. Ceea ce dorim să subliniem este faptul că aceste relaţii sincere şi foarte bune vor continua spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul sufletesc al poporului creştin din Patriarhiile noastre. Prin aceste relaţii urmărim, totodată, să dăm împreună mărturia ortodoxă în faţa lumii contemporane atât de tulburate. Lumea doreşte să cunoască Adevărul astăzi, când au loc multe schimbări radicale la nivel mondial. Responsabilitatea noastră este să proclamăm cu timp şi fără timp unitatea pe care o avem în legătura dragostei şi să rămânem statornici în tot ceea ce Sfânta noastră Biserică a instituit prin Sinoadele ecumenice şi locale.

Continuitatea istorică şi legătura dragostei constituie premiza indiscutabilă şi, totodată, certitudinea că trăirea duhovnicească a Bisericii se va continua şi în viitor.

Pe de o parte, se va continua în centrele bisericeşti şi în jurisdicţiile lor, aşa cum acestea au fost clarificate şi stabilite irevocabil prin sfintele canoane şi tomosurile de întemeiere a Bisericilor, iar pe de altă parte se va propovăduila toate neamurile, după porunca lui Hristos Cel Înviat: „Mergând, învăţaţi toate neamurile”, în spiritul fidelităţii faţă de moştenirea duhovnicească lăsată de Sfinţii Apostoli.

Iată care este cerinţa noilor realităţi sociale şi culturale: sprijinirea reciprocă şi întrajutorarea tuturor, întrucât lucrarea Patriarhiilor, fie străvechi, fie apărute ulterior în istorie, este unitară, aşa cum Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică este neîmpărţită.

Încheind cuvântul nostru, Vă mulţumim călduros pentru dragostea, primirea cordială şi ospitalitatea Preafericirii Voastre. La rândul nostru, Vă încredinţăm că cinstim şi respectăm Biserica Ortodoxă Română şi Sfântul Sinod al Înaltpreasfinţiţilor şi Preasfinţiţilor arhierei din jurul Preafericirii Voastre. În aceste momente, Vă îmbrăţişăm pe toţi cu sărutarea frăţească a dragostei în Domnul. Cu aceeaşi sărutare, îmbrăţişăm cinstitul cler, care slujeşte jertfelnic Biserica lui Hristos din România. Îmbrăţişăm pe nevoitorii monahi şi monahii şi pe întregul popor român credincios. Tuturor le împărtăşim, din toată inima, binecuvântarea Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, Luminătorul şi Ocrotitorul Patriarhiei Noastre, prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate Efesenilor Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi. (Efeseni 1, 17-18). Amin!

Manastirea Sfanta Maria din Techirghiol

Manastirea Techirghiol, din statiunea balneara Techirghiol, isi are inceputul in anul 1928, cand patriarhul Miron Cristea cumpara aici o casa cu 16 camere. Aici, patriarhul a infiintat un sanatoriu preotesc, deservit de cateva monahii, pentru clerul din intreaga tara.

Intre anii 1965-1967, patriarhul Justinian va extinde ceea ce a inceput Miron, iar intre anii 1975-1977 vor avea loc noi extinderi. Astfel, complexul va capata forma pe care o detine si astazi, cea traditional monahala - careu inchis.

In data de 15 august 1951 patriarhul Justinian va savarsi slujba de sfintire a noii bisericute din lemn (din secolul al XVII-lea) adusa aici din Transilvania. Hramul initial, al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel va fi schimbat cu cel al Adormirea Maicii Domnului.

Bisericuta are o istorie vie, inceputa in satul Maioresti din judetul Mures, iar mai apoi trecand pe la Castelul Pelisor de la Sinaia, datorita regelui Carol al II-lea, ca in cele din urma sa ajunga, prin grija patriarhului Justinian, la Techirghiol.

Planul bisericii este unul dreptunghiular, cu partea de vest poligonala cu trei laturi si absida altarului, decrosata, poligonala cu cinci laturi. Odata cu ajungerea ei aici, restauratorii adauga un pridvor sculptat si un turn de clopote cu foisor.

Peretii bisericii sunt alcatuiti din barne de stejar de grosime variabila intre 25-30 cm, suprapuse orizontal si imbinate intr-o tehnica specifica lacasurilor de lemn din Transilvania numita "coada de randunica" iar in unele locuri prin cuie de lemn. Intregul ansamblu este imprejmuit de un brau median cu aspect de funie impletita, simbol al comuniunii sau o modalitate de delimitare simbolica a spatiului sacru.

La ancadramentul usii gasim motive populare romanesti, geometrice si florale. Pridvorul adaugat ulterior, pe langa ornamente populare de felul celor amintite, prezinta un profil de maica si unul de calugar despartite de o cruce, sculptate in coltul din partea de vest.

Pictura s-a realizat in mai multe etape de diversi zugravi din zona. Cercetatorii in domeniu presupun ca au fost pictate de Andrei de la Sunfalau, un zugrav renumit in zona de unde provine biserica.

Icoanele imparatesti sunt datate in jurul anului 1730. Pe scenele pictate pe pereti nu s-a pastrat nici o inscriptie originala. Ca elemente distinctive pentru bisericile de lemn din Transilvania si aici se intalneste pictat tricolorul ca semn de unitate nationala.

Pe de alta parte prigonitorii Mantuitorului sunt infatisati in chipul husarilor, modalitate de exprimare, in viziunea populara, a adversitatii fata de dusmanii poporului, sentimente care isi puteau gasi libera expresie in astfel de lacase sfinte de rezistenta ortodoxa in fata prozelitismului protestant si catolic.

O alta imagine larg raspandita in pictura din secolul al XVIII-lea este cea a Sfantului Cristofor cu cap de caine, care in aceasta bisericuta este asociata cu imaginea mortii in chip de schelet cu coasa si care, in Transilvania se intalneste chiar si pe zidurile caselor, taranii avand credinta ca in deosebi acest sfant ii protejeaza de duhurile rele.

In incinta manastirii se afla si fantana cu statuia Sfantului Pantelimon, sculptata in bronz de renumitul sculptor roman Ion Jalea si adusa de patriarhul Justinian de la spitalul Sfantul Pantelimon din Bucuresti.

In anul 1999-2000 s-a amenajat in cadrul manastirii o baza de tratament balnear, sub ocrotirea Sfantului Pantelimon, dotata cu aparate pentru electroterapie, bai galvanice, bai saline, sauna etc.

Cu sprijinul Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie din Constanta, in anul 1989-1990 se infiinteaza in incinta manastirii si un muzeu: Marturii de viata crestina pe pamantul Dobrogei, care cuprinde fragmente arheologice si obiecte de cult din secolul IV pana in secolul nostru.

Dintre piestele originale cele mai valoroase mentionam: fragmente de basilici crestine din sec. IV-VI descoperite la Tomis si Caltis, amorfe romano-bizantine, fragmente ceramice cu simboluri crestine, fragmente arheologice de la Basarabi precum si numeroase obiecte de cult.

Intre anii 1969-1990 aici au avut loc cursurile anuale pentru pregatirea ghizilor si muzeografilor de la bisericile si manastirile din toata tara cu exceptia Moldovei. In anul 1990 aceste cursuri s-au desfiintat, fiind reluate in anul 1999 la initiativa Ministerului Culturii si Cultelor.

In anul 1995 schitul Sfanta Maria se transforma in manastire cu statut juridic, datorita faptului ca obstea monahala s-a marit considerabil. In prezent, manastirea are in jur de 43 de vietuitoare.

Pe timp de vara, manastirea sigura cazare si masa credinciosilor si celor ce doresc sa-si petreaca aici concediul oferind si posibilitatea de a urma un tratament balnear, cu aparatura moderna si asistenta de specialitate.

Bucureştii în straie de sărbătoare

Astăzi la Bucureşti a început sărbătoarea Cuviosului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului, care este cinstit, conform calendarului gregorian, pe 27 octombrie. Moaştele sfântului se află în catedrala Patriarhiei Române, însă în perioada sărbătorii sunt scoase spre închinare în curtea catedralei. Sărbătoarea din acest an este una mai specială, datorită faptului că astăzi a fost adus Cinstitul cap al Sfântului Andrei, apostolul ocrotitor al românilor, tocmai din Grecia. Moaştele sunt aduse pentru a doua oară în România, data trecută poposind la Iaşi, în 1996. Cu această ocazie mi-am dorit foarte mult să ajung şi eu la Bucureşti. Bunul Dumnezeu m-a ajutat şi am ajuns de ieri în capitala îmbrăcată în straie de sărbătoare. Atmosfera de pe Dealul Patriarhiei este extraordinară. De ieri dimineaţa au început să vină tot mai mulţi credincioşi ca să se închine la moaştele Cuviosului Dimitrie şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Astăzi, spre amiază, când au ajuns şi moaştele Sfântului Andrei, coada de pelerini depăşea distanţa de 500 de metri. E abia luni, iar până joi rândul va fi de cel puţin două ori mai mare. De când am aflat de organizarea celor două mari pelerinaje ale românilor – la Iaşi, de Cuvioasa Parascheva şi acesta de la Bucureşti – continui să admir dragostea pe care o poartă România pentru sfinţii săi ocrotitori. Nu pot explica altfel răbdarea miilor de credincioşi de a sta câte 15-20 de ore în şir, în pofida frigului, ploii şi chiar pe timp de noapte, pentru a se închina la moaşte. E şi o dovadă a credinţei oamenilor în ajutorul sfinţilor şi în mijlocirea pe care o fac pentru fiecare rugător. Nu ştiu dacă noi, basarabenii, avem atâta credinţă şi dragoste. Şi totodată, îmi pare rău că în calitatea noastră de români din stânga Prutului, nici nu prea cunoaştem sfinţii ocrotitori ai neamului nostru. Nici nu mai zic că puţini ştiu că săptămâna aceasta la Bucureşti e hram. Pe de o parte, nici nu e vina celor care nu au acces la internet şi presă pro-românească, căci calendarele creştin-ortodoxe care circulă la noi îi scot în evidenţă pe sfinţii slavi... Mă bucură faptul că în acest an am ocazia să particip la frumoasele slujbe din Dealul Patriarhiei şi să mă închin la moaşte, dar totodată îmi pare rău că alţi credincioşi de dincolo de Prut nu pot să vină aici. Fie din motive financiare, fie că nu au viză românească, fie deoarece nu cunosc pe nimeni aici, fie din alte motive. Cu siguranţă că şi-ar dori şi ei să vadă frumoasele biserici vechi, dar foarte bine păstrate din Bucureşti, să afle ce înseamnă să dai răspunsurile la slujbă în psaltică, să afle că aici se construieşte Catedrala Mântuirii Neamului, a cărei şantier a fost astăzi înconjurat de către moaştele Sfântului Apostol Andrei, duse de un impresionant sobor de ierarhi, preoţi (erau peste 600!), diaconi şi credincioşi, în frunte cu Preafericitul Patriarh al României Daniel şi Înaltpreasfinţitul Hrisostom, Mitropolit de Patras, Grecia, în procesiunea „Calea Sfinţilor”. Îndemnul pentru iubiţii mei basarabeni ar fi să să urmăriţi presa ortodoxă românească, să ascultaţi slujbele de pe Dealul Patriarhiei, care vor fi transmise în direct de radio TRINITAS şi care poate fi găsit şi online, şi să vă rugaţi Sfântului Dimitrie Basarabov şi Sfântului Apostol Andrei să ajute la reîntregirea Bisericii Neamului Românesc. Cine ştie, dacă tot a ajuns Cinstitul cap a Sfântului ocrotitor al românilor în inima Ţării, poate se va milostivi Dumnezeu de noi şi se vor schimba lucrurile în bine...

La Feteşti, Edineţ a fost sfinţit un sfânt locaş, temelia căruia a fost pusă în perioada interbelică

La 22 octombrie, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, slujba de sfinţire şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfânta Treime” din satul Feteşti, raionul Edineţ (preot paroh Igor Roşca). După înconjurarea tradiţională a sfântului locaş cu sfintele moaşte şi aşezarea lor în piciorul sfintei mese, ungerea pereţilor cu Sfântul Mir şi stropirea lor cu agheazmă, soborul de preoţi ai Mitropoliei Basarabiei în frunte cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a oficiat prima Sfântă Liturghie. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, PC părinte Ioan Cosoi, vicarul administrativ al Mitropoliei Basarabiei, a rostit un cuvânt ziditor de suflet. După sfânta slujbă, soborul de preoţi au oficiat un Te-Deum pentru ajutorul primit la ridicarea sfântului locaş şi pentru sănătatea tuturor ostenitorilor care au contribuit la înălţarea bisericii din Feteşti.

Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei în cuvântul său a apreciat munca depusă de părintele Igor şi de comunitate, specificând: „Este o mare bucurie pentru noi să fim cu frăţiile voastre la această sărbătoare. Piatra de temelie a fost pusă înainte de 1940, pe timpul înaintaşilor noştri, când Mitropolia Basarabiei, inica unitate administrativă bisericească canonică în acest spaţiu, activa nestingherit. Odată cu venirea trupelor sovietice construcţia bisericii a încetat, la fel ca şi activitatea Mitropoliei Basarabiei. Ridicarea sfântului locaş a fost reluată  după şaizeci de ani. Şi iată, ceea ce au început părinţii şi buneii dumneavoastră aţi dus la bun sfârşit, împlinindu-le astfel visul de a avea un sfânt locaş în sat. De faptul că nu aţi avut biserică, în toţi aceşti ani, au profitat alte denominaţiuni creştine şi este foarte trist când prieteni şi rude sunt despărţiţi şi nu se mai pot întâlni pe motiv că fac parte din diferite comunităţi religioase. Dumneavoastră, cei care sunteţi astăzi prezenţi aici, dar şi cei care, din binecuvântate pricini, nu au putut veni, aţi rămas fideli strămoşilor, mărturisiţi credinţa adevărată şi aţi adus ca ofrandă acest sfânt locaş Bunului Dumnezeu, dar şi celor care au trecut la Domnul cu credinţa că în Feteşti va fi înălţată o biserică. Dumnezeu să vă răsplătească jertfa d-voastă. Mulţumim părintelui Igor că a dat dovadă de mult curaj, această virtute creştină care ne ajută să înfruntăm greutăţile vieţii. Sfinţia sa nu s-a oprit în faţa obstacolelor, ci a continuat să vă mobilizeze şi să duceţi la bun sfârşit această lucrare sfântă. Dumnezeu să-l întărească şi la alte fapte atât de măreţe. Distincţia oferită astăzi, mitra, este una binemeritată”.

„Fraţilor, avem datoria să păstrăm credinţa strămoşilor noştri, să o trăim şi să o arătăm şi altora cât de frumoasă este Ortodoxia. Să fim paşnici şi înţelepţi, dar în acelaşi timp statornici în legea noastră strămoşească. Să cinstim pe Maica Domnului, pe sfinţi, Sfânta Cruce, Sfintele Icoanele, întru-un cuvânt tot ceea ce ne arătă că păstrăm credinţa cea adevărată - Credinţa Ortodoxă”, a mai îndemnat Înaltpreasfinţitul Petru. Referitor la informaţia inexactă strecurată în presă „că părintele Igor ar fi înregistrat biserica, care era a comunităţii, la Mitropolia Basarabiei”, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a spus: „Această biserică nu este a noastră, a Mitropoliei Basarabiei, cum incorect a scris unele ziare, ci este a d-voastră, a celor care aţi construit-o, a comunităţii. D-voastră aparţineţi de noi doar spiritual. Ştim că asemenea informaţii sunt utilizate pentru a dezorienta, a descuraja şi a dezbina, dar d-voastră să ascultaţi de părintele Igor, care este un slujitor harnic, corect, iubitor de dreptate şi adevăr şi un bun misionar. Să nu daţi crezare diferitor basme, care sunt inventate de cei care nu doresc ca d-voastră să vă bucuraţi din plin de marea realizare – ridicarea unei biserici. Să cercetaţi duhurile, aşa cum ne îndeamnă şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, în prima sa epistolă sobornicească, pentru că mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume”.

Printre cei care au vorbit despre realizările părintelui Igor a fost primarul din localitate, Ion Munteanu. Domnia sa a avut o contribuţie semnificativă la dotarea bisericii cu un sistem modern de sonorizare şi a unui echipament antifurt. Un cuvânt despre creştinii din Feteşti, despre hărnicia şi dorinţa lor de a ridica un sfânt locaş, a rostit dl profesor Gheorghe Atănăsoaie, fost director, timp de douăzeci de ani, al Gimnaziului „Alexandru Ceuşeanu” din Reghin, judeţul Mureş, România. Dl Atănăsoaie, însoţit de alţi trei colegi, a adus în dar pentru comunitatea din Feteşti o troiţă, sculptată, cu contribuţia părintelui Ilie Damian, protopop de Mureş. Troiţa a fost sculptată de meşterii din satul Grumăzeşti, Târgu Neamţ, după un model de la mănăstirea Bârsana din Maramureş. Gimnaziul din Reghin este înfrăţit cu Liceul Teoretic din Feteşti şi acest lucru a permis desfăşurarea unor proiecte comune. Fraţii de peste Prut au mai fost la Feteşti, şi cu alte ocazii, aducând diferite ajutoare pentru şcoală şi grădiniţa de copii din sat.  Părintele Igor a mulţumit pentru vizită şi conslujire Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei şi soborului de preoţi, menţionând, printre altele: „Sunt mulţumit că am reuşit să reînnodăm legătura sfântă între cei de astăzi şi buneii noştri, care au început construcţia acestui sfânt locaş, dar care, din cauza invaziei sovietice, din 1940, n-au putut să se bucure de faptul că au biserica lor. Piatra de temelie a bisericii din Feteşti a fost pusă la 31 iulie 1939 şi până la venirea sovieticilor a fost ridicată până la ferestre. După această dată nu a fost posibil construirea sfântului locaş, din cauza regimului instaurat pe aceste meleaguri. În timpul prigoanei ateiste, feteştenii erau nevoiţi să meargă la bisericile din satele din împrejurimi. Am ţinut foarte mult ca biserica să fie sfinţită de un ierarh al neamului, pentru că sunt sigur că atunci, în 1940, când părintele din sat s-a refugiat la Botoşani, a binecuvântat ca această biserică să fie sfinţită de un ierarh al Mitropoliei Basarabiei. Pe timpul Mitropoliei Basarabiei s-a început construcţia şi de ierarhul Mitropoliei Basarabiei, astăzi, a fost sfinţită. Altfel nici nu putea fi. Ştim că înaintaşii noştri acesta au dorit şi acum sunt mulţumiţi şi bucuroşi acolo în ceruri”.   

Sărbătoarea a continuat cu o agapă frăţească pregătită şi oferită cu dragoste de către gospodinele din Feteşti.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei